marți, 29 decembrie 2009

Colo-n vale, la izvor…


Nu departe de satul Borisovca al raionului Tatarbunar (Ucraina), pe şoseaua spre satul Eschipolos (sate populate compact de vorbitori de limbă română), pe malul lacului Sasâc, se înalţă Mănăstirea de maici «Schimbarea la Faţă», renumită ca loc de reculegere şi întărire sufletească pentru credincioşii şi vizitatorii ce se se roagă ori poposesc în acest locaş sfânt.
O sută de ani în urmă locul acesta era pustiu, servea drept adăpost pentru vite, pe când astăzi aici se adăpostesc mai multe suflete duhovniceşti.

Izvoarele apariţiei

Locul mănăstirii i-a fost indicat ctitorului de Sus.
Mănăstirea Schimbarea la Faţă a fost fondată în 1905 de către locuitorii satului Borisovca – Marin Sozon şi soţia sa, Tatiana Dutca.
În anul 1904, în Ziua Naşterii lui Iisus Hristos, pe când se întorcea Marin Sozon de la Mănăstirea «Cetatea» din Ismail, i se întâmplă un lucru straniu, la prima vedere. Cum mergea singur pe malul Dunării, istovit de drum, căzu de ameţeală. În acel moment auzi cum cineva vorbi către el. Acel glas îi spunea să meargă acasă şi să zidească o mănăstire pe locul de lângă izvor.
Peste un timp oarecare, Marin văzu un vis, precum că o femeie cu un toiag în mâna dreaptă îl întrebă de ce nu începe lucrul asupra mănăstirii, ameninţându-l că îl va răpi într-o prăpastie, zugrăvită în vis. Marin era şi dânsul obsedat de gândul de a construi o mănăstire, căci deseori se ruga Domnului, întrebându-se de ce nu există şi pe aceste meleaguri mănăstiri ca prin alte locuri, dar nu avea bani şi pământurile de lângă izvor erau străine, aparţineau unor oameni bogaţi şi zgârciţi. Toate gândurile acestea Marin i le-a mărturisit femeii din vis, la care ea îi răspunsese calm că totul va decurge cu succes, numai să creadă şi să înainteze până la capăt în realizarea dorinţei sale.
Cu numeroase dificultăţi s-a obţinut locul de lângă izvor şi s-a construit lăcaşul, totuşi ctitorului i-a reuşit să îndeplinească porunca până la bun sfârşit.
Odată cu începutul primului război mondial, la mănăstire au rămas doar ctitorul, Marin Sozon, şi alţi doi bătrâni, cei tineri au fost luaţi la armată.
După război, aici s-au adunat mulţi refugiaţi din Basarabia, au venit multe maici din România, motiv din care Marin scrie pe numele lor actele, astfel ca să fie o mănăstire de maici.

Alte timpuri – alte destine

Din anul 1950 până în 1985 Mănăstirea Schimbarea la Faţă a fost transformată într-un sanatoriu raional pentru copiii bolnavi de plămâni, iar maicile au trecut la Mănăstirea din Alexandrovka, de pe lângă Bolgrad. Iar din 1985 până în 1991, în incinta mănăstirii sunt adăpostite persoanele ce sufereau de alcoolism.
În întreaga perioadă sovietică mănăstirea este adusă într-o stare dezastruasă. Abia odată cu căderea imperiului sovietic, începe renaşterea Mănăstirii «Schimbarea la Faţă». De la Bolgrad, la Borisovca, vin două maici. Vin într-un loc ce se părea că nu mai avea nimic sfânt, pentru a-l readuce la viaţa de odinioară.

Griji cotidiene

Astăzi curtea şi biserica mănăstirii sunt foarte bine îngrijite. Pe teritoriul ei sunt o mulţime de case şi căsuţe mai vechi şi mai noi, copaci fructiferi, ocoluri pentru vite, maşini şi mecanisme cu menire agricolă. Gospodăria ei constituie 60 ha de terenuri agricole, vii, livezi şi fâneţuri. Cultivă cereale, legume, fructe pentru consum propriu şi pentru comercializare din necesitate de bani.
Măicuţele vând produse lactate, carne, ouă pentru a-i întreţine pe locuitorii mănăstirii. Deseori vizitatorii mănăstirii se aprovizionează cu brânzeturi de aici, pregătite după o reţetă specială.
Aici locuiesc 30 de călugăriţe. Majoritatea sunt în vârstă, dar lucrează foarte mult, din zori până noaptea, cu excepţia orelormaici.jpg de rugăciune. Majoritatea călugăriţelor vorbesc limba română, fiind originare din R.Moldova, altele sunt de etnie ucraineană, bulgară, găgăuză.
La sărbătoarea hramului mănăstirii – 19 august – oaspeţii nu sunt prezenţi, din cauza secerişului. Roada trebuie strânsă de pe câmp în câteva zile. Înalte feţe bisericeşti de la Odesa şi Ismail vizitează mănăstirea toamna, când lucrul este terminat, iar magaziile sunt pline cu bunătăţuri. Oricum, în ziua hramului, când se sfinţesc fructele, la sărbătoare sunt prezenţi mulţi oameni din satele vecine şi din străinătate.

Legi aspre

Aici mereu este multă lume în orice perioadă a anului şi în orice timp. Unii vin pe o zi, alţii pe mai multe zile, înnoptând în casa pentru turişti de aici de pe loc. Legile aspre ale mănăstirii sunt afişate la intrare: nici o doamnă în pantaloni şi cu capul descoperit nu este primită în biserică. Celor, care nu au îmbrăcăminte corespunzătoare, li se propun broboade şi fuste. Totuşi, ar fi mai bine ca aceste detalii ale garderobei femenine să fie luate din timp de acasă.

Izvorul cu minuni

Foarte multă lume vine la Mănăstirea «Schimbarea la Faţă» pentru a bea apă din izvorul cu minuni de aici. I se spune astfel pentru că este unicul izvor cu apă dulce între atâtea alte izvoare cu apă sărată de pe malul lacului Sasâc. Apa răcoroasă şi dulce este considerată tămăduitoare la dureri de cap. Pentrua a găsi izvorul, trebuie de mers pe o cărăruşă şerpuitoare ba urcând, ba coborând spre izvorul dosit între trestii. Calităţile neobişnuite ale apei sale sunt bine cunoscute dincolo de Borisovca şi Tatarbunar.

La mănăstire – după speranţe

La mănăstire vine foarte multă lume după speranţa de a-şi tămădui sufletele. Le ajută în acest caz părintele Nestor, Casa pentru oaspetioriginar din Belarusi, care e înzestrat cu harul de a lecui oameni şi de a-i izbăvi de duhurile rele prin rugăciunile sale. Zilnic, după slujbă, oamenii trec un seans de lecuire, la care părintele îndeplineşte procese creştineşti.
Deseori sunt găzduiţi la mănăstire călători şi de peste hotare. Maica Anghelina, care se ocupă de cazarea oaspeţilor, este foarte grijulie şi amabilă. Casele pentru oaspeţi sunt bine amenajate, cu un gust deosebit.
Vizitatorii, care au fost aici o zi, cu mare plăcere mai vin, pentru că Mănăstirea «Schimbarea la Faţă» e un loc unde te simţi bine, înconjurat de priviri blânde şi binevoitoare.

Sursa: www.bernevec.wordpress.com - blog-ul Tatianei Bernevec

marți, 15 decembrie 2009

La Apşa de Jos a avut loc Simpozionul Internaţional pe tema “220 de ani de invăţământ românesc instituţionalizat la Apşa de Jos– 1789-2009″


Ajuns la editia a IX-a, Simpozionul internaţional a românilor din Ucraina, a avut ca tema “220 de ani de învăţământ românesc instituţionalizat la Apşa de Jos – 1789 - 2009″. Simpozionul a fost organizat de Uniunea Interregionala “Comunitatea Românească din Ucraina” si Uniunea Regionala a Românilor din Transkarpatia “Dacia” având ca principal organizator şi moderator pe medicul Ioan Mihai Botoş. Ca şi la ediţiile anterioare, au participat personalităţi ale culturii, reprezentanţi ai administraţiilor locale şi publice din stânga şi din dreapta Tisei, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Cernăuţi, Ujgorod, reprezentanţi ai Ministerului Cuturii din Romania, ai consulatului român de la Cernăuţi.

Au fost susţinute recenzii de carte si publicaţii, expuneri şi referate,au fost prezentate standuri de cărţi şi panouri documentare, s-au desfaşurat vii dezbateri privind necesitatea dezvoltării învăţământului în limba maternă din localitaţile româneşti din Ucraina şi a fost elaborat un memorandum adresat oficialităţilor din Ucraina şi România.

Organizatorii au acordat diplome pentru merite in susţinerea învăţământului românesc din Ucraina, pentru promovarea limbii române, unor cadre didactice, unor personalitaţi dintre care şi sighetenilor Mihai Dancuş- directorul Muzeului Maramureşean, Nicolae Boar- directorul extensiei Sighetu Marmaţiei a Universităţii Babeş-Bolyai si lui Dorel Todea- redactor coordonator Radio Sighet. Şcolile romaneşti din drepta Tisei au primit donaţii de carte, două televizoare color şi materiale didactice şi metodice.
Autor: I.D.Mariş

Sursa: www.SIGHET-ONLINE.ro

marți, 1 decembrie 2009

Slatina > Maramureşenii din dreapta Tisei au sărbătorit Ziua Naţională a României în Ucraina


Da, aţi citit bine, maramureşenii de dincolo de Tisa au sărbătorit Ziua Naţională României în Ucraina, adică, la ei acasă.

De 10 ani, de când s-a deschis şi Consulatul General al României la Cernăuţi, românii din Ucraina pot sărbători oficial ziua naţională a ţării mamă.
Pentru a nu se suprapune cu 1 Decembrie, când mulţi români din Transcarpatia merg la Alba Iulia sau vin cel puţin până la Sighet, pentru a cinsti împreună aniversarea Marii Uniri, omagiul înaintaşilor care au înfăptuit la 1918 acest măreţ act istoric este adus în zilele premergătoare sărbătorii.

Chiar dacă la Alba Iulia, în 1918, au fost delegaţi din toate aşezările româneşti din dreapta Tisei, Maramureşul de nord (România Mică, după cum zic ei) n-a fost niciodată integrat în graniţele fireşti, râul Tisa despărţindu-i definitiv prin frontiera care s-a tras pe apă după Primul Război Mondial. Astfel, maramureşenii de peste apă au devenit locuitori ai Cehoslovaciei, apoi ai Uniunii Sovietice şi de 18 ani, ai Ucrainei independente.
Cu toate acestea, cei 40 de mii de români ce locuiesc compact în raioanele Teceu şi Rahău din cele 13 ale Transcarpatiei, şi-au păstrat foarte bine limba, tradiţiile şi chiar portul popular pe care mulţi dintre ei îl au de la bunicii şi străbunicii părinţilor.

Aici am descoperit doine şi cântece româneşti nealterate de timp sau imperii, piese pe care noi demult le-am pierdut. Aici am găsit omenie şi bun simţ, ospitalitate şi prietenie şi un grai autentic maramureşean.
Chiar dacă graniţa pe Tisa s-a redeschis în 1986, pentru cei care aveau rudenii de o parte sau alta a râului, momentul redescoperirii şi apropierii s-a petrecut după Revoluţie, când primii “străini” care ne-au întins o mână de ajutor au fost cei din Slatina, care au adus primele ajutoare la Sighet. Senatorul Gheorghe Mihai Bârlea (de câţiva ani, Cetăţean de Onoare al Slatinei) îşi amintea duminică, de aceste prime contacte între românii de dincolo şi dincoace, contacte care au pecetluit relaţii solide de colaborare, neclintite nici după două decenii. Totodată, domnia sa a reamintit că la 1 Decembrie 1990, refăcând Credenţionalele din 1918, a organizat prima deplasare a unei delegaţii româneşti din dreapta Tisei, la Alba Iulia, pe urmele strămoşilor.

Dacă cei din Biserica Albă, bunăoară, au serbat Ziua Naţională vinerea trecută, românii din Slatina au făcut acelaşi lucru, duminică.
Manifestările au fost organizate de Primăria oraşului, Asociaţia Culturală a românilor din Transcarpatia “Ioan Mihalyi de Apşa” (al cărei vicepreşedinte, Gheorghe Gh. Opriş, a fost motorul acţiunilor). Toate acestea, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi.
Doamna consul general Tatiana Popa, însoţită de vice-consulul Leonora Moldovan (născută la Remeţi, pe Tisa, s-a întâlnit la Slatina cu ambasadorul României la Kiev, dl Traian Laurenţiu Hristea). Împreună au făcut o scurtă vizită la Sighetu Marmaţiei, unde au purtat convorbiri cu senatorul Bârlea şi primarul municipiului, Eugenia Godja.

Pe toţi i-am văzut apoi la Slatina, unde, din stânga Tisei am mai recunoscut câţiva sigheteni, funcţionari ai primăriei Sighet “înfrăţite” cu primăria Slatina, directorul Spitalului din Sighet, dr. Gheorghe Ştef, aflat pentru prima dată pe aceste meleaguri, pe Adrian Marchiş de la Radio România Actualităţi, pe Andrei Bărbos de la Maramureş Tv., dar şi membrii ansamblului folcloric “Florile Izei, din Sighetu Marmaţiei, condus de fraţii Ioan şi Gheorghe Dunca, ansamblu înfrăţit cu “Florile Tisei, din Slatina, condus de acelaşi Gheorghe Gh. Opriş, funcţionar la primărie.

În însorita şi calda zi de noiembrie i-am îmbrăţişat pe vechii prieteni de prin părţile locului: primarul oraşului, Gheorghe Uhali, primarii din Biserica Albă, Gheorghe Berinde, Topcina, Mihai Dan, Apşa de Mijloc, Nuţu Şiman, Strâmtura,Vasile Buga, directorii de şcoli româneşti din Slatina, Mihai Opriş, Bouţul Mic, Gheorghe Opriş, Biserica Albă, Mihai Clementev, pe eternul Vasile Ona Jotu, pe ziaristul Ion Huzău, pe preşedinţii asociaţiilor româneşti din Transcarpatia, prof. Gheorghe Opriş (”George Coşbuc”), dr. Vasile Iovdi (Ioan Mihalyi de Apşa”, dr. Ion M. Botoş, “Dacia”, pe prof. Gheorghe Bococi din Slatina, pe fraţii Gheorghe şi Ion Bococi din Biserica Albă, pe ing. Victor Roja, pe prof. univ. dr. Vasile Marina, originar din Strâmtura, prorector al Universităţii de Stat din Ujgorod, pe Gheorghe Grin, neam cu Gheorghe Pârja, pe dr. Gheorghe Negrean, pe Vasile Mihalca- Huciu (gazdă bună), pe dr. Nuţu Migali din Apşa de Mijloc, poet, pe dr. Aurel Bodnar, pictor şi pe câţi şi mai câţi alţi prieteni.

M-am grăbit să-i văd şi pe noii “locuitori” din bronz ai Slatinei, dar în faţa Şcolii româneşti, Mihai Eminescu nu sosise, cum nu venise nici Ştefan cel Mare în faţa complexului comercial “Maramureşul” . E vorba de cele două busturi, care trebuiau dezvelite duminică, dar ciu-ciu statui.
Unii spuneau că n-au venit banii la timp (susţinere financiară a fost şi din Maramureşul din stânga Tisei, inclusiv de la Mircea Man, personal). Alţii ziceau că hala din Chişinău unde arhitectul din Republica Moldova trebuia să toarne busturile, a rămas fără electricitate. Serviciile… de servicii s-au oferit să aducă curentul cu găleata şi sculptorul a crezut, aşteptând în van! Serviciile şi-au făcut datoria, s-a consemnat în raport!
Glumeţii din Slatina, ziceau că ei nu au fost de acord cu dezvelirea, întrucât nici un preot n-a fost disponibil pentru sfinţire, iar prea multe evenimente într-o zi strică. Adică, nu strică încă un păhărel, altă dată, când cei doi voievozi (unul, al Limbii Române, cum zicea Adrian) vor scruta orizontul la Slatina.
Sub soarele trecut de două ceasuri de amiază, primăria a fost asaltată de oaspeţi şi invitaţi. Doar sala de şedinţe s-a dovedit a fi mai mică de zece ori de cât puhoi de lume n-a mai încăput în ea, de a rămas pe holuri sau pe stradă!
Solemnitatea a început cu intonarea imnurilor naţionale ale României şi Ucrainei, în sală fiind arborate şi drapelele naţionale ale celor două ţări.

Despre Marea Unire, despre relaţiile româno-ucrainene, despre relaţiile dintre Maramureş şi Transcarpatia, despre relaţiile dintre Sighetu Marmaţiei şi Slatina, localităţi înfrăţite aflate la cele două capete a le podului peste Tisa, au vorbit: Gheorghe Gh. Opriş, primarul Gheorghe Uhali, primarul Sighetului Eugenia Godja, senatorul de Maramureş Gheorghe Mihai Bârlea, care a recitat şi un superb poem din creaţia sa, adecvat momentului (Cântec pentru Alba Iulia), Ion M. Botoş, în numele celor 3 asociaţii culturale româneşti, consulul general Tatiana Popa şi excelenţa sa, ambasadorul Traian Laurenţiu Hristea. Alocuţiunile celor doi diplomaţi, au fost traduse şi în limba ucraineană, de către domnişoara vice-consul. Unii s-au întrebat: pentru cine traduce?
Evident că aşa cer uzanţele, numai că, în sală se afla o singură persoană care nu ştia româneşte, prietenul universitarului Marina, fost deputat în Parlamentul de la Kiev. Adică, nici o oficialitate de la regiune sau de la raion nu a onorat cu prezenţa sărbătoarea românilor! E drept, că nici omologii lor din Baia Mare nu au catadicsit să vină la Slatina!

Ciudat mi s-a părut şi faptul că, deşi a fost declarat de către Asociaţia “Ioan Mihalyi de Apşa” omul anului 2009, nu a fost prezent la eveniment nici Vasile Iovdi, şeful Administraţiei Raionale Teceu, singurul român ajuns într-o funcţie mare de conducere, pe care nu am avut onoarea să îl cunosc, deşi au trecut mulţi ani de când e în frunte.
Consulul general a înmânat diplome de excelenţă unor personalităţi din dreapta, dar şi din stânga Tisei. Şeful ansamblului Florile Izei, Gheorghe Dunca, a dăruit unor personalităţi din Transcarpatia un CD cu Imnul Naţional al României şi cu cântece patriotice româneşti, dar şi un tricolor.

Pe podiumul din sala de şedinţe a urmat programul artistic, deschis de corul “Speranţa” din Slatina, condus de Ileana Şiman, cor în care am remarcat că activează şi o sigheteancă. Deşi s-a înfiinţat doar de 3 luni, dansatorii ansamblului din Slatina s-au dovedit a avea jocul maramureşean în sânge.
După 3 ore de alocuţiuni, înmânări de diplome şi spectacol de excepţie susţinut de cele două ansambluri unite, a urmat cina festivă în spaţiosul local al lui Huciu, unde s-a cântat şi s-a dansat pe măsură: învârtita şi tropotitul fiind la ele acasă.
Au cântat taraful lui Şiman din localitate, cel al lui Ioan Dunca din Sighet şi romanţistul Nelu din stânga Tisei. Sighetenii i-au mai avut ca solişti vocali pe Emilia Bledea, Florin Roib, Ana Ardelean, Ioan Chindriş şi Anuţa Zubaşcu.

Când frigul s-a lăsat peste oraşul întunericit, toţi bărbaţii au ieşit din salonul restaurantului. Femeile, bucuroase, s-au pus pe clevetit. Afară, la ţigară, bărbaţii au pus mâna pe pahare. Pe săbii răsucite, bucăţi de carne de porc ţinute 3 zile în baiţ aşteptau bătălia finală, când trecute prin foc vor fi degustate.
În noaptea blând friguroasă, bărbaţii cu mâinile ocupate muşcau de pe săbii şi ciocneau pahare, departe de cicăleli muiereşti!
Azi, la Sighet, se schimbă placa!

Ilie DORIAN

Sursa: Graiul Maramuresului (www.graiul.ro)