duminică, 29 iunie 2008

Se redeschide Podul Istoric


După atâtea luni de reparaţii, Punctul de Trecere a Frontierei Sighet-Solotvino(Slatina) va redeschis, mâine, 29 iunie, în jurul orei 12:00. Asadar, se va putea circula din nou pe Podul Istoric!

miercuri, 18 iunie 2008

“Familia română” în Ucraina

În perioada 7-8 iunie 2008 a avut loc la Apşa de Jos - Slatina (Ucraina) un simpozion internaţional, organizat de Uniunea Interregională “Comunitatea românească din Ucraina” şi Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia “Dacia”, intitulat “Românii din Transcarpatia în oglinda mass-media Ucrainei independente”. Acest eveniment a avut oaspeţi din România (Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Oradea, Satu-Mare) şi reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Ucraina (Transcarpatia, regiunile Cernăuţi şi Odessa).

Sîmbătă, informare “pe teren”
Programul simpozionului a cuprins o vizită la Muzeul de istorie şi etnografie “Dacia liberă”, muzeu privat organizat de dr. Ion Botoş, preşedintele Uniunii “Dacia”, fervent promotor al culturii şi tradiţiilor româneşti în Ucraina, corespondent al postului Radio Sighet pentru românii din dreapta Tisei, redactor al săptămânalului “Maramureşenii”. Muzeul conţine patru secţiuni: o bibliotecă de carte, ziare şi reviste, cu publicaţii cu şi despre românii din Transcarpatia şi Maramureşul istoric, o colecţie de numismatică şi una de ceramică tradiţională.
Următorul moment în cadrul manifestărilor a fost vizita efectuată la mănăstirea Uglea, lăcaş de cult gospodărit de măicuţe ortodoxe, unde este înmormântat ultimul episcop ortodox al maramureşenilor din dreapta Tisei, Dosifei, mort în 1735.
Cu această ocazie participanţii au ţinut o adevărată lecţie de istorie, urmărind traseul românilor din afara graniţelor de-a lungul timpului. Am aflat multe date despre comunităţile româneşti care alcătuiesc “coroana de aur” a României, de la vlahii din Valea Timocului, la volohii din îndepărtatele sate Mircea şi Poroşkovo, aflate la graniţa Ucrainei cu Polonia şi Slovacia, sau la românii din Cantemirov sau Cantacuzinca, localităţi din Ucraina, denumiri care provin de la domnitorii Dimitrie Cantemir, respectiv Ştefan Cantacuzino, exilaţi de otomani în acele părţi, în secolul al XVIII-lea.

Donaţie de cărţi şi reviste

Ziua următoare a început cu vernisajul unei expoziţii documentare la Şcoala de Artă din Apşa de Jos, care a cuprins cărţi şi reviste româneşti, publicaţii periodice din Satu Mare şi Maramureş ce reflectă activitatea românilor din dreapta Tisei. Cu această ocazie, reprezentanţilor comunităţii româneşti din Crimeea, conduşi de preşedintele “Asociaţiei Moldo-Române din Crimeea”, domnul Nicolae Untilă, le-au fost dăruite, cu titlu de donaţie, de către filiala din Ujgorod a Bibliotecii “Petre Dulfu”, cărţi şi o sută de exemplare din revista “Familia română”.

Apel pentru îmbogăţirea muzeului privat Ioan Botoş

A urmat deschiderea lucrărilor simpozionului cu cuvinte de salut şi mesaje din partea participanţilor. Pentru început, domnul consul general-ministru, consilier al Consulatului General al României la Cernăuţi, Romeo Săndulescu, a salutat iniţiativa organizării simpozionului şi a înmânat diplome de excelenţă primarilor şi profesorilor localităţilor în care se vorbeşte şi se învaţă în limba română în Ucraina. Domnia sa a mai vorbit şi despre valoarea şi importanţa muzeului “Dacia liberă” care înglobează elemente de istorie, cultură şi tradiţie românească, apreciind bunăvoinţa şi migala de care a dat dovadă organizatorul acestuia şi făcînd totodată un apel către participanţi pentru completarea şi îmbogăţirea fondului muzeului.

Lansarea revistei “Familia română”

Un moment important al simpozionului l-a constituit lansarea primului număr al revistei “Familia română” în cadrul comunităţii româneşti din Ucraina. Lansată oficial la Baia Mare, revista a trezit interesul românilor din dreapta Tisei, care s-au bucurat la auzul veştii că această publicaţie va reflecta în paginile ei viaţa şi frământările comunităţii lor şi a românilor de pretutindeni. Cu această ocazie a luat cuvântul domnul director al Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”, redactor-şef al revistei, Teodor Ardelean, care a vorbit despre istoricul editării acesteia şi împrejurările care au dus la tipărirea ei la Baia Mare, ecourile pe care revista le-a trezit în toate colţurile lumii, fiind disponibilă şi în variantă electronică pe Internet. Despre oportunitatea revistei s-au mai pronunţat şi Tiberiu Moraru, preşedintele Asociaţiei “Morăriţa”, care a salutat iniţiativa domnului Teodor Ardelean de a prelua ştafeta editării revistei de la domnul Constantin Mălinaş, directorul fondator şi Vasile Ilica, membru al Asociaţiei “Pro Basarabia şi Bucovina”, care a vorbit despre însemnătatea aniversării celor 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu ţara.
Alocuţiunile şi comunicările au continuat, luând cuvântul, rând pe rând, prof. Mihai Dăncuş, directorul Muzeului Maramureşului din Sighetu Marmaţiei, Ion Mihalca, jurnalist din Apşa de Jos, prof. Ion Huzău, jurnalist din Slatina, dr. Ion Botoş, prof. drd. Ioan Dorel Todea, director Radio Sighet, dr. Vasile Iovdi, preşedintele Asociaţiei “Ioan Mihalyi de Apşa”, Elvira Chelaru, jurnalist, şefa secţiei în limba română a Televiziunii de stat din Transcarpatia, Ujgorod, Adrian Marchiş, jurnalist la Radio România Actualităţi şi alţii.

România trebuie să îi sprijine pe fraţii de peste Tisa

În ce priveşte problemele de comunicare mediatică s-a apreciat ca imperios necesară sprijinirea pe plan local a unor posturi de radio şi televiziune şi presă scrisă, apreciindu-se că această comunitate trebuie să aibă o conştiinţă comună a istoriei şi culturii româneşti. S-a vorbit, de asemenea, despre necesitatea organizării unei arhive pentru păstrarea memoriei colective a etnicilor români din Ucraina şi de organizarea celor 24 de asociaţii româneşti într-o singură uniune.
S-a adus în discuţie şi problema lipsei fondurilor pentru asigurarea bunei funcţionări a mijloacelor de informare în masă, presă scrisă şi audiovizual dintre care menţionăm săptămânalul “Maramureşenii”, redactor şef Ion Huzău, revista “Concordia” de la Cernăuţi, condusă de Simion Gociu, Apşa, gazeta românilor din Transcarpatia condusă de Ion Botoş, postul de televiziune în limba română de la Ujgorod, redactor Elvira Chelaru.
S-a amintit şi activitatea posturilor Radio Sighet, redactor Ion Dorel Todea şi Radio România, corespondent Adrian Marchiş, în difuzarea de emisiuni cu şi despre românii din dreapta Tisei.
Ştefan SELEK

“Graiul” - primul ziar maramureşean citit de românii de peste Tisa

În ceea ce priveşte oglindirea în presa scrisă din România a vieţii şi activităţii românilor din dreapta Tisei, „Graiul” a fost primul ziar din Maramureş citit de românii din Transcarpatia.
La invitaţia primului preşedinte al Asociaţiei Culturale ”George Coşbuc” a românilor din Transcarpatia, istoricul Vasile Marina, azi prorector al Universităţii din Ujgorod, un echipaj al cotidianului nostru a făcut în februarie 1990 prima descindere în regiunea vecină Transcarpatia. Reportaje emoţionante de la Hust, Peri, Dibrova (Apşa de Jos), Apşa de Mijloc, Slatina sau Biserica Albă au scris atunci Gheorghe Pârja, Gheorghe Peter, Andrei Fărcaş sau Spiridon Pralea, directorul de atunci al Casei Municipale de Cultură din Sighetu Marmaţiei. Apoi periodic (săptămînal sau lunar), „Graiul Maramureşului” a publicat pagini scrise împreună cu oamenii de cultură din dreapta rîului de frontieră şi cu ziariştii locali Ion Huzău şi Ion Mihalca. Din 1993, Florentin Năsui are în responsabilităţile sale redacţionale şi Maramureşul din dreapta Tisei, unde a participat la aproape toate manifestările culturale organizate la Slatina, Biserica Albă, Strîmtura, Apşa de Mijloc sau Apşa de Jos ori a scris nenumărate interviuri sau reportaje din zonă. Pentru toate acestea, anul trecut, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România i-a acordat prin Ordinul Ziariştilor „Diploma de Excelenţă” pentru promovarea ideii de românitate în textele despre confraţii din afara graniţei. Graiul Maramureşului a fost şi rămîne ziarul de suflet al românilor din Transcarpatia, alături de care am fost, suntem şi vom fi mereu.
Pe unde herţiene, vechime mare are şi Radio România Actualităţi, care, prin Adrian Marchiş, aduce frecvent „România Mică” în casele noastre, dar şi Radio Sighet, care de doi ani realizează săptămînal emisiuni în direct Sighet-Apşa de Jos prin Dorel Todea, redactor responsabil şi Ion M. Botoş, preşedintele „Dacia”.
Florentin NĂSUI

Sursa:www.graiul.ro

joi, 12 iunie 2008

Apşa de Mijloc - un sat în creierul munţilor


Apşa de Mijloc - satul din creierul munţilor, aşa cum spunea Ion Şiman, un maramureşean adevărat care a plecat din această localitate şi s-a stabilit la Bucureşti, pe vremuri...
Apşa de Mijloc...sat cu de toate, lucruri frumoase şi mai puţin frumoase. Oricum ar fi el, rămâne leagănul copilăriei mele, un sat frumos cum nu mai este altul. Păduri, case mici şi mari, biserici vechi şi noi, oameni frumoşi şi harnici...

duminică, 8 iunie 2008

Legendele satului Apşa de Mijloc

Cui nu-i plac poveştile, legendele? Îmi aduc aminte de perioada copilăriei mele nu prea îndepărtată, dar nici foarte de aproape. De mic copil, fiecare dintre noi a auzit măcar o poveste interesantă de la părinţi sau bunici.

Nu putem să „trecem cu privirea” pe lângă cele mai frumoase legende ale Apşei de Mijloc. Apşenii, la fel ca şi ceilalţi români din Transcarpatia, au avut un interes deosebit pentru urmaşii lor, prin faptul că le-au lăsat un tezaur – legendele, povestioarele. În zilele friguroase de iarnă bunicii satelor le povesteau nepoţeilor unele şi aceleaşi legende, astfel încât acestea să se memorizeze în minţile fragede ale copilaşilor. Nu erau cărţi atunci pe meleagurile maramureşene. Foarte puţini oameni ştiau carte la acea vreme, dar şi-au păstrat cum au ştiut ei mai bine legende ca „Balaurul din Pleşcă”, „Fata Pădurii” precum şi altele mai puţin semnificative.

Legenda Balaurului din Pleşcă

Pleşca, locul în care se afla tăul(lacul) şi unde trăia balaurul

Legenda spune că a fost odată un balaur care băga lumea-n spaimă sau spaima-n lume. El se afla în Apşa de Mijloc, în locul numit Pleşca, loc care mai există şi astăzi în sat. Se spune că balaurul mare şi înfricoşător a venit într-un nor negru de ploaie, într-o zi de vară. Norul s-a scuturat pe Pleşcă provocând tunete şi fulgere toată ziua. Un om din Apşa de Mijloc, aflat în acel timp în apropiere, văzu cum cade din cer un monstru gigantic de vreo 35-40 de metri lungime.

Deasupra dealulu Pleşca se afla un tău (lac) foarte adânc, iar oamenii din sat i-au pus numele Balaur, deoarece nu au ştiut sigur ce fel de dihanie este monstrul care s-a aciuat acolo. Mare nefericire a căzut atunci peste Apşa de Mijloc, nicio fiinţă vie nu se apropia de dealul Pleşca, deoarece balaurul îi înghiţea într-o clipită.

Pe drumul de la Tilie, care ducea spre cătunul Dobric, au fost cazuri când oamenii dispăreau fără urme. Locul cu pricina era blestemat de toţi localnicii. Când se porneau din sat spre Dobric, oamenii călătoreau cu mai multe care cu boi, iar în caz de nevoie se ajutau unii pe alţii.
Drumul care duce spre cătunul Dobric (în stânga, Apşa de Mijloc)

Un regiment mare de soldaţi a fost trimis în Pleşcă, toţi erau înarmaţi până-n dinţi, fără să-şi imagineze cât de periculos era balaurul pentru satele din apropiere. Din neglijenţă, toţi soldaţii au fost înghiţiţi de monstru.

Împăratul roman Rudolf al II-lea (*8 ianuarie 1552-†20 ianuarie 1612) dat un ordin prin care cerea, ca acela care va ucide balaurul din Pleşcă să fie eloberat din închisoare, scutit de impozite şi premiat cu lucruri scumpe şi sume mari de bani.

Legenda mai spune că pe acele vremuri, trăia un ţigan, întemniţat la Sighet, condamnat la 10 ani de închisoare pentru furt de sare.

Auzind că în Pleşcă se află un balaur şi că toată lumea e speriată din cauza acestuia, ţiganul a spus: „Nu o să-mi fie mai greu în pântecele (stomacul) balaurului decât în temniţa împăratului”. Înainte de a rosti aceste cuvinte, ţiganul vroia să se sinucidă, dar nu era lăsat de paznici.

A primit o puşcă cu două ţevi şi multe cartuşe şi a luat-o spre tăul care ocupa 1 hectar şi în care dăinuia balaurul. Ţiganul ajunsese în Pleşcă pe vremea când balaurul dormea. Atunci, văzând că apa tăului era liniştită s-a urcat într-un stejar înalt şi frunzoz. S-a legat bine cu funii groase, ca să nu-l înghită monstrul, apoi s-a acoperit cu multe crengi de stejar, astfel încât să poată fi văzut printre ele. A trecut o zi şi o noapte, iar ţiganul stătea cu ochii-n patru şi pândea. Deodată tăul se cutremură şi din adâncurile lui se ridică încet un cap de dimensiuni colosale, cu nări largi şi o faţă foarte urâtă. Omul, cuprins de spaimă, pe neaşteptate a leşinat. Însă balaurul nu l-a observat. El a ţipat de câteva ori atât de tare încât ecoul s-a împrăştiat peste toate satele din apropiere. Balaurul simţea prezenţa omului, dar nu-l putea vedea.

După vreo două ore ţiganul şi-a revenit. Dragonul era însă tot la suprafaţa lacului. Atunci omul şi-a luat puşca şi a apăsat pe ambele trăgace, nimerindu-l pe balaur între ochi. Acesta a lăsat capul în jos şi s-a cufundat în apă. Peste câteva ore, apa lacului se colora în roşu. Ţiganul nu s-a dat jos din stejar până nu au venit mai mulţi oameni înarmaţi lângă tău. Ciorile se adunau deasupra lacului şi ciupeau din trupul balaurului pe jumătate cufundat în apă.

-Dă-te jos, măi ţigane, au zis oamenii, că balaurul s-a dus pe lumea cealaltă. Atunci ţiganul s-a dat jos, dar nu se uita în partea tăului în care se afla balaurul mort. Omul s-a întors la Sighet şi le-a povestit soldaţilor despre cele întâmplate, dar ei nu vroiau să se ducă la Pleşcă, pentru că încă le mai era frică. La faţa locului s-a deplasat o comisie alcătuită din câţiva oameni. Comisia a dat ordin să se adune mai mulţi localnici din Apşa de Mijloc şi Dobric şi să sape un canal în vârful dealului Pleşca, pentru scurgerea apei din tău. La acea vreme, toţi se gândeau că pot să fie şi pui mici de balaur în Pleşcă. În timp ce oamenii săpau în deal, un grup de soldaţi din Dobric ţineau puştile aţintite spre lac şi erau gata să deschidă focul în cazul în care ar mai fi apărut vreun balaur.

Ţiganul a fost eliberat din închisoare în urma ordinului dat de Împăratul Rudolf al II-lea. Ani la rând, apşenii de pe uliţa Joseni se râdeau de cei de pe uliţa Susani, spunând că „susănarii umblă cu grebla la pescuit în Pleşcă”. Se spune că cei de pe Joseni a alcătuit legenda Balaurului din Pleşcă.

luni, 2 iunie 2008

Campania porţilor închise

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, cetăţenii acestei ţărişoare au început să creadă că tot ce zboară se mănâncă. Ei bine, nu este totul atât de frumos pe cât pare. Românilor li s-au deschis porţile mai mult spre UE, spre Occident. Dar oare de ce? Esticii nu ne primesc? Nu-şi deschid porţile pentru noi? Ba da, doar că România îşi închide uneori propriile porţi, iar de aici încep problemele.

Foarte multă lume a auzit în ultimul timp câte ceva despre Podul Istoric sau despre Tisa. Judeţul Maramureş este singura zonă la capăt de ţară care nu are ieşire la graniţă. Oare de ce? Chiar nu poate nimeni să construiască un pod de trecere a frontierei? Ba da, există un pod din lemn care leagă Sighetu Marmaţiei de Slatina (Solotvino în ucraineană), doar că este închis. A fost el şi deschis o perioadă, nu foarte mare, cam o jumătate de an, până când o ciupercă şi-a făcut de cap la baza unui pilon. Acesta este motivul oficial pentru care Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Sighet-Solotvino a fost închis. Lucrările la pod au început, dar parcă nu se mai termină. Românii şi ucrainenii de pe ambele maluri ale Tisei nu mai ştiu ce să creadă.

Odată cu lansarea campaniei electorale, maramureşenii au început să creadă în promisiunile candidaţilor la alegerile locale. Aproape toţi promiteau marea redeschidere a PTF Sighet-Solotvino. Alegerile ne bat la uşă, candidaţii ne bat şi ei frumos pe umăr, ne roagă să-i votăm, că vor face şi vor drege, vor fi alături de cetăţeni la bine şi la greu. Pe de altă parte, atunci când ne e lumea mai dragă ei ne întorc spatele, uită să le mulţumească celor care i-au urcat pe scaunul de unde privesc în jos, la oameni. Să nu ne ducem la vot nu ar fi o variantă bună, pentru că doar prin vot îşi alege lumea reprezentanţii, îi alege pe cei în care au încredere. Cu toate că de multe ori sus-puşii noştri nu ne satisfac în totalitate dorinţele, trebuie să-i votăm, pentru că doar aşa putem să-i tragem pe urmă la răspundere. Noi îi votăm, iar ei ne deservesc şi răspund pentru greşelile făcute. Aşa că, dragi români, votaţi persoana în care aveţi cea mai mare încredere. Dacă mai aveţi încredere.