vineri, 30 noiembrie 2007

Aducem Maramuresul la Bucuresti


Clubul Maramuresenilor din Dreapta Tisei organizeaza, in data de 6 decembrie, de Sf. Nicolae, "Seara Maramureseana". Evenimentul se va desfasura in incinta salii nr.5 a Casei de Cultura Studentesti (Str. Calea Plevnei 61, sector 1, Bucuresti) la orele 17:oo.
Toti cei care se simt maramureseni, sunt asteptati joi, 6 decembrie, la Seara Maramureseana.

"Seara Maramureseana" este o ocazie unica pentru maramureseni de a se intalni la Bucuresti. Cu cativa ani in urma, acest eveniment se organiza anual, dar, cu trecerea timpului, din lipsa de organizatori, "Seara Maramureseana" parca a fost data uitarii. Iata ca au trecut aproape trei ani de cand maramuresenii s-au intalnit la Casa de Cultura a Studentilor si se vede ca acestia si-au dus dorul, drept urmare, studentii aflati la studii in Bucuresti si in alte centre universitare din tara s-au gandit sa ii adune din nou, macar pentru cateva ore, pe cei care isi au radacinile atat in Maramuresul din dreapta Tisei, cat si in cel din stanga ei.

O mână de oameni, atâţia s-au adunat in 2003 la "intrunirea maramuresenilor" in Bucuresti. Au fost putini, dar si asa s-a simtit acea veselie pe care numai in Maramures o gasesti. Organizatorii au reusit sa aduca o bucata din Maramures la Bucuresti, sa ii faca pe cei ce au plecat candva din acele locuri sa se simta intr-un fel, acasa. Toti au fost incantati de "invartitele", cantecele populare si colindele specifice zonei.
Clubul Maramuresenilor din Dreapta Tisei a fost infiintat de tineri maramureseni din dreapta Tisei aflati la studii in Romania.

Scopuri si obiective ale Clubului:
  • sa organizeze activitati cultural-turistice pentru promovarea traditiilor romanesti, a folclorului din Maramuresul Istoric;

  • sa colaboreze cu organizatii, societati, asociatii, ligi, institutii, persoane particulare din Romania, Ucraina si alote state, pentru realizarea scopului si obiectivelor propuse de Club;

  • sa apere interesle membrilor sai, sa combata cu fermitate tendintele national-sovine, antidemocratice, precum si actiunile neorganizate si neutorizate de membrii Clubului, care contravin legilor statului Roman si Ucrainean.

Ce isi propune Clubul:

  • organizarea unor seri maramuresene;

  • sprijinirea tinerilor veniti la studii in Romania;

  • organizarea anuala a festivalului de colinde "Noi umblam si colindam" in zona Maramuresului din dreapta Tisei, care are ca scop pastrarea obiceiurilor strabune;

  • organizarea unui simpozion in spatiul din dreapta Tisei despre cultura si traditiile zonei;

  • realizarea unei pagini web despre cultura si traditiile Maramuresului.


sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Amintiri


"De ce ai ales să vii în România? De ce nu ai ales să faci o facultate în Ucraina?", sunt întrebările "de bază" care îmi sunt puse atunci când fac cunoştinţă cu o persoană.

Joi, făcând cunoştinţă cu doi domni, bineînţeles că au urmat întrebările de mai sus. Recunosc că aceştia au fost foarte simpatici chiar de la început. Povestindu-le despre noi, maramureşenii, mi-am dat seama că sunt nişte oameni foarte bine documentaţi, ştiu foarte multe lucruri despre toate zonele ţării şi mai ales despre viaţa românilor de pretutindeni.

Dar hai să revin la subiect şi să încerc să răspund întrebărilor de mai sus.
Eram mic, nu ştiu dacă aveam 9 ani. Treceam de foarte multe ori prin Slatina şi îmi plăcea enorm de mult să văd, seara, de partea cealaltă a Tisei, Sighetul iluminat, acest oraş care părea a fi un mic Paris pentru mine la acea vreme. Îi tot întrebam pe ai mei, ce este dincolo de apă... Ei mi-au spus că acolo este România, iar eu nu înţelegeam, de ce, fiind români, aveam nevoie de diferite acte pentru a trece graniţa. Cu timpul, părinţii au început să mă ia cu ei în micul business, adică, căram în spate câte un "ghiozdan" cu ţigări, cafea... Doar aşa mai vedeam România. Îmi aduc aminte că stăteam la coadă ore în şir pentru a trece vama. La acea vreme toţi "vizitau" România doar pentru a-şi câştiga existenţa. Eu însă, mă bucuram de fiecare dată că părinţii mă iau cu ei în "micul Paris". Ţin să menţionez că Sighetul este frumos şi astăzi.

Cam de atunci am început eu să-mi doresc să vin mai des în Romania, şi cu timpul, fiind student la Bucureşti, mi-am dat seama că mă simt bine aici, cu toate că dorul de CASĂ este foarte mare. Viitorul este în faţă şi aşteaptă să-l modelez. Îmi aduc aminte că la intrarea în anul pregătitor, ni s-a spus: "Cum vă veţi aşterne, aşa veţi şi dormi"... Deci, viitorul este în mâinile noastre!

joi, 22 noiembrie 2007

Slatina


Slatina este un orăşel care se întinde pe pantele domoale ale dealurilor situate pe malul celălalt al Tisei. Este situat în raionul Teceu, regiunea Transcarpatia sau Maramureşul Istoric, cum le place localnicilor să spună. Oamenii din Slatina sunt foarte prietenoşi, primitori, işi deschid rapid sufletul, spunându-şi problemele şi bucuriile, la tot pasul se vorbeşte româneşte, iar de sărbători, moroşenii se îmbracă în costum popular românesc, maramureşean. În Slatina, deşi 60 la sută din populaţie este de etnie română, la fel ca şi în celelalte localităţi româneşti din dreapta Tisei, nu prea găseşti inscripţii în limba română. Excepţii sunt primăria din localitate, liceul românesc, cafeneaua "Maramureş" sau staţiunea de odihnă "Valahia" sau pensiunea “La moară”.

În Slatina funcţionează un liceu în limba română, al cărui director este Mihai Opris şi are 543 de elevi. Clasele aici nu sunt mari, băncile nu sunt noi nici ele, în schimb sunt curate. Simţi o căldură când intri într-o asemenea clasă.

Pe 15 ianuarie 2007, preşedintele Traian Băsescu şi omologul său ucrainean, Viktor Iuşcenko, au tăiat panglica de inaugurare a podului peste Tisa şi au inaugurat punctul de trecere a frontierei Solotvino-Sighet. Şi cu acest lucru se pot mândri slătienii şi pot să spună răspicat "podul este la noi", în Slatina. Aici a păşit preşedintele României, pe pământ românesc. La acea vreme, nu s-a gândit nimeni că vor trece câteva luni şi podul iar va fi închis. Însă toţi trăiesc cu speranţa că podul va fi redeschis.


Aici, la Slatina, parcă mai mult decât în orice localitate maramureşeană din dreapta Tisei, s-a păstrat spiritul românesc, şi acest lucru este foarte uşor de observat mai ales de sărbători, atunci când te afli la Sighet, să zicem. De Crăciun, sângele românesc este acelaşi, este un întreg. Tisa adună la un loc acelaşi sânge care a fost un întreg cu ani şi ani în urmă. Doar ea a fost martor al tuturor greutăţilor. Peste apă, aşa trec colindele slătienilor, trec dincolo, acasă, acolo unde le este locul.

Dacă v-am convins că merită să treceţi Tisa şi vă propuneţi deja o vizită în Slatina, trebuie să ştiti că în afara faptului că vă veţi face cumpărăturile cu grivne sau dolari, nu veţi simţi că sunteţi în Ucraina, ci mai degrabă în MARAMUREŞ.

Slătienii sunt şi ei recunoscuţi, aşa ca şi ceilalţi români din dreapta Tisei, ca fiind buni constructori, de serviciile lor bucurându-se oameni cu bani din Ucraina, Rusia, Cehia, Portugalia. Şi poţi să îţi dai seama de acest lucru atunci când priveşti în Slatina case mult prea mari pentru o singură familie. Acest lucru dovedeşte încă o dată că maramureşenii sunt oameni harnici şi descurcăreţi.

Ar fi posibil ca mulţi dintre dumneavoastră să nu ştie că la doar câţiva kilometri de Sighetu Marmaţiei, la Slatina, bolnavii de astm bronşic se pot vindeca 100%. Este vorba de o salină, un obiectiv chiar şi turistic, care este vizitat de oameni din toate colţurile lumii. Este un adevărat spital în inima pământului, despre care o să aflaţi mai multe informaţii peste foarte puţin timp.

La salina de la Slatina a lucrat şi Gheorghe Simionca, un maramureşean care s-a stabilit la Bucureşti şi despre care merită să facem un material mai detaliat. Şi acest lucru sigur o să se întâmple în viitorul apropiat.

Puţin "revoltaţi"

Iată că a trebuit să treacă ceva timp până să apară reacţii la cele postate pe blog.
Un coleg şi un foarte bun prieten, care este şi el din Maramureş, m-a "criticat" într-un fel, zicându-mi: "de ce trebuia să scrii neapărat despre femeia aia care şi-a pus cârpe între picioare?! Este prea de tot!". Ţin să menţionez că asemenea reacţii au apărut chiar şi din partea celor din dreapta Tisei, de acasă.
Sunt de acord cu el, dar nu cu faptul că trebuie să ascund adevărul. Nu pot să ascund situaţiile şi greutăţile prin care au trecut unii oameni pentru a avea ceea ce au astăzi, chiar şi fiind o prostie toate acestea. Ţin să îi anunţ pe cei care speră că nu o să mai găsească asemenea articole, că acest lucru nu o să se întâmple, o să fac tot posibilul ca lumea să afle, să ştie cum şi prin ce au trecut unii oameni, pentru că nu au avut aceeaşi viaţă "uşoară" şi lipsită de griji pe care o ducem noi acum@, dacă vroiau să facă un bănuţ, trebuia să plece în Siberia şi cine ştie mai pe unde, pentru ca după câteva luni să se întoarcă cu nasul, faţa, buzele îngheţate(şi asta se mai întâmplă chiar şi acum@). Asta este istoria românilor de dincolo de Tisa şi nu numai. Aşa că cei care încearcă sau speră că o să reuşească să mă "cenzureze", le spun de pe acuma să renunţe.

ADEVĂRUL ŞI NUMAI ADEVĂRUL, nu?!

miercuri, 21 noiembrie 2007

„Cortina de fier” peste Tisa



Inchiderea Podului peste Tisa si sistarea transportului feroviar pe ruta Sighet-Teresva afecteaza serios comunitatea romanilor din Ucraina. Multi dintre romanii din Transcarpatia si-au trimis copiii la scoala in Romania, iar altii si-au cautat de lucru dincoace de Tisa. Acum, pentru a ajunge acasa, trebuie sa faca un ocol de cativa kilometri. Iar lista problemelor nu se opreste aici.Elevi si studenti care invata in Romania si care sunt nevoiti sa parcurga kilometri buni pentru a ajunge acasa, in Ucraina. Romani din Transcarpatia care lucreaza in Sighetu Marmatiei si acum sunt nevoiti sa plateasca chirie. Liste cu elevii selectati sa studieze in Romania, care au ajuns in Ucraina dupa inceperea anului scolar. Studenti care au preferat sa studieze in Republica Moldova, din cauza „boicotului” birocratic. Pe scurt, un nou episod din drama comunitatii de romani din dreapta Tisei.

Articol preluat de pe www.gazetademaramures.ro

marți, 13 noiembrie 2007

Festivalul Creaţiei Populare a Românilor din Transcarpatia


În vara acestui an, într-o zi frumoasă de mai, la Apşa de Mijloc a avut loc cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Creaţiei Populare a Românilor din Transcarpatia. Acest festival se organizează anual şi, prin rotaţie, ajunge în fiecare localitate românească cu participarea artiştilor din toate localităţile din zonă. Apşa de Mijloc a fost gazda acestui festival pentru a III-a oară, prima dată în anul 1992 şi a doua oară în 1999.
Pe teritoriul şcolii, plin de obiecte tradiţionale româneşti, de la vase de lut până la război de ţesut şi cuptor pentru copt pâine muzica răsună de dimineaţă. Din stradă, îndreptându-ne privirea înspre ograda şcolii, aceasta ne este furată de o cameră imensă amenajată în vechiul stil maramureşean, cu cergi, covoare ţesute de bătrânii locului, ladă de zestre şi tot ce s-ar putea găsi într-o casă bătrânească. Aşa arată scena, ca o cameră maramureşeană cu gazdele în aşteptarea oaspeţilor la „şezătoare”.
La cele văzute, nu ai cum să nu intri pe teritoriul şcolii, în acest loc de sărbătoare. La intrare, în stânga şi în dreapta, fetele, îmbrăcate în stil maramureşean, demonstrează cum au ţesut, cândva, bunicile lor, cum au lucrat cu lâna, au copt pâinea, au cusut. Băieţii, îmbrăcaţi şi ei ca nişte „moroşeni” adevăraţi, veghează la „apşencele” lor.
Exteriorul scenei, ceva mai modern decât interiorul, simbolizează prietenia dintre poporul român şi cel ucrainean, partea stângă fiind decorată în culorile roşu, galben şi albastru iar cea dreaptă în galben şi albastru.

Este ora 13:00. Pe scenă, un bătrân al locului, cântând din goarnă anunţă că sărbătoarea poate să înceapă. Îşi fac apariţia pe scenă gazdele festivalului, îmbrăcate în port maramureşean. Programa este prezentată în limbile română şi ucraineană.
Un grup de fete încearcă să transmită tăinicia descântecelor fetelor de daci, un moment extraordinar al festivalului. O surpriză plăcută este un grup de tinere învăţătoare de la şcoală care a pregătit un florilegiu de cântece populare româneşti. Au mai evoluat pe scenă grupuri de dansatori şi cântăreţi atât din dreapta cât şi din stânga Tisei. O prezenţă remarcabilă la această sărbătoare a fost grupul ucrainean de dansatori „Lisorub” care a uimit publicul ca de fiecare dată cu renumitul dans „Huţulka” şi „Sărita din Vodiţa”.

În această frumoasă zi, şcoala din Apşa de Mijloc a găzduit oaspeţi din toate localităţile româneşti şi din câteva sate ucrainene. Au mai fost oaspeţi din conducerea raională, regională, reprezentanţi ai Consulatului României la Cernăuţi, aleşii românilor în Rada Supremă a Ucrainei şi mulţi, mulţi alţii. Toţi au fost întâmpinaţi cu pâine şi cu sare. La sfârşitul festivalului, în jurul orelor 21:00, toţi invitaţii au putut gusta din bucatele pregătite special pentru această zi măreaţă.
Maramureşenii din dreapta Tisei pot să-i mulţumească directorului şcolii din Apşa de Mijloc,
Gheorghe M. Marina, acest OM, care incearcă şi chiar reuşeşte să arate că românii din Transcarpatia nu se deosebesc cu nimic de cei din România.

Ca de fiecare dată, organizatorii sărbătorii au arătat că sunt la înălţime, că la Apşa de Mijloc se trăieşte dintotdeauna româneşte, că portul şi tradiţiile s-au păstrat, că aici găseşti inimă de român în cetăţean al Ucrainei.

luni, 12 noiembrie 2007

Apşa de Mijloc

Apşa de Mijloc, localitate românească din acelaşi Maramureş Istoric din dreapta Tisei este atestată documentar în anul 1406 şi are 7.000 de locuitori.

La Apşa de Mijloc românii trăiesc frumos. Încearcă să-şi păstreze rădăcinile, chiar şi după 601 ani. Şi reuşesc foarte bine acest lucru. După şase secole, aceşti oameni frumoşi gandesc, vorbesc şi trăiesc în limba română.
Apşenilor le este bine aici, au de toate. Aici nu găseşti case, ci palate adevărate cu 30 sau chiar 50 de camere. Într-o asemenea "casă", în living şi în dormitoare, este întins un parchet scump care străluceşte ca oglinda. Tavanul e îmbracat în lambriu sculptat. În loc de lămpi sunt candelabre din cristal. Nu se potrivesc parchetul cu tavanul, mesele cu dulapurile, candelabrele le iei în cap, dar fiecare obiect în parte te şochează când te gândeşti cât costă.
De când sunt micuţe, fetele primesc de la părinţi haine de blană cumparate din Moscova. O haină de nurcă porneşte de la 1. 500 de dolari, dar sunt aici şi haine scumpe, de 5. 000 de dolari.
În Apşa au mai rămas şi uliţe desfundate pe care, printre bolovani şi gropi, păşesc graţios femei frumos coafate, cu blănuri scumpe şi tocuri cui de zici că se pornesc la teatru. Maşini pe care în Occident nu le găseşti decât la saloanele de prezentare, alături de camioane ale armatei sovietice transformate în utilaje agricole şi rable la care numai roţile par de încredere. Magazine MARI şi mici, cu marfa claie peste gramadă sau aranjată frumos pe rafturi. Apşa de Mijloc este un amalgam.

Ca să-şi ridice astfel de palate, românii fac de toate. Nu se angajează toţi la stat sau la firme ucrainene că n-ar avea nici după ce să bea apă. Salariul mediu în zonă abia atinge 200 de dolari. Asa ca românii din satele transcarpatice pleacă la muncă la Moscova, în Siberia, Italia, Spania sau Franţa, oriunde pot să câştige mai mult de 1000 de dolari pe lună. Pentru mai puţin, n-are rost.
Primele palate au început să răsară după anii '80. Până atunci, comuniştii nu dădeau voie să-ţi ridici o casă mai mare de 250 de metri pătraţi de familie. La vremea aceea, cei mai mulţi români faceau business în Siberia. De exemplu, se duceau la Moscova, cumpărau seminţe de floarea soarelui, închiriau o maşină, trimiteau marfa pe drum şi peste o săptămână luau avionul şi ajungeau şi ei în Siberia. Un transport cu maşina costa echivalentul a 1. 500 de dolari. Prăjeau seminţele şi le vindeau la piaţă. Scoteau bani, dar era cumplit.
Românii din Apşa se mândresc nu doar cu vilele lor, hainele de blană şi maşinile de lux. De exemplu, apşenii sunt mândri de cele două biserici din lemn. Cea mai veche biserică de lemn din Apşa de Mijloc veghează satul de pe un deal încă de la 1428. O altă bisericuţă construită pe deal poartă hramul Sfântului Nicolaie şi datează din anul 1776. Monumentele de patrimoniu construite în stil maramureşean sânt acum închise. Dar asta nu înseamnă că aici, credincioşii nu mai au lăcaşe de cult deschise. Alte două mari biserici, de data aceasta mai "moderne", au fost ridicate în sat. În aceste două frumoase case de rugăciuni arhitectura este precum cea de la marile mănăstiri.
Sursa: Internet
OAMENI cu care Apşa de Mijloc se mândreşte

Mihail POP
-ministrul finanţelor din Republica Moldova-


Mihail Pop s-a născut la 31 octombrie 1955 în satul Apşa de Mijloc, regiunea Transcarpatică (astăzi în Ucraina). A absolvit Institutul Politehnic "Serghei Lazo" din oraşul Chişinău în anul 1977, specialitatea economia şi organizarea industriei produselor alimentare, obţinând calificarea de inginer-economist.

Posturi ocupate:
· 1977-1986 - şef al secţiei de planificare la Fabrica de Fermentare a Tutunului din oraşul Făleşti;
· 1986 – este angajat prin transfer ca economist principal, coordonator pe industrie la Asociaţia Raională Agro-industrială din oraşul Făleşti;
· 1989 - este transferat ca instructor al secţiei organizatorice la Comitetul raional Făleşti al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică (PCUS);
· 1990 - este ales ca şef al direcţiei financiare din raionul Făleşti;
· 1991-1994 - deţine funcţia de vicepreşedinte al Comitetului executiv raional Făleşti, şef al Direcţiei financiar-economice;
· 1994-1999 - este Şef al Inspectoratului Fiscal de Stat al municipiului Bălţi;
· 1999 - 2005 activează în funcţia de Şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanţelor;
· 4 mai 2005 - prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.385, este numit în funcţia de viceministru al Finanţelor;
· 12 octombrie 2005 - prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova este numit în funcţia de ministru al finanţelor;
· 20 octombrie 2005 - este nominalizat în calitate de Guvernator al Băncii Mării Negre pentru Comerţ şi Dezvoltare din partea Republicii Moldova;
· 9 decembrie 2005 - este nominalizat în calitate de Guvernator al Băncii Mondiale din partea Republicii Moldova;
· 31 octombrie 2005 - este decorat cu Ordinul "Gloria Muncii", pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în organele administraţiei publice, contribuţie la perfecţionarea sistemului economico-financiar şi înalt profesionalism.


Vasile N. Dan

-Doctor în Ştiinţe Medicale-

Vasile N. Dan a studiat medicina în oraşul, Karaganda, Rusia. În prezent este căsătorit, soţia fiind şi ea medic din Moscova. Locuieşte în oraşul Krasnogorsk, la periferia Moscovei. Este medic-chirurg al Institutului "A. V. Vişniovskii", profesor, Doctor în Ştiinţe Medicale, membru al Academiei Române de Ştiinţe Medicale, membru al Uniunii Chirurgilor din Europa, autor a peste 335 de lucrări ştiinţifice, a două recomandări metodice, două filme ştiinţifice, 50 de publicaţii internaţionale, trei drepturi de autor pentru invenţie, a fost decorat cu medalia "În numele vieţii pe Pământ".

Lucrează în lumea medicinei de peste 50 de ani.


Nuţu M. Marina

-profesor de fizică-

Nuţu M. Marina la momentul actual are peste 75 de ani, este pensionar, locuieşte în Apşa de Mijloc. A fost profesor de fizică la şcoala din această localitate timp de 50 de ani, dintre care 30 de ani a fost director-adjunct al şcolii. A făcut parte din "mâna" de învăţători care a pus temelia şcolii şi au reuşit să facă din aceasta o adevărată "casă a educaţiei". Are o fiică, asistentă medicală, căsătorită fireşte, tot cu un medic. Şi mai are şi o nepoată cu care poate să se mândrească, absolventă a Facultăţii de Drept "Vasile Goldiş" din Arad.

Gheorghe M. Marina

-director de şcoală-

Gheorghe M. Marina s-a născut în anul 1964, a absolvit Şcoala Pedagogică din Orhei, Republica Moldova după care şi-a continuat studiile în Ucraina, aprofundându-se de această dată în istorie. După terminarea studiilor întră în colectivul pedagogic al şcolii. În anul 2000 devine directorul şcolii din Apşa de Mijloc, post pe care îl ocupă şi astăzi. Gheorghe M. Marina este singurul director de şcoală care a reuşit să îi aducă acesteia titlul de "Cea mai frumoasă şcoală din raion" şi să o plaseze pe lista celor mai frumoase şcoli din Transcarpatia şi chiar din Ucraina.

Un ministru mulţumit


"Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, nu a avut nimic de reproşat subordonaţilor din Maramureş, cu care s-a întâlnit, marţi, în Baia Mare. El s-a arătat mulţumit de activitatea poliţiei, grănicerilor şi jandarmilor, dar şi ai reprezentanţilor prefecturii, insistând mai mult pe problemele economice ale judeţului şi mai puţin pe cele care privesc activitatea ministerului pe care îl coordonează".


"...voi sprijini demersurile autorităţilor maramureşene de a obţine fonduri pentru construirea unui pod nou peste râul Tisa. Trebuie grăbite lucrările pentru refacerea podului istoric de la Sighetu Maramaţiei, care a fost închis din cauza riscului mare de prăbuşire. Maramureşul are şansa să devină un punct de tranzit important spre Ucraina, mai ales în contextul poziţionării judeţului pe linia de frontieră a spaţiului Schengen", a declarat ministrul.




Ce sa mai înţelegem din toate discursurile ţinute de cei care se află la PUTERE? Cum poţi să spui că eşti mulţumit de activitatea grănicerilor şi reprezentanţilor prefecturii?! De ce sunteţi mulţumit, domnule ministru?! De vameşii români care, săracii, s-au lăsat mituiţi chiar şi de cei de vârsta a treia, care abia dacă mai aveau putere să treacă "la ruşi" ca să-şi cumpere un kilogram de făină? Sau de puterea de a decide a doamnei primar, Eugenia Godja, care a arătat că şi-a respectat promisiunea: "am să vă arăt că nu o să mai aveţi pe unde să treceţi vama"? Lucrul acesta îl ştiu locuitorii ambelor maluri ale Tisei.


Se vede că domnul ministru a preluat acest post doar de câteva zile. Chiar şi aşa, trebuie să fii în cunoştinţă de cauză atunci când vrei să spui ceva. Să sperăm, totuşi, că domnul ministru va rezolva problemele.

marți, 6 noiembrie 2007



"Din lipsa de mobilizare, senatorii au respins ieri, 12 noiembrie 2007. ordonanta de urgenta care simplifica procedura de acordare a cetateniei romane" - http://www.evz.ro/


M-am saturat ca de fiecare data cand intru pe acest blog sa imi doresc sa critic parlamentarii romani. Stiu, unii ar spune ca nu am nici un drept sa fac acest lucru.


Nu am sa-i critic sau sa-i judec, ci pur si simplu as vrea sa le fac o observatie. Atat. Oare de ce cand au nevoie de voturile cetatenilor acestei tari, politicienii se prezinta la "adunari", sunt foarte activi in campanii, promit muuuulte si de toate, sunt parca si amabili?! In schimb, atunci cand trebuie sa se "trezeasca" din "somnul cel de lene" ei incep sa sforaie si mai tare, asa incat sa se auda in intreaga tara. A fost nevoie de ei in parlament pentru a vota simplificarea "drumului" dobandirii sau redobandirii cetateniei, atat, nu pare mare lucru sa te "trezesti" de dimineata si sa pui degetul pe buton, o singura data. Dar nu, ei au dormit, dorm si sforaie in continuare, ca niste "politicianozauri" ai acestei tari aruncate in ghearele lor. S-au trezit doar 70 pentru vot.


Mi-e "mila" de zecile de mii de cetateni ai Republicii Moldova care vor sa obtina cetatenia romana, dar mai mila imi este de NOI, o GRAMADA de studenti romani din Ucraina care ne dorim acelasi lucru, vrem sa fim si noi ROMANI cu acte-n regula. Fara discriminari, dar cu invidii, chinezii obtin muuult mai usor cetatenia romana. Oare or fi fost si ei candva romani? NICIDECUM!


Poate unii se gandesc ca degeaba batem campii noi aici pe blogg-uri, dar macar si asa, incercam sa ajungem la "cineva", cineva care o sa ne vada, o sa ne auda si o sa ne asculte intr-un final.


Atat am vrut sa spun. Gata. Trebuie sa dormim putin, sa ne trezim de dimineata cu fortze proaspete. Ce bine ca pe noi nu ne aude nimeni cum si cand sforaim in "propria" noastra camera de camin (eu nu sforai:)). Politicienilor, va auzim!!!

sâmbătă, 3 noiembrie 2007

Apşa de Jos



Apşa de Jos a fost cea mai mare localitate românescă din dreapta Tisei (acum are 7.600 locuitori), vecină cu Săpînţa. După 1947 din ea s-au desprins comunele Strâmtura, Peri şi Topcino, cu o populaţie de 2.420 locuitori.
Două coline în mijlocul satului Apşa de Jos, din Maramureşul din dreapta Tisei... Pe amândouă se înalţă două biserici de lemn care parcă străjuiesc localitatea. Una este de la 1561 şi are hramul Sf. Nicolae, cealaltă – de la 1776, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Se spune că aici înainte ar fi fost un aşezământ monahal. Ar fi posibil, dat fiind faptul că în zonă a existat o bogată viaţă spirituală. Un exemplu grăitor este Mănăstirea Peri, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, ctitoria dinastiei voievodale a Dragoşeştilor. La 13 august 1391, acest aşezământ monahal, printr-o diplomă a Patriarhului Antonie al IV-lea al Constantinopolului, a fost ridicat la rang de Stavropoghie Patriarhală. Timp de 312 ani, aici a fost sediul central al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului. Din păcate, Mănăstirea Peri a fost distrusă şi desfiinţată în 1703, în timpul răscoalei antihabsburgice a lui Francisc Rakoczi al II-lea.

Apşa de Jos este atestată documentar la 1387, iar documentele vremii vorbesc de participarea apşenilor la Răscoala condusă de Gheorghe Doja, un mic nobil secui din Transilvania care a condus răscoala ţărănească din 1514. Pe la 1708 ciuma a decimat populaţia, legenda spunând că în sat au mai rămas doar 12 persoane, restul fie au murit, fie au trecut Tisa fugind din calea molimei. În 1918 zona intră în componenţa Cehoslovaciei. În 1932 apşenii se revoltă împotriva asupririi noilor stăpâni. În 22 octombrie 1944 aici pătrunde armata sovietică, iar în 25 iulie 1946 Uniunea Soviectică, sub papucul căreia a rămas teritoriul, schimbă denumirea localităţii, aceasta rămânând Dibrova pînă în anul 2004. În august 1947 populaţia se împotriveşte colectivizării, autorităţile ucigîndu-l pe primar şi arestînd numeroase persoane. Colectivizarea tot s-a înfiinţat, au fost chiar două, una pentru bogaţi şi una pentru săraci.

În perioada Brejnev traiul a devenit mai descătuşat, iar bărbaţii plecau 6-8 luni pe an la muncă în Imperiul Sovietic , călătorind cu trenul dus-întors pînă în Siberia câte o lună de zile. Banii câştigaţi în lume au fost investiţi acasă, în construcţiile care mereu se înnoiesc: dacă vecinul are două etaje, eu îmi fac trei, dacă vecinul are gard de aluminiu, atunci eu îmi fac din aur şi aşa mai departe. Acum oamenii nu mai merg doar în Siberia, dar se mai duc la muncă şi la Moscova, Ucraina şi în ţările din Occident. În cârciumi, pe lîngă vestita vodcă, oamenii locului consumau până mai ieri multă şampanie. De când berea s-a ieftinit, a crescut şi consumul "sucului" de hamei.

La Şcoala de Artă copiii mai învaţă să cânte la un instrument, în general pian şi vioară. Dar asta doar de cîţiva ani, de când în sat a venit tânăra generaţie de profesori de muzică. Localitatea are două şcoli, una de gradul 1-3 (ciclul primar, gimnazial, liceal) şi una de gradul 1-2 în satul aparţinător Podişor.
Situate de-o parte şi de alta a afluentului drept al Tisei, Apşiţa, Apşa de Jos şi Apşa de Mijloc sunt localităţi româneşti, iar Apşa de Sus este comună populată de ucraineni. Locuitorii Apşei de Jos aveau cândva terenuri agricole şi dincolo de Tisa, precum şi cei din stânga râului de frontieră deţineau terenuri în dreapta. După 1946, după instalarea definitivă a regimului totalitar sovietic, graniţa a fost ghimpată cu sîrmă, familii întregi, zeci şi zeci, sute de familii de etnie română sau ucraineană rămânând de-a pururi despărţite de-o parte sau de alta a frontierei de stat, devenite mai permeabile abia după 1986.

Aici se construiesc două biserici tradiţionale, ortodoxă şi greco-catolică dar şi case de rugăciuni ale adepţilor altor culte religioasae.
O personalitate marcantă în istoria românilor rămâne Ioan Mihaly (de Apsa). Istoric, membru corespondent al Academiei Române până în anul 1901, Ioan Mihaly s-a născut în această frumoasă comună în anul 1844.
Marele istoric de Apşa a fost fratele mai mic al mitropolitului Bisericii Române Unite cu Roma, Victor Mihaly de Apşa.
Ioan Mihaly de Apşa a murit în anul 1914 la Cluj.