marți, 25 martie 2008

Din manuscrisul lui MIHAI DAN

FOAMEA în Apşa de Mijloc

Satul nostru au suferit mare foame, pământul n-au rodit din pricina pădurilor. Şi nici nu era saţi, oricât mânca tot era flămând. Foamea au ţinut mai mulţi ani şi în toate ţările din prejurimi. Pe aceste vremi nu era tren, das ă strânja mai multe cară laolaltă şi merjiau după mălai la Colomeia ori Debreţăn. La luna soseau cu mălaiu acasă. Drumurile erau rele, cu mare greutate să aducea pita în sat. Odată să zîce că i-au apucat noaptea la vârvu dealului la Huta, acolo au făcut foc mare în drum. Pe acele vremi erau mulţi tălhari că nu puteai călători unu sîngur nici zîua. Acolo s-au strâns peste 30 de cară încărcate cu mălai şi boi(i) i-au hrănit la cară, că atunci nu erau cai, şi focu era între cară. Odată au venit un oşan din pădure, s-au dăcut bat şi au prins a juca lângă foc.

Aşa juca că sărea şi peste foc, deşi era focu mare. Oameni(i) râdeau de el. Şi care era mai în depărtare cu caru, lăsa caru şi mereau la foc. Alţi oşeni să furişau prin pădure la cară şi luau saci(i) cu mălai şi-i duceau în pădure. De jocul lui şi de strâgătele oşanului în joc tăşi râdeau şi să uitau la el. Ceilalţi oşeni furau furau sacii din cară şi la o strîgătură a oşanului jucător oamenii s-au trezît că sunt cu jocu înşelat. El au strigau în joc aşa: „Chitilini şi tu, măi bre, /Că te-or zări de colţ”. Atunci oamenii au aruncat ochi(i) la cară şi au văzut cum i-au furat tălharii sacii cu mălaiu. Oamenii au fujit cu săcurile după tălhari, da nu i-au putut găsi prin pădure, pe când au venit la foc, au fujit jucătorul. Apoi tălhari mulţi erau şi la noi că porcul trebuia să-l bagi în casă peste noapte, că, de era în coteţ, venia noaptea 4-5 inşi şi-l luau. Omul pă fereastră să ruga:”Lăsaţî-m porcul că am 5 coconi, fie-vă milă de mine”, da afară nu eşia că se temea, a-i ponoslui nu cuteza şi dacă-i cunoştea, că în ceie noapte i aprindea casa. Şi la moară n-au putut mere sara, că-i lua măcinişu de-a umăr, la moară când să măcina şi noaptea trebuia să steie 10-15 oameni până în zâuă şi apoi venia acasă…

Cei ce au avut pită nu putea mânca de sărăcime fără decât numai noaptea. Să rugau: ”Dă-m numai o dată să îmbuc c-apoi mor”. Foamea s-au întins pe toată ţara că de la o vreme nu putea cumpăra nici de bani./… /

joi, 20 martie 2008

Comoara Apşei de Mijloc

Manuscrisul lui MIHAI DAN (zis al lui Dumnezău)
Sursa: site-ul Centrului judeţean pentru conservarea
şi promovarea culturii tradiţionale
Maramureş - www.cultura-traditionala.ro

O ”Istorie” a satului Apşa de Mijloc

În ceea ce îi priveşte pe românii de la nord de Tisa (azi Ucraina), însemnările mai vechi despre viaţa lor, făcute de ei înşişi, sunt, din nefericire, puţine la număr. Un astfel de manuscris rar a fost întocmit de către DAN MIHAI (1884-1965) din Apşa de Mijloc, om de vază din zonă, fost delegat la Adunarea de la Alba Iulia, primar şi casier la composesorat, înainte de venirea comunismului.

Textul, într-un caiet scris de mână cu grafie latină pe 110 pagini, a ajuns în posesia unui cercetător din Chişinău, prof. dr. Vladimir Zagaevschi, care a publicat unele fragmente în revista „Limba Română”, Chişinău, nr.3-5/2000.

Limba utilizată de către apşeanul nostru se remarcă printr-o expresivitate viguroasă, având toate particularităţile graiului maramureşean, cu arhaisme şi regionalisme comune Maramureşului în întregul său, de fapt, limba de substrat de o parte şi de alta a Tisei.

Redăm mai jos câteva fragmente din manuscris.

Prof. dr. NICOLAE IUGA

ISTORIA APŞEI DE MIJLOC

de MIHAI DAN

Fragmente

(AUTOBIOGRAFIA)

Mai întîi îm(i) scriu viaţa mé pe scurt, adecă Biografia. Că şi eu mă trag din Domn Dan şi Preoteasă. Eu m-am născut în Apşa de Mijloc în 17 octobre 1884 din părinţi mijlocaşi. La vârsta de 6 ani, 1890, am fost dus la şcoală...

Învăţătorul învăţa toată zîua, de la 6 ciasuri dimineaţa până la 12 ciasuri, şi după amiazi, de la 2 ciasuri până la 4, iarna, şi vara până la 6 ciasuri... În şcoală eram cam 60-100 de şcolari. Era greu la unu învăţător. În şcoală se învăţa româneşte şi ungureşte, şi literele chirilice. În anul 1892 au venit învăţător Bel Petru. Acei copii care au învăţat la el ştiu şi astăzi ce au învăţat. Au fost unul dintre cei mai bun(i) învăţător(i)./…/ Eu am îmblat la şcoală 10 ani. De la 12-16 ani, întru acei 4 ani de la 12 ani a(i) vieţi(i) până ce am împlinit 16 ani, au plătit părinţii mei separat la învăţător. Noi am fost trei copii cătră care au zis învăţătorul că să învăţăm mai departe: unu am fost eu cu Pop Ionaş a Mânzanului şi cu Dan Vasil a(l) Găzdacului./…/ Şi când am ajuns la 16 ani am învăţat tot ce au ştiut învăţătorul care au avut 8 gimnăzi(i). Şi ne-au dat atestat şcolar pe 6 clasă că atunci aşa era, atestatul au fost în limba ungurească./…/ Cu aceste atestate au mers părinţi(i) a(i) acestor trei copii la Inspectoratul gimnaziului Sighet. Inspectoratul dacă au văzut atestatele le-au făgăduit că în decurs de 3 luni de învăţătură ne va da atestat pe 6 clasă gimnaziale, şi în decurs de 2 ani vom pune eczamenul pe 8 clasă de gimnaz, numai trebuie a plăti tacsa de intrare în gimnaz, de la unu 100 zloţ, şi pe tunci era 2 boi cu 150 zloţi, şi o vacă era cu 50 zloţ, şi tata n-au avut ce vinde să mă deie la şcoală, şi tot aşa au fost şi Pop Ionaş a Mânzanului. Dan Ionaş Găzdacu au fost gazdă bun, da nici el nu şi-a dat copilul la şcoală că au fost prea mare tacsa. Apoi Ionaş a Mânzanului au învăţat în (satul) Iapa de cantor, şi eu am rămas la plug, da cartea nu am părăsit-o.

În anul 1904 am rămas orfan de tată. În 1906 m-au lăsat în cătane, (dar) n-am cătunit numai 2 luni c-am avut lăcrămaţâie. Apoi ăn anul 1907 m-am însurat. În anul 1914, în 1 august, s-au început războiul, dară din I/VIII-1914 am fost 4 ani până toamna în octombrie 1918 la război în Serbia şi în Italia, şi am căzut invalid. În război m-am purtat bine că am ieşit căprar şi am căpătat Medalie de arjint (a) II(a) clasă./…/ În 27/XI am luat parte la o adunare în Slatina făcută de intelectuali din Sighet: din Apşa de Mijloc – 20 oameni, din Apşa de Jos – 20 oameni, din Slatina – 10 oameni şi din Biserica Albă – 10 oameni. Ni-au spus că în I/XII 1918 va fi Mare Adunare la Alba Iulia unde s-or strânje delegaţ din tot Ardealul şi din toate colţurile unde sunt români şi ne vom alipi cătră România, de aceia să tremetem şi noi aceste 4 sate de peste Tisa, 2 delegaţ. Am fost ales eu şi Filip Mihai din Apşa de Jos... /…/

Apoi în 1919 au venit România la noi şi au stat 2 ani. În 1921 au venit cehi(i), şi în 1938 am fost sun Ucraina, în 1939 au venit iară unguri(i), în 1944, în octombre, au venit ruşi(i).

Din drum de la Alba Iulia am făcut cunoştinţă cu mulţi oameni puşi în dregători(i) înalte, am fost tare văzut om. /…/ Din 1923 până în 1927 am fost primar şi jurat la Hust la Porata, din 1928 până în 1940 am fost deputat la Rahău. Din 1941 până în 1944 am fost casier la sat, din 1921 până în 1945 am fost casier la Composesorat, am condus muntele Apesca, mi-am procurat şi mapele hotarului, cu un cuvânt am avut mai multe funcţi(i). Apoi am avut norocul de am vorbit cu 3 Împăraţ…În 1950 am intrat în Colhoz./… / Când am ajuns la 80 de ani m-am hotărât să scriu Istoria.

În manuscris se mai aminteşte despre foamea din Apşa de Mojloc, holera, despre obiceiuri vechi, şezători, jocul, nunţile din vechime, despre un om căruia i se spunea bănosu, despre vrăjitori... Toate acestea vor fi scrise aici, pe rând.

miercuri, 19 martie 2008

“România e acolo unde se vorbeşte româneşte”


Sursa: www.graiul.ro

A fi român în România nu costă nimic. A fi român în afara graniţelor ţării înseamnă cu totul altceva: e o permanentă luptă pentru păstrarea limbii, a şcolilor, a bisericilor şi a tuturor celorlalte simboluri ale comunităţii româneşti. Prea puţini maramureşeni cunosc istoria şi geografia spaţiului în care locuiesc, ca să nu mai spun cît de puţini locuitori din restul ţării ştiu că şi în dreapta Tisei trăiesc români”, a mărturisit, ieri, cu durere, dr. Ioan BOTOŞ, preşedintele Uniunii Regionale din Transcarpatia “Dacia” şi deputat în consiliul regional Transcarpatia. Afirmaţiile au fost făcute în faţa a circa 25 de studenţi la Relaţii internaţionale şi Jurnalism de la Filiala Baia Mare a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, cu ocazia uneia dintre cele 8 conferinţe pe care dr. Botoş le susţine în Maramureş, pe parcursul unui an. Evenimentele constituie una dintre componentele proiectului intitulat “De la surse la resurse. Transformarea memoriei culturale şi a patrimoniului imaterial în resurse de bună cooperare şi dezvoltare durabilă în regiunea transfrontalieră româno-ucraineană din Bazinul superior al Tisei”, care îşi propune strîngerea legăturilor dintre românii de pe cele două maluri ale Tisei şi dezvoltarea acestei regiuni prin cunoaşterea trecutului comun şi chiar prin “resuscitarea” tradiţiilor comune. În primul rînd trebuie să comunicăm.

Proiectul, cu finanţare PHARE (38.500 euro), se derulează în perioada octombrie 2007 - octombrie 2008, prin Fundaţia social-culturală pentru democraţie “identitate, unitate, generozitate, acţiune” (preşedintele Fundaţiei, Georgeta Maria Iuga, este şi directorul proiectului), în parteneriat cu Uniunea Regională din Transcarpatia “Dacia” - Ucraina, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, în asociere cu Fondul de Dezvoltare a Euroregiunii Carpatice România. Universitatea “Goldiş” este parteneră la acest proiect, care a pornit de la ideea că românii din stînga şi dreapta Tisei au aparţinut, pînă în 1920, Maramureşului Istoric, au un trecut comun, tradiţii comune, iar mulţi locuitori de pe cele două maluri se înrudesc. “Există puternice elemente de tradiţie culturală, de patrimoniu material şi imaterial care sînt comune; de fapt, Maramureşul a constituit o unitate exemplară sub raport etnografic pînă la primul război mondial, cînd s-a trasat pentru prima oară frontiera pe Tisa. Anumite datini s-au păstrat chiar mai bine peste Tisa, se performează acolo aşa cum s-au performat la noi acum 30 sau 50 de ani.”, a precizat conf. univ. dr. Nicolae Iuga, precizînd că ideea principală a proiectului este comunicarea între românii de dincoace şi dincolo de Tisa şi, implicit, valorificarea valorilor comune.

“Declaraţii de dragoste” fără finalitate practică
Una dintre soluţiile găsite pentru atingerea acestui scop este organizarea în Maramureşul nostru a unor conferinţe susţinute de dr. Ion Botoş, pe teme precum: “Românii din Transcarpatia în contemporaneitate”, “Publicaţii din Transcarpatia” sau “Asociaţii culturale din Transcarpatia”. O astfel de conferinţă, cea de-a treia (primele fiind susţinute, în luna decembrie, în zona Sighetul Marmaţiei) a avut loc şi ieri într-una dintre sălile Universităţii “Goldiş”. Am aflat, astfel, că “nu există zonă în Rusia cea mare unde să nu trăiască români”, deşi cele mai importante comunităţi de români sînt în zonele Odessa, Cernăuţi şi Transcarpatia. În această din urmă regiune trăiesc circa 50.000 de români; aici activează trei asociaţii culturale româneşti, există două biserici de patrimoniu româneşti şi chiar două ziare româneşti. Unul dintre acestea, “Maramureşenii”, este susţinut de Guvernul ucrainean, în timp ce celălalt, “Apşa”, este finanţat exclusiv din fonduri private, apare lunar în 1.000 de exemplare, se distribuie gratuit inclusiv în alte ţări unde există comunităţi româneşti şi… are mari probleme cu aprovizionarea cu hîrtie. URdT “Dacia” organizează simpozioane şi concursuri literare pentru promovarea limbii române şi a personalităţilor din cultura română, printre care şi academicianul Mihai Pop, unul dintre cei mai mari folclorişti români, care a fost originar din Apşa de Jos. În ceea ce priveşte reciprocitatea sentimentelor, se pare că autorităţile din România sînt siropoşi în declaraţii şi săraci în fapte: “Dorinţa românilor din dreapta Tisei de a veni în România e atît de mare, că s-au depus mari eforturi de a închide punctul de frontieră de la Sighet-Slatina. Am făcut multe apeluri, i-am scris inclusiv preşedintelui Băsescu, dar am primit foarte puţine răspunsuri din România, în schimb foarte multe de la români din afara ţării”, a mărturisit dr. Botoş. Cu toate acestea, românii din Ucraina rămîn fideli ţării de la care se revendică şi susţin în continuare că “România e acolo unde se vorbeşte româneşte”.

Locul unde se vorbeşte limba bunicilor noştri
În paralel, conf. dr. Nicolae Iuga susţine în Ucraina conferinţe pe tema lucrării “Diplome maramureşene din secolul al XIV-lea şi al XV-lea” (Sighetul Marmaţiei, 1900) a lui Ioan Mihályi de Apşa. “La Slatina şi Apşa de Jos sînt 110 medici, dar şi multe cadre didactice - e o încîntare să vezi aşa un număr mare de intelectuali interesaţi de propria lor istorie”, a mărturisit Iuga, cetăţean de onoare al Apşei. Pe lîngă aceste conferinţe, cei implicaţi în proiect culeg folclor din satele de peste Tisa: “Am filmat şi am înregistrat obiceiuri de Crăciun, am fost la Festivalul Mărţişorului, iar acum trebuie să umblăm prin sate, să găsim oameni în vîrstă, care pot să fie ceea ce se cheamă în limbaj de specialitate “informatori”. Adică bătrîni care îşi mai amintesc anumite lucruri, pe care le vom consemna întocmai, fiindcă şi limba vorbită acolo este interesantă prin ea însăşi. Este o limbă care nu a cunoscut evoluţia limbii de dincoace de Tisa, nu s-a îmbogăţit neologistic cu latinisme, cu termeni veniţi pe filieră franceză sau engleză - este limba pe care o vorbeau bunicii noştri acum 80 de ani. E foarte interesantă, sînt anumite expresii de mare profunzime şi care din păcate s-au cam pierdut la noi”, a precizat dr. Iuga.

Se vor reedita culegeri de folclor românesc din Transcarpatia
Pe lîngă aceasta, s-a creat un grup de fete din Transcarpatia pe care Georgeta Iuga le-a învăţat să facă zgărdane, dar au fost descoperiţi dincolo de Tisa şi un meşter care confecţionează pălării maramureşene şi unul care sculptează porţi, care ar putea să îşi împărtăşească şi altora meşteşugul. “Important este ca noi să îi obişnuim să preia ce este bine păstrat la noi, pentru că există o tentaţie de a prelua elemente kitsch, de influenţă slavă, în special în covoarele acestea de casă de un verde ţipător, imposibil. Vrem să îi reînvăţăm să folosească acele culori sobre, realizate cu vopseluri naturale, atît la covoare cît şi la elementele de port popular”, a mai adăugat d-na Iuga. De asemenea, ansambluri de copii din Apşa de Jos, dar şi din Berbeşti şi Ocna Şugatag, vor trece apa de pe un mal pe altul şi vor susţine spectacole. Un alt scop important al proiectului este retipărirea unor vechi culegeri de folclor ale românilor de peste Tisa, începînd cu realizarea primei reeditări a celebrei culegeri de poezii populare româneşti publicate de Alexandru Ciplea, la Biserica Albă, în anul 1906, în grafie latină.

Articol scris de Anca GOJA

marți, 18 martie 2008

Ştiri "de pe Tisa"

Sursa: www.graiul.ro
În miez de noapte, contrabandişti din Ucraina au trecut fraudulos o mie de cartuşe peste Tisa!

Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş cu sediul în Sighetu Marmaţiei avea informaţii că din Ucraina urmează a intra fraudulos în România marfă de contrabandă sau chiar imigranţi asiatici. Nu se ştie cînd, nu se ştie pe unde. De aceea, poliţiştii de frontieră maramureşeni sînt ochi şi urechi zi şi noapte pe întreaga graniţă de nord a judeţului, împărţită celor 4 subunităţi de la Sarasău, Sighet, Poienile de sub Munte şi Vişeu. Vineri seara, în 14 martie bunăoară, elemente ale SPF Sighet aflate în misiune pe direcţia localităţii Valea Vişeului, comuna Bistra, îşi desfăşurau activitatea obişnuită de supraveghere a frontierei, o muncă de teren, deloc uşoară, mai ales noaptea. Chiar dacă au ochii bine adaptaţi întunericului, ei utilizează „nevăzuţi” de „inamic” şi tehnica din dotare, de termoviziune pe timp de noapte sau raze infraroşii. Aşa se face că, aproape de miezul nopţii lucrătorii în uniformă au sesizat ceva mişcare pe rîul de graniţă. Fireşte, şi-au anunţat superiorii că au surprins două persoane, care transportau cu o barcă pneumatică, prin apa rîului Tisa, pachete voluminoase. Cu calm, poliţiştii de frontieră au stat la pîndă, iar după ce pachetele au fost descărcate pe malul românesc, ei au acţionat imediat somîndu-i verbal pe cei 2 infractori: Poliţia de Frontieră! Stai! Stai că trag!

În acest timp, unul dintre ucraineni, nesupunîndu-se somaţiei legale, a reuşit să se arunce în apă şi să scape înotînd spre Ucraina. Cel de-al doilea a fost reţinut cu marfă şi barcă cu tot pe malul stîng, românesc. Cel reţinut a fost identificat în persoana lui M. Demetrovici, în vîrstă de 20 de ani, din localitatea Kosivska Poliana din Ucraina. În urma cercetărilor efectuate şi declaraţiei celui reţinut a rezultat că la această acţiune de contrabandă au mai participat încă 2 cetăţeni ucraineni, care au avut rolul de a aduce cele o mie de cartuşe cu ţigări (20 baxuri). Pînă pe malul drept, ucrainean şi de a supraveghea zona. Această cantitate de 10.000 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 45.000 RON, urma să fie preluată de pe malul românesc al Tisei şi comercializată pe teritoriul nostru de către cetăţeni români.

Ucraineanului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 şi trecere ilegală a frontierei de stat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 70, alin. 1 din OUG 105/2001 cu aplicarea art. 33 din Codul Penal.Cercetările continuă sub directa coordonare a procurorului DIICOT, Biroul Teritorial Maramureş, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în actul infracţional sau care urmau a se implica în preluarea mărfii de contrabandă – a precizat Iulia Utan, purtător de cuvînt al Inspectoratului Judeţean al poliţiei de Frontieră Maramureş.
Fl.N.

joi, 13 martie 2008

Eveniment de peste Tisa

Mihai Eminescu a ajuns în sfîrşit în Maramureşul de dincolo de Tisa!

Comunitatea românească din dreapta Tisei de mult şi-a dorit să înalţe la ea acasă, adică în Ucraina, o statuie a Luceafărului poeziei româneşti, poetul naţional Mihai Eminescu.

Scînteia unei statui româneşti s-a aprins în 1989, odată cu înfiinţarea primei Asociaţii Social-culturale a românilor din Transcarpatia, „George Coşbuc” cu sediul în Slatina, poetul năsăudean fiindu-le mai aproape de spiritul lor ţărănesc românesc de care nu s-au dezis niciodată. Slătinenii au şi comandat un bust al lui Coşbuc tocmai la Bucureşti, unde trăia regretatul sculptor Mihai Coşan, născut în dreapta Tisei. Lucrarea terminată însă n-a mai ajuns niciodată la Slatina, pentru că n-a putut trece frontiera de stat , din cauze pe care nici acum nu le înţelegem . Astfel bustul a fost dezvelit la Sighet prin 1996 în faţa Şcolii „George Coşbuc”.Pentru că nici statuia din bronz a lui Eminescu, realizată de acelaşi sculptor nu a putut fi trecută peste graniţă, , primarul comunei Biserica Albă, Gheorghe Berinde, preşedinte al Asociaţiei primarilor români din Transcarpatia a făcut tot posibilul pentru a înălţa în comuna sa natală bustul marelui poet. Cu eforturi de toate felurile, domnia sa a reuşit să facă rost şi de banii necesari lucrării, dar şi de aprobările de rigoare. Astfel, în primăvara trecută l-a abordat pe sculptorul din Cernăuţi, Dumitru Voşkovski , care îmi mărturisea: „Prin lucrările mele ridic istoria noastră română naţională în Bucovina, unde am făcut statuia lui Ştefan cel Mare. Pentru aniversarea a 600 de ani a Cernăuţiului pregătesc statuia lui Alexandru cel Bun. În zona aceea a Bucovinei de nord sunt 3 busturi ale lui Eminescu, din care două îmi aparţin. Mai este un bust şi la Odessa”.

Duminică 9 martie 2008, după-amiază, în centrul localităţii Biserica Albă bustul lui Mihai Eminescu urma să fie dezvelit de primarul comunei, consulul general al României la Cernăuţi, Romeo Săndulescu, autorul lucrării realizate în piatră artificială.

De faţă au fost preşedinţii celor 3 asociaţii culturale surori :prof. Gheorghe Opriş( G. Coşbuc), dr. Vasile Iovdi („Ioan Mihalyi de Apşa” cu sediul în Biserica Albă şi dr. Ion Botoş ( „Dacia” , cu sediul în Apşa de Jos), primarul municipiului Sighetu Marmaţiei Eugenia Godja, primarul oraşului vecin Slatina Gheorghe Uhali, oficiali ucraineni regionali şi raionali de la Ujgorod şi Rahău, directorul Bibliotecii Judeţene din Baia Mare Theodor Ardelean, directorul Muzeului Maramureşului din Sighetu Marmaţiei Mihai Dăncuş, directorii caselor de cultură din Sighet (Vasile Muste) şi Negreşti-Oaş (Natalia Lazăr), consilieri locali din Sighet, reprezentanţi ai Fundaţiei IUGA din Baia Mare dar şi a unei asociaţii din Satu Mare care au în derulare proiecte transfrontaliere, reprezentanţi ai presei regionale dar şi româneşti din Slatina sau din Maramureşul de peste apă. Monumentul a fost sfinţit de episcopul vicar al Episcopiei Greco-catolice a Mukaciului Taras Lovka, rectorul Academiei de la Ujgorod şi preotul paroh din Biserica Albă, Gheorghe Pituleac, originar din satul Crăciuneşti din stînga Tisei.( În Biserica Albă, majoritatea credincioşilor sunt greco - catolici sau neo-protestanţi).

Dezvelirea bustului a fost precedată de un scurt şi emoţionant moment muzical- poetic realizat de un grup de eleve ale şcolii în regia profesoarei Maria Mihali. (În dreapta Tisei mi-e greu să ştiu cum e corect: Mihali sau Migali, întrucît litera g se citeşte h. De acea primarului Sighetului cei de dincolo îi spun doamna Hodja.)

Profesorul Mihai Clementev, de 9 ani directorul Şcolii româneşti din Biserica albă ne spunea că actuala clădire a instituţiei în care învaţă285 de elevi cu 45 de profesori este de pe vremea Imperiului austro-ungar şi are vreo 120 de ani vechime. De aceea s-au făcut demersurile necesare şi în curînd va începe construirea unei noi clădiri pentru şcoală, care, după finalizarea lucrărilor va primi numele „Mihai Eminescu”.

„Primindu-l în mijlocul nostru trăim un moment de sinceră mîndrie deoarece bustul acesta va purta sigiliul spiritualităţii noastre culturale”- spunea Maria Mihali, care a prezentat şi cîteva repere biografice ale Înaltului Oaspete, Mihai Eminescu, sub forma primului lui bust din regiune.


Romeo Săndulescu: „Ne-am adunat aici în Maramureşul istoric, să ne sfinţim personalitatea numărul unu a culturii române, Poetul tuturor românilor. Peste veacuri , profeţia s-a împlinit astăzi. De la Nistru pîn’ la Tisa Eminescu s-a întors aici la malul Tisei, pentru a ne veghea, pentru a ne binecuvînta şi a ne aduce aminte întotdeauna că limba română este limba sfîntă a istoriei şi culturii noastre, care este cea care trebuie să ne călăuzească. Ambasadorul României în Ucraina E.S. Traian Laurenţiu Hristea a transmis un mesaj(…) .Înmînez Placheta de Onoare a Consulatului General al României primarului Berinde, a doua personalitate care primeşte acest important însemn , şi Diploma de laureat pentru primar şi consiliul local pentru contribuţia adusă la realizarea şi inaugurarea monumentului”.

Eugenia Godja, primarul Sighetului Marmaţiei: „Plecînd de la o convingere lăsată testament de la moşi strămoşi, etnia românilor din această parte a Ucrainei a reuşit prin activităţile de astăzi să demonstreze cît de româneşte trăiesc cei de aici fiecare clipă, fără a uita însă că ţara pe care trebuie să o respecte este ţara în care locuiesc , că legea după care se călăuzesc este legea ţării în care trăiesc. Asta nu împiedică pe nimeni, om cu bună credinţă, să înţeleagă că are de transmis dintr-o generaţie în alta ceea ce reprezintă elementul de identitate al neamului său. Este de admirat aicea portul şi limba, obiceiurile pe care le aduceţi de departe, pe care le transmiteţi pentru viitorime:Vă felicit doamna Mihali pentru curata limbă românească în care ne-aţi vorbit. Domnule director Clementev, vă felicit pentru felul în care ştiţi să duceţi mai departe tradiţia prin generaţia tînără pe care o formaţi. Îl felicit şi pe primarul Berinde , dar şi autorităţile locale raionale şi regionale pentru că înţeleg ce important este ca într-un spaţiu multietnic, multiculturalitatea să fie elementul pe care se clădeşte valoarea unui popor. La fel vă felicit domnule consul general pentru tot ce aţi făcut pentru comunitatea românească de aici. Totodată vă aduc la cunoştinţă că autoritatea locală de la Sighet a început de o lună reparaţiile la podul istoric pentru care am suferit şi noi la fel ca dumneavoastră pentru că a trebuit să fie închis după 7 ani de la construire . în prima parte a lunii mai podul va fi redeschis .Să trăim cu sentimentul revederii pe podul frăţiei cît mai curînd”.

Theodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petru Dulfu” din Baia Mare
Distinsă adunare eminesciană. Toate rînduielile cele bune au fost făcute aşa cum se cuvine. Este o zi istorică. Istoria nu există numai în manuale. De cele mai multe ori manualele poartă între coperte istorii false. Istoriile popoarelor sunt uneori nedrepte cu persoane şi date istorice. Despre Ştefan cel Mare altfel scriu cărţile de istorie ruseşti, ucrainene sau turceşti. Există însă alte istorii corecte, Istoria păcii şi a limbilor. Mihai Eminescu este întîiul voievod al limbii române, mai presus de toţi voievozii pentru că în marea competiţie a lumii numai cultura este cea care lasă urme. Urmele adevărate de pace sunt urmele de cultură. Aici la Biserica Albă a fost o mănăstire şi biserică voievodală. Aici au fost îngropaţi primii voievozi ai Maramureşului. De aici a plecat organizarea, administrarea şi civilizarea Ţării Moldovei, celei mai mari provincii româneşti cu Bucovina şi Basarabia cu tot . Popularea cu statui şi busturi ale Voievodului Eminescu în aceste teritorii este cuviincioasă şi nici o autoritate nu are dreptul să interzică aşa ceva. Laudă autorităţilor ucrainene pentru această înţelegere. Limbile tuturor popoarelor sunt consolidate de scriitorii clasici, de cei care cultivă în creaţii aceste limbi. Cînd am deschis biblioteca românească din Biserica Albă am vrut să o denumim „Mihai Eminescu” dar nu s-a putut, întrucît în zonă trăiesc mai multe minorităţi, iar clădirea casei de cultură a primit numele de Centru Multicultural, dar noi tot biblioteca „Eminescu” o numim „Familia Română” cea mai mare revistă pentru românii de pretutindeni, care apărea la Oradea, va fi editată din acest trimestru la Baia Mare. Manifestarea de azi va fi consemnată în primul articol de fond al revistei (serie nouă).Dumnezeu să vă binecuvînteze cu cuvinte din limba română”.

„Lucrînd aici, dar fiind din România, cunosc foarte bine comunitatea românească de pe ambele maluri ale Tisei. Pot afirma că românii din dreapta Tisei sunt mai români decît cei din stînga Tisei- afirma preotul Pituleac. Mă bucur că în pieptul lor bate o inimă de creştini şi de maramureşeni adevăraţi. De aceea mă bucur şi mă rog pentru ei să ne refacem legăturile pe podul de peste apă, care iată, a întrerupt numeroase relaţii culturale, religioase şi familiale”.

După sfinţirea monumentului, primarul Berinde, împreună cu consulul general şi cei doi oficiali de la Ujgorod şi Rahău au plantat în spatele bustului puieţi de tei, plop, salcie şi brad, astfel încît Eminescu să rămînă mereu viu şi înălţător.

Articol trimis de Domnul Florentin NĂSUI, ziarist la Graiul Maramuresului.