luni, 31 august 2009

După doăzeci de ani


autor: Albina DUMBRĂVEANU, doctor în filologie

Se părea că moldovenii trebuia să revină la numele moştenite din strămoşi, ca Ion, Ştefan, Alexandru, Anatol, Gheorghe, Vasile, Nicolae, Mihai ş.a. Acestea urmau să înlocuiască prenumele ruseşti Ivan, Stepan, Alexandr, Anatolii, Gheorghii, Vasilii, Piotr, Feodor ş.a., care ne-au fost impuse de pisari sovietici (citiţi: ruşi) la eliberarea actelor respective, funcţionari care nu ne cunoşteau nici limba, nici tradiţiile. Dar, astăzi, ne dăm seama că rezultatele în această problemă sunt minime.
Neţinând cont de regulamentele elaborate de scriere corectă a numelor proprii, de normele lingvistice, de recomandările făcute în cadrul emisiunilor radio şi TV, în ultimul timp, s-au emis incognito nişte decizii, circulare interne (ignorând opinia savanţilor specialişti), conform cărora, nu se mai corectează numele, ci invers. Să te cruceşti ce se întâmplă astăzi în actele noastre de identitate!

Anul 1989 a fost pentru Moldova (sovietică de atunci) anul trezirii conştiinţei naţionale. La 31 august 1989 a fost adoptată Legea cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova. Prevederile acestei legi preconizau oficializarea limbii române şi revenirea la alfabetul latin. Ziua de 31 august datează cea mai frumoasă şi cea mai importantă – dar şi controversată – sărbătoare a românilor basarabeni, intitulată la început „Limba noastră cea română”, apoi doar „Limba noastră”. În anul curent, sărbătorim pentru a 20-cea oară Ziua Limbii. Şi dacă la începuturi 31 august purta farmecul şi fastul unei sărbători cu adevărat naţionale şi simboliza victoria noastră în lupta pentru identitate, limbă şi adevăr, apoi, în ultimul timp, aceasta, din diferite motive, s-a banalizat, pierzându-şi din conotaţia de odinioară, poate un motiv este şi faptul că guvernanţii comunişti din ultimii zece ani anume în această zi sunt plecaţi la odihnă...
Totul începea ca o frumoasă poveste, iar cei mai mulţi dintre noi – filologi, scriitori, pedagogi, alţi intelectuali, ataşaţi într-un mod sau altul de valorile lingvistice în virtutea profesiei, dar şi simpli purtători ai limbii – au crezut în miraculoasa transformare a acesteia din «cenuşăreasă» în «regină». Această credinţă avea suport real în anii '90, de la declaraţii statul trecea la acţiuni de repunere în drepturi a limbii române ca limbă oficială în Republica Moldova

Sărbătoare sau „ruşine”

Referitor la această zi opiniile erau într-adevăr diferite: unii afirmau că Ziua Limbii este o sărbătoare, pentru că marchează o victorie obţinută în mişcarea de renaştere naţională a românilor basarabeni, alţii erau de părere că această zi este o „ruşine”, deoarece consfinţeşte o situaţie când trebuie să lupţi pentru a vorbi în limba ta maternă, la tine acasă. Fără îndoială, aceste opinii conţin şi nişte adevăruri. Evident că, atâta timp cât limba română nu se simte la ea acasă, adică nu-şi îndeplineşte funcţiile ei de limbă oficială a statului, nu este vorbită corect de către toţi cetăţenii statului, indiferent de naţionalitate, nu funcţionează în administraţie, în societate, în locurile publice, sărbătoarea „Limba Noastră” trebuie să existe. În ultimii ani, concetăţenii noştri alolingvi sărbătoresc orice altă limbă numai nu limba română, care este limba oficială pentru toată populaţia republicii. Remarcăm că şi imnul Republicii este un imn dedicat limbii române. Trebuie să conştientizăm cu toţii că ziua de 31 august este o sărbătoare naţională. Îmi amintesc că la Departamentul relaţiilor naţionale se organiza în această zi sărbătorirea mai multor limbi. Se cântau cântece şi se declamau versuri despre „Rodnaia Rusi”, despre „Ridna Ucraina” etc. Credem că anume în această zi accentul trebuia pus pe necesitatea imperativă ca toţi locuitorii acestui spaţiu să înveţe şi să cunoască limba română pentru a se încadra cât mai plenar în viaţa economică, culturală şi politică a ţării.

„Limba e stăpâna noastră”, iar noi ar trebui să-i fim servi umili şi iubitori

Sărbătoarea „Limba Noastră cea Română”, căci aşa ar trebui să se numească, trebuie să existe, ca măcar, spre marele nostru regret, în aceste două-trei zile să ne putem da seama că limba română trebuie să funcţioneze din plin în Republica Moldova.
Sărbătoarea “Limba Noastră cea Română” este sărbătoarea tuturor celor care locuiesc în Republica Moldova. Ea trebuie să devină cu adevărat naţională, iar noi, cei ce locuim pe acest pământ, trebuie s-o cunoaştem în tot farmecul ei. Limba este veşmântul spiritualităţii naţionale a unui popor. Nu întâmplător, poetul tuturor românilor din toate timpurile, Mihail Eminescu, spunea: „Nu noi suntem stăpânii limbei,/Ci limba e stăpâna noastră”.
Un popor fără limbă este sortit pieirii. Şi o limbă care nu este vorbită devine o limbă moartă.

Reculul din 1996

Din păcate, procesul de repunere în drepturi a limbii române a fost zădărnicit tocmai de cei care erau obligaţi să vegheze la respectarea cu stricteţe a legislaţiei statului, adică chiar de guvernanţii acestuia. Una câte una au fost lichidate practic toate structurile de implementare a legislaţiei lingvistice. Limba de stat a fost lipsită de ajutor tocmai când avea mai mare nevoie de el. Dacă până în 1996 o persoană nu putea aspira la anumite funcţii (stipulate în lege), inclusiv de demnitar public, fără a cunoaşte limba statului, după această dată prevederea în cauză a fost neglijată cu bună ştiinţă, astfel încât am ajuns să avem chiar deputaţi, miniştri şi ambasadori care nu vorbesc limba statului, ceea ce nu poate decât să prejudicieze imaginea republicii în lume.

„A mojno po-russki?”

Pentru că nu mai era obligatorie cunoaşterea limbii române, alolingvii au renunţat în masă la cursurile care până atunci erau suprasolicitate, inclusiv de către colectivele de muncă (la astfel de cursuri, timp de şase ani, în câteva colective de muncă, a predat limba română şi subsemnata). Rezultatele nu au întârziat să apară. Cine dintre noi nu a primit drept răspuns la o întrebare, adresată în limba română, unui vânzător, o altă întrebare „A mojno po-russki?” (Se poate ruseşte?). E şi acesta un progres, dacă ne amintim că până nu demult eram somaţi frecvent cu o altă frază: „Govorite po-celoveceski!” (Vorbiţi omeneşte!).
Departe de mine gândul de a da vina pe alolingvi pentru declinul lingvistic. Aşa este omul: face eforturi, în cazul nostru – lingvistice, doar dacă are sens, dacă merită, dacă i se cere, indiferent sub ce aspect – profesional, de carieră, personal etc. Statul Republica Moldova „a avut grijă”, de la 1996 încoace, să descurajeze cunoaşterea limbii oficiale de către toţi cetăţenii săi.
Până la urmă, atitudinea faţă de limba ţării este un indiciu al nivelului intelectual şi al demnităţii umane şi naţionale.

„Marian Ilici, aşa-i mai neoficial”

Regretăm, însă, că mai suntem învăluiţi de indiferenţă, ne este totuna cum vorbim, cum pronunţăm şi cum scriem... Cum am putea explica faptul că unii încă nu cunosc limba ţării în care locuiesc de o viaţă?! Chiar şi conaţionalii noştri adesea se adresează în limba rusă. Apropo de adresări: încă nu ne-am obişnuit să le facem corect. E greu de înţeles de ce o bună parte chiar dintre guvernanţi preferă să se adreseze cu formule străine limbii şi tradiţiilor noastre strămoşeşti. Când te gândeşti că, de fapt, anume cei ce guvernează ţara ar trebui să dea exemplu celorlalţi cum să vorbească, cum să se adreseze. Într-un interviu, domnul Igor Dodon, întrebat de ce îi spune domnului Lupu Marian Ilici, domnia sa a răspuns că aşa îşi zic ei între ei neoficial. Iaca na!
Se părea că moldovenii trebuiau să revină la numele moştenite din strămoşi, ca Ion, Ştefan, Alexandru, Anatol, Gheorghe, Vasile, Nicolae, Mihai ş.a. Acestea urmau să înlocuiască prenumele ruseşti Ivan, Stepan, Alexandr, Anatolii, Gheorghii, Vasilii, Piotr, Feodor ş.a., care ne-au fost impuse de pisari sovietici (citiţi: ruşi) la eliberarea actelor respective, funcţionari care nu ne cunoşteau nici limba, nici tradiţiile. Dar, astăzi, ne dăm seama că rezultatele în această problemă sunt minime. Nu toţi funcţionarii oficiilor de stare civilă au înţeles ce se cerea de la ei în prevederile legislaţiei în vigoare. De aceea, azi avem ce avem. Este adevărat că mulţi cetăţeni au conştientizat şi au insistat să poarte un nume scris corect româneşte, un prenume în varianta naţională care corespunde rigorilor ortografice ale limbii şi tradiţiilor neamului nostru milenar. Cu părere de rău, avem şi cazuri când unii cetăţeni au rămas indiferenţi cum li se scrie numele sau prenumele în actele personale, fie Ion sau Ivan, Gheorghii, Gheorghe sau chiar (în ultimul timp Gheorghi) , Ştefan sau Stepan.

Ştefan sau Stepan, Ion sau Ivan?

Neţinând cont de regulamentele elaborate de scriere corectă a numelor proprii, de normele lingvistice, de recomandările făcute în cadrul emisiunilor radio şi TV, în ultimul timp, s-au emis incognito nişte decizii, circulare interne (ignorând opinia savanţilor specialişti), conform cărora, nu se mai corectează numele, ci invers. Să te cruceşti ce se întâmplă astăzi în actele noastre de identitate. Persoanele care au schimbat prenumele de tipul Ivan, Vasilii, Alexandr, Afanasii, Feodosii, Stepan, Fiodor sau Piotr ş.a. cu variantele acestora din limba română – Ion, Vasile, Alexandru, Atanasie, Teodosie, Ştefan, Tudor (Teodor) sau Petru ş.a., în momentul expirării termenului de valabilitate a buletinului de identitate sau a paşaportului naţional, au fost obligaţi să revină la variantele ruseşti, adică precum sunt scrise, chipurile, în actele de înregistrare a naşterii, în care la momentul oportun nu s-au făcut modificările de rigoare.

O nouă rusificare a numelor de persoană

Astăzi se „operează” o nouă rusificare a numelor noastre de persoană. În nenumărate cazuri, oamenii sunt insultaţi că nu vor să revină la variantele ruseşti. Şi umblă cetăţenii noştri prin instanţe căutând să obţină un certificat că Ion este identic cu Ivan, Ştefan cu Stepan, Tudor, Toader şi Teodor cu Fiodor ş.a.m.d. Un exemplu: cetăţeanul Eni Alexandru, anume aşa este înscris în paşaportul eliberat la data de 27 decembrie 1996, care a fost valabil până la 27 decembrie 2001. La 30 iulie 2004, i-a fost înmânat un alt paşaport cu formula onomastică: Eni Alexandr, spunându-i-se că „nu au dreptul să scrie Alexandru”.
Un alt exemplu edificator este cazul cetăţeanului Simion Bondarenco, un basarabean care deţine şi cetăţenia română din 1995. În 2000, şi-a prelungit termenul de valabilitate a paşaportului, iar acum pregăteşte toate actele pentru altă prelungire a termenului de valabilitate a paşaportului. Dar acum, se confruntă cu o situaţie de care n-a mai văzut pe parcursul anilor de independenţă a republicii. În trei birouri diferite ale Arhivei de Stat i s-a eliberat câte un act în care numele tatălui său figurează diferit – Petru, Petr şi Piotr. Domnul Bondarenco spune că tatăl lui, născut în 1905, în duplicatul certificatului de deces, eliberat la 1 iunie 2006 de Direcţia generală stare civilă, figurează ca Petru. Într-un alt document, eliberat la 16.05.2006 de Arhiva de Stat de pe str. Gh. Asachi, Petru s-a transformat în Petr (cu indicaţia „conform cu originalul în limba rusă”). Iar în cel de-al treilea act, „Extras de pe actul de căsătorie”, eliberat de Oficiul stării civile de la Ciocana, figurează ca Piotr. Dacă tata a murit în 1972 şi atunci îl chema Petru, cum poate fi în 2006- Piotr?”, se întreabă de drept omul.

Alondra şi Armand

Mulţi părinţi, fiind peste hotare la diferite munci sau alte activităţi, din filme sau spectacole au întâlnit şi alte prenume, care nu se utilizau la noi. Astfel, au fost înregistrate prenumele Jessica, Alondra, Julieta, Amalia, Mirabela, Izabela, Armand ş.a. Odată cu împrumuturile a apărut şi problema scrierii acestor prenume: ca în limba de origine – Gabriella, Beatrice, Yolanda, Leticia, Maya ş.a. sau în varianta românească – Gabriela, Beatricia, Iolanda, Letiţia, Maia. E o problemă. Sau, posibil, să fie acceptate ambele variante, sau să rămână la discreţia părinţilor. Dar ce facem cu hipocoristicele de tipul: Bety, Lory, Kate, Lily, Lucy etc.?
Ţinem să încheiem cu cuvintele regretatului poet Grigore Vieru: Vom fi cu adevărat liberi atunci când întreaga republică va deveni o CASĂ A LIMBII ROMÂNE.

Articolul si fotografia au fost preluate de pe www.Jurnal.md (Jurnal de Chişinău)

vineri, 28 august 2009

Slatina - singura localitate din Ucraina, în care flutură pe primărie 3 drapele naţionale


Interviu cu ing. Gheorghe Uhali, (foto), primarul oraşului Slatina (Solotvino)

-Ştiu că oraşul Slatina are2.700 de fumuri, că dumneavoastră sînteţi inginer constructor cu facultatea terminată la Chişinău şi că sînteţi primul român ajuns în fruntea obştii, după Război, în 2006, chiar dacă 60 la sută din cei 9 mii de locuitori sînt români.

-Nu sînt primul român primar în ultimii 60 de ani . A mai fost un confrate, în 1968, iar un altul în 1993. După un an, a plecat, din nefericire, la cele veşnice. Apoi, românii înscrişi în diverse partide , au avut 3-4 candidaţi. Maghiarii, uniţi, au avut unul singur. Dacă adăugăm că mulţi conaţionali sînt de confesiuni neo-protestante şi nu prea ies nici la vot…Important de reţinut e că din vremuri imemoriale, noi, slătinenii am fost şi sîntem un model de convieţuire interetnică şi interconfesională, în oraşul nostru, pe lîngă cele 60 de procente ale noastre, trăind şi 30 la sută maghiari şi 10 procente ucraineni şi alte naţionalităţi. Fiind în proporţii atît de mari, şi românii şi maghiarii avem dreptul să arborăm oficial drapelele noastre naţionale, alături de drapelul naţional al Ucrainei. Cred că suntem singura localitate din ţară cu 3 steaguri.

-Cum conlucraţi cu viceprimarul şi cu Rada administraţiei locale (Consiliul Local). Ce culoare politică au deputaţii (consilierii)?

-De cînd ne ştim, între slătineni există o înţelegere:cînd primaru-i maghiar,vicele este ales din rîndul românilor şi invers. Ca atare, colaborez foarte bine cu viceprimarul Kocserha Janoş şi cu Rada, unde, nu-i ca la dumneavoastră, în România. Aici, cei 30 de consilieri, cum spuneţi voi, sînt reprezentanţi ai poporului, aleşi pe cartiere, pe străzi, nu sunt aleşi politic. 12 sunt români, 12 maghiari, 4 ucraineni, 1 rus şi 1 evreu.

-Păcat că nu e şi în România la fel. Consilierii locali, în loc să se lupte pentru interesele cetăţeanului, ale localităţii şi să fie alături de primar şi vice în toate proiectele şi întreprinderile benefice pentru toţi, ei se ceartă gaşcă de partid contra ală gaşcă de partid!
Cum se resimte criza mondială aici?


-Finanţările sînt mai limitate, salariile stau pe loc. La nivel naţional s-a anunţat, totuşi, că Produsul Intern Brut a crescut cu 2-3 la sută lunar, ceea ce ar însemna că începem să ne ridicăm din fundul gropii. Cred că pînă la sfîrşitul anului, aceste probleme vor dispărea în Ucraina, iar criza mondială va fi doar amintire.
-Se vorbea încă de anul trecut că Plimob SA din Sighet va deschide o secţie de scaune pliante în Slatina.

-Era vorba de o fabrică în care s-ar fi creat 200 de locuri de muncă. Din cîte am înţeles însă, din cauza crizei ei au amînat acest proiect.

-În ultimii 30-50 de ani, românii din dreapta Tisei munceau 6-8 luni în marea Rusie, în Siberia şi se întorceau acasă cu bani mulţi din care şi-au construit palate. Mai merge lumea la lucru prin cele străinătăţuri?

-Din păcate, şi acum, majoritatea forţei de muncă e plecată în Rusia, Ucraina dar şi în vestul Europei: Cehia, Italia, Spania, Portugalia. Aici, în oraş, lucrăm în sectorul de stat: primărie, grădiniţe, creşe, 3 şcoli medii(românească, maghiară, ucraineană), Şcoala Internat, 4 spitale (unul republican, altul regional, altul local şi unul de întreprindere). Avem o firmă cu 150 de locuri de muncă, 40 de pensiuni turistice, cu 3-4 mii de turişti zilnic în perioada de vară, care profită de apa sărată din cele3 lacuri şi 6 piscine. Avem un birou de conlucrare transfrontalieră, deschis pentru orice firmă sau ONG doritor să realizeze un proiect de colaborare transfrontalier.

-Cîte biserici aveţi la Slatina?

-Avem 9 religii şi confesiuni, fiecare cu una sau două biserici ori case de rugăciuni.

-Chiar dacă în 24 august aţi sărbătorit Ziua Independenţei, văd că mai pregătiţi ceva.

-În ultima duminică a lunii august, organizăm la Slatina Ziua Minerului. Cum în acest an Mina stă mai rău, manifestările le organizează primăria şi Rada locală, cuplînd această sărbătoare şi cu Ziua oraşului Slatina. Aici avem foarte mulţi mineri. Practic, nu există familie care să nu fi avut sau să aibă legătură cu mineritul. Participă invitaţi de la regiune, de la raionul Teaciv, din toate localităţile româneşti şi maghiare din dreapta Tisei. Au loc întreceri sportive şi un spectacol în aer liber de 4-5 ore. Va fi vernisată o expoziţie de artă populară, de istorie a localităţii şi mineritului în Slatina. Seara se va organiza discotecă, iar sărbătoarea se va încheia cu un foc de artificii. Participă Formaţiile artistice ale celor 4 şcoli din localitate, două de la Teaciv, un cor bisericesc etc. Invitat special este îndrăgitul interpret din România, Gheorghe Turda.

-Sîmbăta aveţi organizat în spaţiul rezervat bazarului, cel mai mare tîrg săptămînal din raionul Teceu, unde majoritatea românilor se duc să se întîlnească cu prietenii din alte localităţi, să pună ţara la cale sau să cinstească un plev. Dumneavoastră frecventaţi acest tîrg?

-Eu merg foarte rar acolo. Nu de frică să nu mă asalteze lumea, cu tot felul de probleme, ci de teama să nu fiu nevoit să refuz invitaţiile pe care cetăţenii le-ar face primarului, la o cafea sau la un păhărel! La atîtea invitaţii, ar fi nevoie tot de atîţia primari.

Florentin NĂSUI, Graiul Maramuresului

Articolul si fotografiile au fost preluate de pe www.Sighet-Online.ro

marți, 25 august 2009

„Am fost la Congresul jurnaliştilor români din afara graniţelor ţării”


În prima decadă a lunii august, la Drobeta Turnu Severin şi Kladovo(Serbia) s-a desfăşurat Congresul jurnaliştilor români din afara graniţelor ţării, la care a fost prezent şi preşedintele Traian Băsescu.

Organizat sub genericul “Limbaj-Mesaj-Libertate” de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români (FIJR) şi Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, la Congres a participat şi profesorul Ion Huzău (foto),redactorul şef al publicaţiei în limba română”Maramureşenii”, periodic ce apare la Solotvino (Slatina-Ucraina) şi care este sau ar trebui să fie finanţat constant de administraţia de stat regională din Transcarpatia şi administraţiile raionale Teaciv şi Rahiv.
Evenimentul a reunit 100 de reprezentanţi ai organismelor de presă şi ziarişti români a căror voce contează, reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, ai societăţii civile din ţara noastră, oameni politici, diplomaţi şi experţi.

Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Români a urmărit identificarea unor soluţii pentru a face mai vizibilă presa românească în lume, înfiinţarea unor structuri centrale şi locale ale FIJR. Au fost dezbătute teme importante pentru profesionalizarea presei de limba română, pentru sprijinul acesteia de către statul român şi îmbunătăţirea condiţiei jurnalistului din afara graniţelor ţării noastre: “Rolul statului român în sprijinirea presei din jurul României”, “Condiţia jurnalistului şi a presei din jurul României”, “Radio-ul şi televiziunea publică - instituţii care reflectă viaţa comunităţilor de români din afara graniţelor ţării”, “Identificarea soluţiilor pentru a face mai vizibilă presa românească din jurul României în ţară”.
La Kladovo - Serbia, Congresul a continuat cu participarea liderilor români din Valea Timocului Sîrbesc şi Voievodina

„Mă bucur că am avut ocazia să traversez România (Cluj, Motru, Tîrgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin) şi să mă reîntîlnesc cu ziarişti din Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Bulgaria. pe care i-am cunoscut la primele manifestări de acest gen, organizate la începutul anilor 1990 - povesteşte Ion Huzău, membru în Consiliul Director al FIJR. Românul din Bulgaria, de pe Valea Timocului este căsătorit cu o româncă din Sighet. Din Ucraina am fost împreună cu poetul Vasile Tarâţanu şi Iurie Levcic de la Cernăuţi. La Porţile de Fier am avut o întîlnire cu preşedintele României, Traian Băsescu, unde am avut ocazia să ne spunem of-urile. Toţi ne confruntăm cu aceleaşi neajunsuri, mai puţin colegii din Voievodina, care o duc mai bine. Am primit promisiuni, că în viitor vor fi sprijinite cîteva publicaţii româneşti din Ucraina. Am explicat domnului preşedinte şi situaţia precară a ziarului românilor din Ucraina, Concordia, care nu mai este finanţat de Rada de la Kiev din cauza poziţiei faţă de drepturile aşa zisei minorităţi moldoveneşti şi aşa zisa etnie moldovenească. Or, poziţia redacţiei Concordia, în care am lucrat şi eu mulţi ani, este corectă, întrucît nu există limba moldovenească sau cultură moldovenească în afara limbii şi culturii române, a grafiei latine. Ca atare, statul ucrainean trebuie să susţină această publicaţie, cum şi statul român susţine publicaţiile minorităţilor. În acest sens s-a redactat un protest înaintat primului ministru al Ucrainei, Iulia Timoşenko, în care s-a amintit şi de situaţia precară în care se află publicaţia noastră, Maramureşenii. Un alt protest a fost înaintat Guvernului Ungariei, Foaia românească din Gyulla fiind şi ea neglijată. M-a impresionat să cunosc români din Kladovo, care vorbeau foarte bine româneşte, cu accent oltenesc,dar care nu au voie să se declare români ci vlahi! Următoarea întîlnire a noastră va avea loc peste 6 luni la Chişinău, iar anul viitor dorim să fim noi gazdele şi să organizăm congresul la Sighetu Marmaţiei şi Slatina. Aici, în zona noastră, parcă legile ar tăcea. Minorităţile naţionale încep să fie numai tolerate, nu şi ajutate. Dacă de la 1 septembrie se pun în aplicare noile reglementări privind învăţămîntul de stat pentru minorităţi, atunci va fi jale pentru noi, românii din Ucraina, dacă România nu va lua poziţie,aşa cum a făcut Ungaria şi Polonia. Anume, se preconizează ca toate materiile să fie predate în limba ucraineană, din clasa IX-a încolo. Asta, după ce zeci şi zeci de ani, să nu zic sute, am avut şcoli româneşti, inclusiv pe vremea comunismului sovietic, iar copiii noştri şi toţi tinerii români din Transcarpatia, cel puţin, vorbesc foarte bine limba oficială a statului, limba ucraineană . Şi cînd limba oficială a fost rusa, românii au vorbit-o foarte, bine şi au putut urma orice facultate în limba rusă. Acum, orice absolvent de şcoală românească poate urma orice facultate din Ucraina, tocmai pentru că stăpîneşte foarte bine limba ucraineană. La Universitatea din Ujgorod, de pildă, deşi există şi secţie în limba Română, tinerii români preferă să facă studii superioare în limba ucraineană. Şi atunci de ce trebuie modificată legea, mă întreb retoric? Cu asemenea legi anti minorităţi nu cred că poţi intra în Europa. Noi vorbim foarte bine limba statului, dar vrem să vorbim foarte bine şi limba maternă, limba literară română. Acest drept dobîndit cu sudoare a fost respectat şi de Imperiul Austro- Ungar, şi de statul cehoslovac şi de cel sovietic!”

Autor: Florentin NĂSUI
Sursa: www.Graiul.ro

Articolul si poza au fost preluate de pe www.Sighet-Online.ro

luni, 24 august 2009

Cum ne iubesc "fratii" sarbi: Romanii, injurati in cimitir, in Timoc; Tricolorul romanesc, ars in Voivodina


Biserica Ortodoxa Romana din Timoc continua sa fie victima presiunilor exercitate de diferite grupari extremiste incurajate de clerul sarb, a declarat luni, pentru Agerpres, protopopul de Dacia Ripensis, preotul Boian Alexandrovici. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe ia atitudine fata de incendierea Drapelului National arborat la Festivalul de folclor al romanilor, incident produs vineri noaptea, in localitatea Seleus, provincia Voivodina, transmite Agerpres.

Potrivit preotului Alexandrovici, la sfarsitul saptamanii trecute, mai multe persoane in frunte cu preotul sarb al satului Raiat s-au impotrivit cu violenta intrarii unui cortegiu funerar in cimitir si a savarsirii ceremonialului inmormantarii unei batrane romance in limba romana.
"Asa zisii credinciosi care il insoteau pe preotul sarb au proferat injurii la adresa BOR si a mea, din cauza ca am construit la Malainita primul asezamant de cult pentru romanii din nord-estul Serbiei. La un moment dat am fost amenintati sa parasim Serbia si, daca suntem romani, sa plecam in Romania", a precizat preotul Boian Alexandrovici.
Romanii prezenti la inmormantare au protestat vehement impotriva actului de intimidare sustinut de episcopul sarb al Timocului, Iustin. Dupa inmormantare, parintele Boian Alexandrovici a sesizat autoritatile politienesti ale orasului Negotin care au luat nota de fapta incriminata si au promis ca vor face lumina in acest caz.

La randul sau, Comitetul pentru Drepturile Omului din Negotin a inceput demersurile pentru a informa institutiile nationale sarbesti si internationale in legatura cu amenintarile la care este supusa sistematic BOR din Timocul Sarbesc.
Presedintele acestui organism, Dusan Parvulovici, a aratat ca autoritatile bisericesti sarbe ignora concluziile Rezolutiei 1632 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei din 1 octombrie 2008, precum si raportul parlamentarului Jurgen Herrmann care confirma descriminarea BOR in Timoc si nu tine seama de recomandarile facute de acesta.
"Fara indoiala Patriarhia Romana trebuie sa intervina imediat astfel incat sa grabeasca intalnirea Comisiei mixte de dialog bisericesc romano-sarb pentru clarificarea urgenta a statutului BOR in nord-estul Serbiei unde, din anul 2005, de cand, dupa 170 de ani, romanii din zona au pentru prima oara o biserica romaneasca la Malainita, in satele romanesti se slujeste in limba materna - limba romana", a spus Parvulovici.
El a adaugat ca autoritatile administrative si bisericesti sarbe ar trebui determinate sa recunoasca si sa inscrie in Registrul bisericilor romanesti si Protopopiatul de Dacia Ripensis, cu sediul in Malainita, entitate a Episcopiei de Dacia Felix din Varset.
MAE spera in clarificarea neintarziata a incidentului de la Seleus
Ministerul Afacerilor Externe isi exprima increderea ca ancheta initiata de autoritatile sarbe in legatura cu incidentul produs in localitatea Seleus, provincia Voivodina, unde un drapel al Romaniei arborat la Festivalul de folclor al romanilor a fost incendiat vineri noaptea, la o ora de la incheierea celei de a doua zi a manifestarii, va conduce in cel mai scurt timp la rezultate concrete.
Dupa cum a precizat luni MAE la solicitarea Agerpres, ambasadorul Romaniei la Belgrad, Ion Macovei, s-a deplasat la fata locului si a semnalat de urgenta incidentul autoritatilor sarbe - atat organelor de politie, cat si MAE sarb.
"Clarificarea neintarziata a circumstantelor producerii acestui incident va contribui la promovarea unui climat sigur, in beneficiul intregii comunitati romanesti din Serbia", subliniaza MAE.
Autoritatile de politie sarbe au demarat o ancheta pentru identificarea persoanelor care au dat foc drapelului Romaniei arborat in perioada 20-23 august pe scena amplasata in parcul central al localitatii Seleus, unde s-a desfasurat editia a 49-a a Festivalului de folclor si muzica romaneasca, a declarat lunipresedintele Comunitatii Romanilor din Serbia, Ion Cizmas.
In opinia presedintelui Festivalului de folclor si muzica romaneasca de la Seleus, parlamentarul sarb Ion Magda, autoritatile de stat au datoria de a-i depista pe vandali si de a-i sanctiona in conformitate cu legile Serbiei.

Articolul si fotografia au fost preluate de pe www.ZIUA.ro

luni, 17 august 2009

Hora Unirii, la moldovenii din Caucaz


În octombrie 2008 a venit la Chişinău, la Congresul diasporei moldoveneşti, organizat sub egida lui Voronin, o mică delegaţie din Federaţia Rusă, reprezentând românii moldoveni din Caucazul de Nord, din localitatea Moldavanskoie, raionul Krîmsk, ţinutul Krasnodar. Cea mai în etate participantă a delegaţiei, Vasiliţa (Vasilina) Ghimpu-Budurin, de 79 de ani, trebuia să interpreteze în concertul de gală câteva cântece moldoveneşti aduse din Caucaz, pe care le-a moştenit de la străbunii ei ajunşi acolo în secolul al XIX-lea din Codrii Basarabiei - pământ încorporat pe atunci în componenţa Rusiei ţariste. Pentru a ieşi în scenă, mătuşa Vasiliţa avea nevoie, desigur, de un costum naţional, pe care nu avea de unde să-l procure în Caucaz. Organizatorii congresului au împrumutat un costum pe potrivă de la Filarmonica Naţională, de la Capela corală „Doina". Costumul, chiar dacă era din perioada sovietică, îi căzuse interpretei tronc la inimă şi l-a „cerşit" de la preşedintele Voronin pentru a-l lua cu ea în Caucaz. Comunistul nr. 1, atotputernic şi bun ca orice comunist la... promisiuni, pe loc i-a spus că acest costum îi va aparţine în continuare Vasiliţei Ghimpu... La câteva minute după concert, Voronin a dispărut, iar bătrâna interpretă a fost rugată de către responsabilii de la Filarmonica Naţională să restituie costumul mult râvnit... În următoarele zile, Voronin n-a mai apărut la întâlnirile cu reprezentanţii diasporei moldoveneşti. Probabil, pentru că nu s-au mai făcut filmări pentru cele trei televiziuni proprezidenţiale din RM...

Deoarece un an mai devreme o vizitasem pe mătuşa Vasiliţa la casa ei din Caucaz, unde am fost primit ca un oaspete dorit şi drag, am hotărât s-o ajut. Avea ea nişte ruble ruseşti, am mai pus şi eu nişte lei moldoveneşti şi i-am procurat de la întreprinderea de artizanat din preajma Filarmonicii un costum moldovenesc de toată frumuseţea. După ce mai văzuse acolo şi o cămaşă frumoasă pentru bărbatul ei drag, Toader Morari, mi-a mărturisit că şi-o doreşte şi pe asta, pentru că este invitată să interpreteze câteva cântece moldoveneşti la concertul de Revelion la televiziunea locală din Krasnodar, iar în primăvară, la 15 martie 2009, vrea ca la jubileul său de 80 de ani să fie ambii îmbrăcaţi în costume naţionale. Spunea că, după moartea lor, ar fi bine să fie înmormântaţi în aceleaşi haine... N-am rezistat şi i-am îndeplinit şi acest sfânt „moft". Mai mult chiar, am procurat o carte verde, am umplut un rezervor de benzină şi am plecat cu ea la fratele ei, Vasile Ghimpu, la Tepliţa, r-l Arţiz, reg. Odesa, la serbarea lui de 75 de ani de la naştere şi 50 de ani de căsătorie...Pentru că i-am făcut un bine, a insistat să vin la ei în ospeţie în vara anului curent, promiţându-mi că-mi va interpreta nişte cântece pe care nu le-a auzit încă nimeni de la ea şi că n-am să regret niciodată cheltuielile suportate până în Caucaz şi înapoi...

A venit vacanţa studenţilor mei şi, în a doua jumătate a lunii iunie, am luat-o spre Caucaz de unul singur, cu mult încercata mea „Toyota"... Drumul a fost lung şi interesant, dar cu multe surprize din partea miliţiei ucrainene şi celei ruseşti, ca şi acum doi ani...Mătuşa Vasiliţa m-a aşteptat precum promisese. Totuşi, între timp, fusese internată la terapie intensivă în Novorosiisk, pe urmă s-a tratat la un spital din acelaşi oraş şi nu mai avea vigoarea de altădată... După o bogată masă moldovenească, i-am îmbrăcat pe bătrâni în costumele pe care le probaseră deja de două ori (la TV Krasnodar şi la aniversarea mătuşii) şi i-am condus în Casa cea Mare din casa lor, mai apoi - în curtea casei şi în grădina proaspăt prăşită, unde am făcut o sumedenie de fotografii... Ei ziceau că aşa arătau străbunii lor la hora satului înainte de a pleca în Caucaz în sec. XIX, unde ţarii ruşi le promiseseră „marea şi sarea".

A sosit şi clipa mult aşteptă a surprizei promise, de care mătuşa Vasiliţa nu uitase nici chiar după necazurile prin care a trecut... M-a rugat să pornesc dictafonul şi - după două cântece patriotice româneşti, de la mijlocul secolului XX, dar mai ales după cel de-al treilea număr al programului mătuşii Vasiliţa - am încremenit cu dictafonul în mână... Cel de-al treilea număr interpretat a fost... HORA UNIRII! A cântat Hora Unirii, dar a dansat-o doar cu mâinile... Puterile n-o mai slujeau ca odinioară.

La întrebarea mea de unde a învăţat-o, că doar basarabenii din actualele frontiere ale R. Moldova, de unde încă nu plecaseră pe atunci străbunii moldovenilor din Caucaz, n-au participat la Unirea Principatelor din 24 ianuarie 1859, mi-a spus că nu ştie nimic de Unirea Principatelor, dar Hora Unirii o ştie de la cei trei ofiţeri români - inteligenţi şi culţi, cu un auz muzical de invidiat - care au stat la ei în casa din Moldavanskoie în timpul operaţiunilor militare din cel de-al Doilea Război Mondial... Mătuşa Vasiliţa mi-a mărturisit că, de 65 de ani, nu a mai cântat nimănui Hora Unirii. Mă întreb cum de a memorizat-o, deoarece pricep de ce n-a cântat-o vreodată în public. Dacă nu o interpreta pe ascuns, sub plapumă, rămâne doar o singură variantă - măreţia şi puterea acestei sfinte melodii pentru cei cu inima română, indiferent pe ce meridian sau paralelă ale globului pământesc s-au aflat şi se mai află ei până în prezent....

Aşa am sărbătorit noi, trei români - mătuşa Vasiliţa Ghimpu-Budurin, moş Toader Morari şi subsemnatul -, aniversarea a 150-a de la Unirea celor două Principate Române - Moldova şi Muntenia...

P.S. Un bun prieten de la Alba-Iulia, care a auzit/citit despre evoluarea mătuşii Vasiliţa la Chişinău în toamna anului 2008, m-a rugat s-o conving pe ea şi pe încă vreo câţiva moldoveni din Caucaz să accepte să viziteze Alba-Iulia în toamna anului curent, organizându-le un program special pentru a cunoaşte România nu doar din auzite. În timpul ultimei mele vizite în Caucaz, când am văzut starea sănătăţii mătuşii Vasiliţa, nici n-am încercat să-i tulbur liniştea cu această propunere. Dar n-a fost o problemă să-i conving pe alţi moldoveni de acolo să facă o excursie gratis în frumosul şi faimosul Ardeal. Criteriul a fost unul singur: să poată comunica româneşte cu românii ardeleni. Şi pentru că mi-ar trebui un vagon întreg ca să-i pot duce pe toţi vorbitorii de grai moldovenesc pe care i-am contactat în ţinutul Krasnodar, inclusiv din rândurile celor tineri, care mai comunică acasă „moldoveneşte" prin cele opt sate caucaziene vizitate de mine, am hotărât să le pun o condiţie: să posede paşaport pentru străinătate. În asemenea caz, am rămas cu doar patru posibili călători în România. Acum, aştept cu nerăbdare luna septembrie, când vor veni la Chişinău cei patru moldoveni caucazieni ai mei, să-i încarc în mult încercata mea „Toyota" şi să-i duc acolo unde, poate, nici n-au visat să ajungă vreodată.

Am convingerea că ei, apoi şi alţi moldoveni din Caucaz, vor dori să mai revină în România. Nu neapărat gratis...


Articol si fotografie preluate de pe Agentia de presa a romanilor de pretutindeni "Romanian Global News"