miercuri, 15 decembrie 2010

Studenţii cercetează Maramureşul istoric de pe cele două maluri ale Tisei

Acţiunile derulate în localităţile româneşti din Ucraina s-au desfăşurat în completarea unor cercetări efectuate în Maramureşul istoric şi în Ţara Lăpuşului în lunile septembrie-octombrie 2010. Ca urmare a acestor activităţi, vor fi realizate studii asupra modului de locuire maramureşean - cu aplicaţie pe casă şi poartă -, dar şi asupra obiceiurilor şi a tradiţiilor populare ale românilor din Maramureş şi din Transcarpatia. Studiile vor fi realizate de studenţii şi masteranzii de la specializarea Etnologie a Universităţii de Nord din Baia Mare, din cadrul Facultăţii de Litere, sub îndrumarea cadrelor didactice. Ansamblul folcloric studenţesc al Universităţii de Nord, coordonat de Mircea Mureşan, a susţinut la Şcoala Românească din Bouţu Mic (Ucraina) spectacolul „Şezătoare Maramureşeană”. La rândul lor, elevii acestei şcoli i-au întâmpinat pe studenţi cu un program de cântece şi jocuri populare româneşti. Activitatea a fost facilitată de Ioan Botoş, preşedinte al Uniunii Regionale din Transcarpatia „Dacia”, organizaţie care este partener în acest proiect, alături de Universitatea din Ujgorod.
Studenţii care au luat parte la cercetarea din Ucraina au participat, joi, şi la o masă rotundă. Astfel, studenţii Nora Bencze, Mihaela Ciocan, Elena Goloman, Alina Dorolţi, Florian Mărginaş şi Andreea Pop au prezentat studii comparative (Maramureş - Transcarpatia) referitoare la porţi, port tradiţional sau case, la care s-au adăugat lucrări pe tema identităţii în contextul globalizării sau a comunităţilor ucraineană şi românească din Maramureş, respectiv Ucraina. Alături de studenţi, au prezentat lucrări şi câteva cadre didactice: prof. univ. dr. Rodica Ţurcanu, lect. univ. dr. Mircea Fărcaş şi conf. univ. dr. Delia Suiogan, coordonatoarea proiectului. “Scopul acestei mese rotunde este de a schimba păreri, în urma unor cercetări şi de a reuşi, în final, să tragem nişte concluzii, pentru că orice proiect vizează o concluzie. Noi vom încerca, într-o primă parte, să tragem concluzii asupra evoluţiei culturii maramureşene în relaţia aceasta urban-tradiţional, dar ne-am extins cercetarea şi asupra românilor din Transcarpatia. Vrem să vedem în ce măsură identitatea românească evoluează sub efectul globalizării în spaţiul românesc, dar şi în spaţiul ucrainean locuit majoritar de români. Toate aceste lucrări vor fi publicate pe site-ul proiectului, unde vom avea o pagină în care vom publica toate lucrările din cadrul mesei rotunde, care va avea ISBN”, a precizat dr. Delia Suiogan.

Anca GOJA

Sursa: www.Graiul.ro

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Ziua Națională a României, sărbătorită de românii din dreapta Tisei


De vreo 11,12 ani, minorităţile naţionale din Ucraina pot sărbători oficial Ziua Naţională a patriei mamă.
javascript:void(0)
Evenimentul de la 1 Decembrie 1918, şi cele premergătoare acestei Zile Mari, vor fi evocate azi, sâmbătă 27 noiembrie, la Primăria oraşului Slatina, de la ora 15, unde au fost invitaţi reprezentanţii românilor din cele 13 localităţi din dreapta Tisei, dar şi oficialităţi din stânga Tisei.

Programul artistic va fi susţinut de Ansamblul „Florile Izei” din Sighet, condus de fraţii Dunca. Ansamblul înfrăţit „Florile Tisei” din Slatina, va concerta miercuri 1 Decembrie, chit că de mîine, duminică, se intră în postul Crăciunului, după calendarul Vechi. Acesta a fost şi unul din motivele decalării acestei sărbători, dar şi faptul că unii dintre români vor să fie prezenţi pe 1 Decembrie, la manifestările de la Sighetu Marmaţiei sau Alba Iulia. (În imagine: reprezentanţi ai celor două ansambluri înfrăţite, în concert la Slatina, astă vară).

Din lipsa arginţilor, principalul organizator al manifestărilor precedente de Ziua Naţională a României în Ucraina, nu va participa la acest eveniment . Este vorba de Consulatul General al României la Cernăuţi .

Culmea, nu de foarte mult timp scriam cu bucurie că se va înfiinţa un birou consular român în Transcarpatia, iar în Maramureş, MAE din Ucraina va deschide un birou similar.

Dar ce mă mai mir, când, după 17 ani de existenţă (necesară), actualul guvern al României a desfiinţat şi Oficiul Prefectural Sighet, Maramureşul istoric rămânând în ceaţă!

Fii ai ploii sau ai ceţii, în ce lume trăim?

Autor: Florentin NĂSUI
SURSA: Graiul.ro

luni, 15 noiembrie 2010

Românii din dreapta Tisei s-au întâlnit la Bucureşti în cadrul Serii Maramureşenilor



Clubul Maramureşenilor din Dreapta Tisei
s-a reunit, sâmbătă, la Bucureşti, alături de prieteni veniţi din mai multe oraşe ale României, dar şi din Republica Moldova, sudul Basarabiei (Odessa) şi Bucovina de Nord (Cernăuţi), în cadrul celei de-a X-a ediţii a Serii Maramureşenilor, eveniment organizat în colaborare cu Institutul “Fraţii Golescu”, grupul de acţiune “Noii Golani” şi Asociaţia "21 decembrie 1989”. Încă de la intrarea în sediul Asociaţiei "21 decembrie 1989”, locul în care s-a desfăşurat evenimentul, oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, pălincă de prune si gogoşi, dar şi cu zâmbetele frumoaselor maramureşence de peste Tisa, actualmente stabilite în România sau studente la diverse facultăţi din ţară. Mai mult decât atât, pentru ca toată lumea să se simtă cu adevărat ca în Maramureş, gazdele evenimentului au decis să ofere fiecărui invitat câte o mică amintire: un clop specific zonei Maramureşului şi o brăţară lucrată manual.

“După pui de moroşan, să nu dai cu bolovan, că dacă li nimeri, vai de capu' tău a hi” sunt versurile care au dat tonul petrecerii şi, totodată, cele mai reprezentative pentru românii din această zonă. Horile maramureşene, expoziţia de fotografii despre viaţa comunităţii româneşti de peste Tisa (Transcarpatia, Ucraina) şi voia bună a celor prezenţi au transformat vila de pe strada Batiştei într-un adevărat adăpost al oamenilor care ţin la cultură, tradiţiile şi graiul românilor.
Pentru al doilea an consecutiv, tonul marii veselii a fost dat şi de actorul şi cântăreţul băimărean Daniel FăT, un apropiat al maramureşenilor de peste Tisa şi caruia îi place să spună despre el că “nu cântă frumos, dar cântă tare”. Preşedintele Clubului Maramuresenilor din Dreapta Tisei, Vasile Cerbanic, le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa păstrării tradiţiilor, atât în România, cat şi în afara graniţelor ei, în Ucraina.

În timpul petrecerii, invitaţii au putut gusta din bucatele tradiţionale maramureşene şi pălinca de prune, veselia ţinând până în zori, cu săritele şi învârtitele din Maramureş.
Istoricul acestor reuniuni a început cu zeci de ani în urmã, când maramureşenii se întâlneau nu o datã pe an, ci în fiecare lunã, la un restaurant din capitalã. Atunci, sufletul petrecerilor era Victoria Darvai, întâia Doamnã a cântecului maramureşean, nãscutã în anul 1926 la Slatina, dincolo de Tisa. Cu timpul, obiceiul organizării unor astfel de întâlniri s-a pierdut, tradiţia fiind reluatã, în cele din urmă, în anul 2000, când Clubul Maramureşenilor din Drapta Tisei a organizat prima “Searã Maramureşeanã”. Românii din Maramureşul Istoric susţin că, prin organizarea acestor evenimente, doresc să transmită mai departe ceea ce au moştenit de la bunici şi părinţi şi că totul porneste din dragostea faţă de obiceiurile românesti, pe care incă de mici au fost invăţaţi să le păstreze cu sfinţenie, oriunde s-ar afla.

Dacă la ediţiile precedente s-a discutat mai mult despre problemele cu care se confrunta cei din Maramureşul de peste Tisa, în acest an, organizatorii au lansat un apel cu privire la necesitatea susţinerii organizării celei de-a X-a ediţii a festivalului de colinde “Noi umblăm şi colindăm”, eveniment care, începând cu anul 2000, se desfăşoară anual în orăşelul românesc Slatina (Solotvino, Ucraina). Clubul Maramuresnilor din Dreapta Tisei a fost înfiinţat în urmă cu zece ani, de către tineri aflaţi la studii în Bucureşti şi în alte centre univesitare din ţară şi are drept obiectiv promovarea tradiţiilor maramureşene şi susţinerea tinerilor de peste Tisa care vin la studii în România.

Sergiu Dan, Liza Pricop


Articol preluat de pe site-ul Agenției de presă RADOR

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

MOROŞENI AU FO Ş-OR HI

Păstrători de tradiţie şi limbă

Tisa face un zgomot nemaipomenit, apa – „clocoteşte”, de parcă şi-ar cânta simfonia. Sunt la centrul geografic al Europei, aflat în apropiere de satul Dilove din regiunea Transcarpatică a Ucrainei. Curios lucru, cel puţin pentru mine, există trei vestigii care indică acest fapt. Primul – o bornă cu alb şi albastru, instalată în 1887, pe timpul imperiului Austro-Ungar; al doilea – o plăcuţă fixată pe timpul Uniunii Sovietice; al treilea – un monument construit după ce Ucraina îşi declară independenţa.

În latină, pe indicatorul austro-ungarilor scrie: “LOCUS PERENNIS DILICENTISSIME CUM LIBELLA LIBRATIONIS QUAE EST IN AUSTRIA ET IN HUNGARIA CONFECTACUM MENSURA GRADUM MERIDIONALIUM ET PARALLELOUMIERUM EUROPEUM MDCCCLXXXVII”, adică: „Loc etern. Folosind aparate special fabricate în Austria şi Ungaria ce măsoară meridiane şi paralele, s-a fixat extrem de precis Centrul Europei. 1887”. Aproape de inima geografică a continentului, pe malul drept al Tisei, îşi scrie istoria din vechime o salbă de sate româneşti. Despre ele şi despre oamenii de aici prea puţin se scrie. Unii colegi din presă mi-au spus că nici nu ştiau că în regiunea Transcarpatică a Ucrainei sunt o mulţime de sate româneşti. Alţii, după ce le-am spus şi i-am îndemnat să meargă acolo, au invocat diverse motive, ba că e prea departe, ba că e obositor. Ajung pentru a doua oară în Maramureşul istoric, în satele urmaşilor demni ai dacilor liberi. Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Slatina, Biserica Albă, Strâmtura, Topcino, Bouţu Mare, Bouţu Mic, Podişor, Cărbuneşti, Plăiuţ – aici trăiesc de sute de ani cei care au stat la temelia neamului românesc, de aici a pornit limba română, datina strămoşească etc. Oamenii locului ştiu mai bine istoria lor - cea adevărată, şi nu au nevoie de una fabricată la Kiev. Doar stând de vorbă câteva minute lesne îţi dai seama cât ţin de mult la limbă, tradiţie şi neam. Chiar dacă li s-a impus pe timpurile sovieticilor glotonimul de limbă moldovenească, oricum ei dintotdeauna au ştiut că vorbesc româneşte şi sunt români. Doar în actele oficiale numele localităţilor româneşti din dreapta Tisei au fost schimonosite, în schimb localnicii le-au spus aşa cum ştiau din moşi-strămoşi. Aici, în dreapta Tisei sunt cele mai vechi aşezări româneşti, populate cu demnitate de urmaşii adevăraţi ai dacilor liberi. Se spune că de prin Maramureşul istoric a descălecat Dragoş către Moldova şi tot de aici porneşte graiul pur românesc. Şi astăzi dacă stai la sfat cu moroşenii poţi observa graiul lor parcă luat din cronici. Limba românească veche şi-n înţeleaptă, vorba lui Eminescu, a fost pe parcursul anilor liantul de păstrare a identităţii româneşti. Nu este întâmplător că de acolo de unde porneşte inima limbii noastre, din Maramureşul istoric, de la Peri, rebotezată de ucraineni Gruşevo, acolo unde s-a aflat Mănăstirea „Sfântul Arhanghel Mihail”, au fost tipărite primele traduceri ale cărţilor sfinte în româneşte.Prima dată, fără a şti de eveniment, am avut norocul să ajung la Conferinţa românilor de pe malul drept al Tisei. Unii ar zice că e vorba de întâmplare, eu, cred, însă, că a fost voia Celui de Sus. A doua oară, iarăşi, fără a şti din timp, am ajuns la un eveniment foarte interesant – Festivalul Regional al Creaţiei Populare Româneşti din Transcarpatia. De Duminica Mare, când aerul e plin de fel de fel de miresme, la Biserica Albă, sute de români s-au adunat pentru a prezenta ce au mai bun: tradiţii, meşteşuguri, obiceiuri etc. Festivalul, ajuns la cea de-a 20-a ediţie, adună voci frumoase, dansatori deosebiţi, meşteri populari iscusiţi din localităţile româneşti de pe malul drept al Tisei. În scenă e mare veselie, atmosfera e încinsă de coconi moroşeni, aşa cum le spun ei copiilor, apoi, rând pe rând, vin artişti de diferite vârste. Când îi privesc, îi ascult, constat că în tot ceea ce fac sunt plini de trăire, cântă - nu doar pentru că aşa li se cere, ci pentru că asta le vrea sufletul, joacă – pentru că astfel ştiu mai bine să arate cine sunt. Gheorghe Berinde, primarul de la Biserica Albă, spune că prin acest festival se demonstrează că nu se pierd tradiţiile culturale româneşti. „Ne-am păstrat pentru că tare suntem uniţi şi nu ne asimilăm, pentru că limba, portul şi tradiţiile ni le purtăm aşa cum a fost şi o sută de ani în urmă şi mai mult. Aici, putem şi arătăm că noi în zona aceasta suntem stăpâni – comunitatea română”, zice primarul. Mai bine de zece ani a fost prin alte părţi, a făcut studii la Ivano-Frankovsk şi Moscova, însă mereu a dus dorul de limba română. Acolo, mai mult ca nicicând a simţit că are nevoie de cultura românească, de izvorul spiritualităţii de acasă. Vasile Mihalca, om de afaceri de la Slatina, susţine acest Festival, argumentând: „Dacă noi n-om sta piept la piept, mână la mână atunci nu avem un viitor! Se ştie că poporul fără istorie nu are viitor”. Dânsul şi-ar dori că astfel de festivaluri, sărbători să fie organizate cât mai des, or prin promovarea valorilor se simt mai puternici, mai uniţi.Îl întreb ce înseamnă pentru el folclorul românesc, răspunsul lui mă pune pe gânduri, adică să caut şi eu prin trăirile mele: „Dacă cântă cetera (n.r. – vioara), te doare inima? Acesta e sângele nostru, muzica noastră, ceea ce ne-au lăsat strămoşii noştri. La noi n-o depins niciodată cine suntem scrişi în actele oficiale, pe noi ne-a interesat cultura noastră, ospitalitatea noastră ca români. Oricine a venit aici a rămas mulţumit. I s-a atras atenţia. Noi suntem români sub orice vremuri, regimuri, noi suntem români care primim pe toată lumea. Nouă ne place să trăim aici, nouă ne plac tradiţiile. Suntem oameni muncitori, iubitori de oaspeţi. Asta-i a nost!!!”Elvira Chilaru, de la radioteleviziunea din Ujgorod, originară din Basarabia, realizează de trei decenii emisiuni despre românii din Transcarpatia. Zice că de fiecare dată constată că moroşenii sunt ataşaţi de pământul lor, de cultură, de limbă română, de spiritualitate. Colega îmi spune: „Hai să ne amintim de jocul nostru din Basarabia?… E unul parcă rupt de pământ, de realitate – picioarele ridicate cât mai sus. Aici, însă, parcă ar fi o spirală a vieţii. E încântător să vezi cum joacă, cântă, vorbesc!”Din folclorul de aici Elvirei Chilaru îi place tot ceea ce este legat de dor, un sentiment pe care-l trăieşte uneori durut orice om aflat departe de casa părintească. „Nu uit cântecele de-acasă, ele sunt icoana sufletului meu, dar am îndrăgit şi folclorul moroşenesc. „Sărăca inima me” aici se cântă într-un fel de te ia de inimă şi te duci în amintiri”, zice colega. Mărioara Popovici e din Slatina, localitate „botezată” de ucraineni – Solotvino, solistă a formaţiei „Florile Tisei”. De mică a început a cântă, iar regretatul ei tată era un ceteraş (n.r. viorist) renumit. „Cândva ziceam şi la zongură (n.r. chitară), acum numa horesc (cânt)”, îmi spune Mărioara. Artista afirmă cu mândrie: „La noi în satele româneşti tradiţia se mai ţine aşa cum a fost din moşi-strămoşi. Au încercat unii cumva să ne abată de la românism, dar cu ajutorul Domnului ne-am păstrat tradiţia. Ne stăruim şi copiii noştri să ştie de unde pornim, ne stăruim pe cât se poate să nu ne pierdem”. Mai multe cocoane (fetiţe) mi-au spus că le place a hori (cânta) şi că au învăţat de la cei mai bătrâni sau de la profesorii de muzică. Şi pentru că sunt moroşence şi nu pot vorbi, aşa pur şi simplu!, mi-au şi cântat ceva foarte vechi.Pălăguţa şi Dumitru Hodor sunt din Slătioara, judeţul Maramureş, România, au trecut Tisa şi-au venit cu drag să-i admire pe moroşenii despărţiţi de ei doar de-o apă. Mulţi ani de-a rândul ştiau că pe malul drept al Tisei trăiesc români, însă nu aveau dreptul să treacă. S-a împlinit, într-un fel un vis. Bătrânii sunt foarte pitoreşti, îmbrăcaţi în port tradiţional, îmi spun, oarecum entuziasmaţi că: „maramureşenii de pe malul stâng nu se deosebesc de cei de pe malul drept. Portul, horele şi graiul sunt aşa ca pe la noi”. „O să mai trecem pe aici că tare ni-o plăcut!”, afirmă mătuşa Pălăguţa. Moş Dumitru e mai scump la vorbă, dar zice şi el: „Am văzut lucruri frumoase care se păstrează aici”. Mătuşa nu mă lasă cu una-cu două, îmi zice şi o strigătură şi îmi promite că data viitoare când o să ne întâlnim o să şi horească (n.r. cânte). Biserica Albă, localitatea în care s-a desfăşurat Festivalul Regional al Creaţiei Populare Româneşti din Transcarpatia, e una „bătrână”, precum zic oamenii locului. Chiar dacă nu apare pe harta Ucrainei şi nici pe cea a regiunii Transcarpatia, aceasta are o pornire istorică foarte veche, de prin anul 1373. Se presupune că toponimul ar fi provenit de la un lăcaş sfânt care se află pe malul Tisei şi era de culoare albă. Cu timpul, apele au şters-o de pe faţa pământului, însă denumirea pentru localitate a rămas. Chiar dacă ucrainenii i-au spus localităţii Bila Ţerkva, românii de aici au zis dintotdeauna: „Am fo ş-om hi în veci din Biserica Albă!”

Dinu RUSU
, Biserica Albă, Transcarpatia

miercuri, 3 noiembrie 2010

Toţi primarii români din Transcarpatia au fost realeşi în funcţie

Duminica trecută, în Ucraina au avut loc alegerile locale, în cadrul cărora electoratul ucrainean a fost chemat la urne pentru a-i desemna dintr-un singur tur de scrutin pe deputaţii (consilierii) locali, raionali şi regionali, cât şi pe primari. În splendida zi însorită de toamnă, am trecut pe jos podul istoric Sighetu Marmaţiei - Slatina, pentru că la maşini era coada foarte mare atât la ieşire, dimineaţa, cât şi la intrare, după-amiază.
Din cei peste 6 mii de alegători din Slatina, 20 de procente se prezentaseră la vot înainte de "biserică". "Dacă nu ar fi alegeri pentru primari, cred că foarte puţini oameni ar veni la vot, era de părere Vasile Mihalca, unul dintre candidaţii români în Rada Raionului Teceu. Radă în care, în ultima legislatură au "încăput" vreo 8 români. Din cele 74 de fotolii de deputaţi raionali, de exemplu, la Teceu, jumătate sunt aleşi de pe listele de partid, depuse, iar cealaltă jumătate din rândul candidaţilor uninominali pe circumscripţii majoritare. Cum românii şi-au depus mai mulţi candidatura, pe diverse liste uninominale sau de partid, în lipsa unităţii, şansele lor scad. De altfel, şi în Rada Regională şansele sunt la fel, adică minime, întrucât chiar dacă toate localităţile cu populaţie românească se învecinează, ele au fost despărţite în două raioane. Astfel atât în Teceu cât şi în Rahău candidaţii români la raion sau regiune obţin voturi înjumătăţite!

Din acest motiv, la precedentele alegeri parlamentare, din primăvară, din Ucraina, românii din dreapta Tisei au votat masiv Partidul Regiunilor al actualului preşedinte al ţării, care a promis multe minorităţilor. Inclusiv românii speră de foarte mulţi ani că toate cele 12 aşezări româneşti (cătune, sate, comune plus oraşul Slatina vor face parte din acelaşi raion). Până atunci, pentru a avea şanse ca românii să aibă măcar un reprezentant în Rada Regională de la Ujgorod, dr. Ion Botoş şi-a depus candidatura în ambele raioane şi speră să-şi reînnoiască mandatul.
Duminică, în jurul amiezii, în Apşa de Mijloc am remarcat 3 zone în care lumea era adunată în păr. Am crezut că toate sunt secţii de votare. Dar era numai una. În celelalte locuri era o adunare a pocăiţilor, iar în alta, o cârciumă.
La Sanatoriul Mineral, managerul acestuia, dr. Nuţu Mihali, era mai mult ca sigur că primarul Negre va fi reales arătându-mi drumul recent betonat din comună. Drumuri care, au fost făcute şi cu contribuţia localnicilor. Harnici gospodari, apşenii au dovedit astfel că pot construi nu numai palate somptuoase în curţile lor, dar pot face împreună şi ceva bun, durabil, pentru comunitate.
Ieri dimineaţă, la ora 9, se ştiau deja primarii din 4 localităţi din cele 6, populate preponderent de români.
La Apşa de Jos, din cei 4 candidaţi, în funcţia de primar a fost reales Ion Negre. Reales a fost şi Vasile Buga, la Strâmtura, deşi a avut 2 contracandidaţi. Fără contracandidaţi şi fără probleme au fost realeşi şi primarii Gheorghe Berinde, la Biserica Albă, şi Mihai Dan, la Topcina.
Încă nu se ştiau, la ora 10, primarii de la Slatina şi de la Apşa de Mijloc, unde primarul Nuţu Şiman a ieşit învingător, deşi a avut 2 contracandidaţi puternici.
La Slatina, primarul Gheorghe Uhali a avut 5 contracandidaţi. Dintre aceştia, doi au fost români, doi maghiari şi unul, evreu. (Cu cel din urmă, în oraşul din dreapta Tisei, în care s-a născut unul din magnaţii presei, evreul Robert Maxwell, am realizat un dialog despre etnicii evrei, care odinioară locuiau în număr mare pe aceste meleaguri.)
Cei 3 candidaţi români la primăria Slatina au fost din partea aceluiaşi partid, al Regiunilor.
Prezenţa la urne a fost sub 50 la sută, din cauza numărului mare de locuitori plecaţi la lucru în străinătate sau a sectelor religioase care nu recunosc statul şi nu votează.
La numărarea voturilor, la cele 3 secţii, s-au situat în frunte Gheorghe Uhali şi Gheorghe Dan, primul ieşind învingător, în cele din urmă, cu peste 300 de voturi în plus. Realesul primar Gheorghe Uhali a fost întâmpinat ieri, la ora 12, de un grup de slătineni, cu ceteră, zongură şi dobă.

Autor: Florentin Nasui

Sursa: www.Graiul.ro

Foto: Şcoala Românească gradul 3 (cu clase I-XI) din Slatina, unde s-a aflat una din cele 3 secţii de vot din oraşul de pe malul drept al Tisei.

luni, 18 octombrie 2010

Au început înscrierile la Succes în România

JCI Bucureşti organizează în perioada 1 noiembrie 2010 – 31 mai 2011 prima ediţie a programului de mentorat Succes în România.

Proiectul se adresează tinerilor de origine română născuţi în afara graniţelor României, în ţări cum ar fi Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria şi nu numai, aflaţi în primul an de studiu în România. Obiectivul principal constă în a facilita integrarea socială şi culturală a studenţilor de anul I prin intermediul unei relaţii individuale cu un mentor. Programul se desfăşoară sub forma unor întâlniri, convorbiri telefonice şi emailuri schimbate între mentor şi student.

Intră acum pe www.succesinromania.ro, alege-ţi mentorul şi completează formularul de înscriere până pe 25 de octombrie.

Ajută-i şi pe prietenii tăi să afle despre acest program. Lasă vorba să circule.

JCI Bucureşti este o organizaţie de tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 și 40 de ani afiliată reţelei mondiale Junior Chamber International (JCI), care numără 200.000 de membri în peste 100 de ţări. Misiunea JCI este „de a oferi oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive”.

Încă de la înfiinţare în anul 2002, JCI Bucureşti derulează proiecte pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: afaceri, dezvoltare personală, relaţii internaţionale şi proiecte sociale.

Sursa: www.succesinromania.ro

vineri, 1 octombrie 2010

Descoperă Bucovina


Pe data de 2 octombrie 2010, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni lansează proiectul “Descoperă Bucovina”. Acţiunea constă în organizarea unor excursii în Bucovina pentru elevii şi profesorii români din regiunea Cernăuţi (Ucraina).

Pe parcursul a nouă săptămâni (2 octombrie – 28 noiembrie 2010), 900 de români din Ucraina vor vizita principalele obiective din judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ (Memorialul Ipoteşti, Mănăstirea Humorului, Cetatea de scaun a Sucevei, Mănăstirile Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Agapia, Văratic, Neamţ).

Acţiunea este organizată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Consulatul general al României la Cernăuţi, iar participanţii vor fi selectaţi de către profesorii din şcolile româneşti din Regiunea Cernăuţi.

Sursa: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (www.dprp.gov.ro)

miercuri, 1 septembrie 2010

Apel al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” adresat conducerii Republicii Moldova


"În baza recomandărilor Congresului al II-lea al Uniunii Interregionale 'Comunitatea Românească din Ucraina' (UI CRU) şi a deciziei Senatului UI CRU din 27 august 2010, Senatul Uniunii Interregionale 'Comunitatea Românească din Ucraina' (la care au aderat deja 27 ONG-uri care întrunesc atât persoanele care se consideră români, dar şi pe mulţi dintre cei ce se declară moldoveni din Republica Autonomă Crimeea, regiunile Cernăuţi, Odesa, Transcarpatia, precum şi din oraşele Kiev şi Sevastopol din Ucraina) în numele celor 27 membri-colectivi, precum şi a populaţiei românofile din Ucraina se adresează către Excelenţele Voastre pentru a susţine schimbarea textului din articolul 13 al Constituţiei, în care să se specifice că limba oficială a R. Moldova este limba română.

Faptul că în prezent limba oficială a Moldovei este considerată „limba moldovenească”, afectează grav situaţia instituţiilor de învăţământ din Ucraina, în special a şcolilor din regiunile Cernăuţi şi Odesa. Oficialităţile ucrainene portocalii din sistemul de învăţământ, susţinute de iniţiativa uneiea dintre Comunităţile Moldovenilor din Ucraina (preşedinte dl. A. Fetescu), au realizat în perioada aflării la guvernare în Ucraina a forţelor naţionaliste portocalii oficial introducerea „limbii moldoveneşti” în şcolile româneşti din regiunea Odesa, editând deja şi manuale de limba şi literatura moldovenească.

În prezent numita Comunitate a moldovenilor deja s-a adresat şi noilor oficialităţi ucrainene cu rugămintea de a înlocui limba de predare română cu „limba moldovenească” şi în raionul Noua Suliţa din regiunea Cernăuţi. Cererea lor este justificată prin faptul că în Constituţia Moldovei „limba moldovenească” este limbă de stat, iar în localităţile respective majoritatea populaţiei s-a declarat la ultimul recensământ ca fiind moldoveni. Ei cer insistent ca în Cernăuţi să se inaugureze şi posturi de radio şi televiziune în limba moldovenească, în paralel cu cele existente în limba română. Astfel această situaţie echivocă împarte românii din Ucraina nu numai în două naţionalităţi, români şi moldoveni, dar şi în două comunităţi lingvistice diferite, provocând în mass-media ucraineană dezbinarea noastră şi prin multe din acţiunile noastre culturale etc.

Argumentele ştiinţifice, susţinute şi de acad. R. Budagov (Moscova) şi acad V. Semcinski (Kiev), care confirmă că pe teritoriul balcano-romanic sau romano-oriental există o singură limbă neolatină – româna şi în această zonă a rămas o singură limbă romanică – româna sunt trecute cu vederea de către oficialităţi, care fac trimitere directă la Constituţia Moldovei.

Menţionăm că afirmaţiile celor ce susţin existenţa a două limbi (româna şi moldoveneasca) sunt extrem de contradictorii. Încercând să respecte oarecum criteriile ştiinţifice de clasificare şi vorbind despre înrudirea genetică a limbilor romanice, la capitolul limba română / limba moldoveneasvă exemplele sunt absolut identice, dacă nu vom lua în considerare doar alfabetul pe care îl întrebuinţează: chirilic (în prezent folosit doar în zona Transnistriei), pentru aşa-zisa limbă moldovenească, şi latin, pentru limba română.

Lingvistul italian Carlo Tagliavini, în amplul său studiu "Originile limbiilor romanice", face o amplă analiză a lucrărilor lingviştilor sovietici evidenţiind contradicţiile existente şi propune o clasificare modernă a limbilor romanice în baza particularităţilor lingvistice şi genetice, analizând şi conjunctura politică în care a apărut etnonimul de „limba moldovenească”. Savantul constată că pe teritoriul balcano-romanic (balcano-oriental) există o singură varietate neolatină – limba română.

Carlo Tagliavini este un romanist cu profunde cunoştinţe de limba română, cu contribuţii considerabile şi în domeniul balcanisticii, în special a limbii albaneze şi a raporturilor albano-române, a limbii române, mai ales în domeniile lexicologiei şi a istoriei limbii. A cercetat limba vechilor Psaltiri în limba română şi a influeţelor slave asupra ei. Cartea lui, "Originile limbiilor romanice", este o lucrare de referinţă, una dintre cercetările de seamă ale limbii române, un important instrument de lucru pentru publicul ştiinţific larg şi de afirmare a adevărului ştiinţific, este o lucrare care indică şi limitele bunei cuviinţe în ştiinţă, istorie şi lingvistică.

Un alt nume important în cercetarea limbii române ca limbă romanică este A. Armbruster, care a demonstrat că nucleul fundamental al limbilor neolatine, atât în ceea ce priveşte tezaurul lexical, cât şi structura gramaticală a limbii române este de origine latină. Termenii de limbă valahă sau limbă moldovenească, care au circulat la diferite popoare şi în diferite perioade istorice nu demonstrează existenţa mai multor limbi, ci definesc doar o tradiţie istorică.

În virtutea acestui adevăr ştiinţific, vă rugăm respectuos să urgentaţi discutarea în Parlamentul R. Moldova a acestei probleme vitale pentru Neamul nostru, să restabiliţi adevărul ştiinţific şi să adoptaţi ca limbă oficială – limba română".

Senatul Consiliului Naţional al Uniunii Interregionale "Comunitatea Romanească din Ucraina"
27 august 2010


Foto: www.basarabia91.net

COMUNICAT al Uniunii Interregionale "Comunitatea Românească din Ucraina"



La 27 august 2010, în Boianul lui Ion Neculce (raionul Noua Suliţa, regiunea Cernăuţi), şi-a desfăşurat lucrările cel de-al II-lea Congres al Uniunii Interregionale "Comunitatea Românească din Ucraina".
Congresul a fost precedat de şidinţa festivă a Consiliului Naţional care a început cu un serviciu divin oficiat de către membrii Consiliului Naţional preoţii Pavel (Societate "Vatra", raionul Herţa) şi Gheorghe (Societatea "Siretul", raionul Storojineţ). În cadrul şedindeţi CN au fost înmânate Legitimaţiile de membri-colectivi ONG-rilor româneşti care au aderat la UI CRU în perioada dintre congrese. Deasemenea au fost examinate ceririle de a adera la UI CRU a încă 2 organizaţii - a Ligii Tineretului român "Junimea"din regiunea Cernăuţi (Preşedinte - Vitalie Zâgrea) şi Fundaţia de binefacere "Dacia" din regiunea Transcarpatia "Dacia" (Preşedinte - Elena Botoş). Cererile de aderare au fost soluţionate pozitiv şi în acest fel la UI CRU au aderat deja 26 ONG-ri româneşti din Ucraina. Încă două ONG-ri continuă tratativele de aderare la UI CRU.

La Congres au sosit reprezentanţii membrilor-colectivi, preacum şi reprezentanţii din Republica Autonomă Crimeea, regiunile Cernăuţi, Odesa, Transcarpatia, precum şi cei din oraşele Kiev şi Sevastopol. După verificarea înputernicirilor şi confirmarea mandetelor au început lucrările Congresului.

În calitate de raport de activitate a UI CRU a fost prezentată monografia "Românii din Ucraina: între trecut şi viitor" (Oradea, 2010, 572 pagini cu hărţi) eleborată de către Dr. Ion Popescu şi Dr. Constantin Ungureanu.
După dezbaterlile ce au durat aproape 4 ore au fost adoptate câteva amendamente la Statutul comunităţii şi au fost alese organele de conducere şi control ale UI CRU. ONG-urile membri-colectivi ai UI CRU şi-au desemnat reprezenţanţii săi în Consiliul Naţional.
Preşedinte al Consiliului Naţional şi Preşedinte al UI CRU a fost reales pentru o perioadă de 5 ani Dr. Ion Popescu, deputat al poporului din Ucraina din partea Partidului regiunilor şi vice-preşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea Ucrainei.
Membrii ai Senatului au fost aleşi: pentru zona Kievului - Dr. Vasile Cazac, pentru zona Crimeei - Nicolae Untilă, pentru zona Bucovinei şi regiunii Cernăuţi - Vasile Tărâţeanu, pentru zona Transcarpatiei - Ion Botoş, pentru zona regiunii Odesa - Anatol Popescu. Preşedinte al Senatului a fost reales Vasile Tărâţeanu.
Secretar responsabil a fost reconfirmată Aurica Bijescu.
Preşedinte al Consiliului de strategie a fost ales Victor Creţu, iar Preşedinte al Comisiei de cenzori - Petru Posteucă.

După încheerea lucrărilor Congresului a avut loc şedinţa Senatului, în cadrul căreea a fost adoptată strategia şi tactica UI CRU la alegerile locale din 31 octombrie a.c., a fost reconfirmat parteneriatul cu Partidul regiunilor, s-a adoptat hotărârea de a se adresa conducerii Republicii Moldova de decreta limba română în calitate de limbă oficială sau de a declara la nivel oficial identitatea limbii moldoveneşti cu cea română pentru a ameliora situaţia din învăţământ a fraţilor moldoveni din regiunea Odesa. Senatul a decis sa se adreseze ministerelor de externe ale Ucrainei şi României să acelereze procesul de semnare şi ratificare a acordului privind micul trafic în zonele de frontieră. S-a decis elaborarea noului program de dezvoltare naţional-culturală a UI CRU. S-a luat hotărârea de a elabora Buletinul informativ al UI CRU, posibilitatea de a deschide o pagină Web a Cominităţii ş.a.

A doua zi delegaţii Congresului au vizitat Mănăstirea din Bănceni (Herţa) şi au participat la manifestările consacrate celei de a 400 aniversare de la prima atestare documentară a satului Pătrăuţii-de-Jos (raionul Storijineţ) sub denumirea Pătrăuţi (de remarcat, că în 2011 comuna va sărbători cea de-a 600 aniversare de la atestarea sa sub alt nume - satul lui Pitic). Cu această ocazie a fost deschis muzeul satului, s-a adoptat stema, imnul şi drapelul comunei, a avut loc un concert de gală la care a contribuit şi membrul-colectiv al UI CRU din localitate "Mugurelul" (conducători: Larisa Chedic-Popescu şi Natalia Clioţ).
Pe parcursul manifestării consătenii l-au declarat pe Preşedintele UI CRU şi vice-preşedintele AP a Consiliului Europei, Dr. Ion Popescu, cetăţean de onoare al comunei Pătrăţuii-de-Jos îmânându-i diploma respectivă în faţa a mii de participanţi la manifestare.

joi, 12 august 2010

Românii din Ucraina - Ucraina promovează aceeaşi politică stalinistă de deznaţionalizare a românilor

Preşedintele Senatului Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească" din Ucraina, Vasile Tărâţeanu, care reuneşte 25 de organizaţii ale românilor din Ucraina, a declarat miercuri 11 august la Universitatea de Vara de la Izvorul Muresului, că in Ucraina se duce o politică perfidă de asimilare şi deznaţionalizare la fel ca pe vremea lui Stalin, transmite Romanian Global News.

„Ucraina, o ţară care doreşte să intre în Uniunea Europeană, promovează aceeaşi politică stalinistă de deznaţionalizare a românilor - metodele sunt acum mai perfide dar scopul este acelaşi- deznaţionalizarea minorităţilor, în special a românilor", a spus Vasile Tărâţeanu.

„Ucrainienii promovează şi o politică de divizare a românilor în două minorităţi diferite - români şi moldoveni, aşa cum a făcut Stalin", a precizat Vasile Tarateanu.

Potrivit reprezentantului românilor din Ucraina a scăzut numărul şcolilor în limba română şi se doreşte convingerea părinţilor copiilor români că nu trebuie să-şi dea copiii să înveţe în limba română pentru că nu au nicio perspectivă. „Am pierdut şcoli din satele care au fost cele mai puternic româneşti, se deschid clase în limba ucraineană în şcolile noastre „ca un cal troian".

Încet, încet scad temeliile românismului din zona noastră. Dacă vom pierde învăţământul în limba română, principalul pilon al românismului din Bucovina vom ajunge, peste câteva decenii, în situaţia românilor din Ungaria care studiază româna doar ca obiect şi copiii vorbesc prost limba română", a mai spus Vasile Tărâţeanu.

El a vorbit şi de problema nerecunoaşterii de către Ucraina a diplomelor tinerilor care au studiat în România, motiv pentru care aceştia nu au găsesc loc de muncă atunci când se întorc în ţară. În acest sens, Vasile Tărâţeanu, a spus că Ministerul Educaţiei si Ministerul de Externe de la Bucuresti trebuie să fie mai ferme în relaţiile cu ministerele de resort din Ucraina, „nu să aibă relaţii de cedare" iar România „să dea dovadă de mai multă demnitate în politica ei externă, cu atât mai mult că este stat european, membru al Uniunii Europene".

Articol preluat de pe Romanian Global News - Agentia de presa a romanilor de pretutindeni

miercuri, 23 iunie 2010

La recensământul de anul viitor, membrii comunității volohe din Ucraina se vor declara români

Prefectul Sandu Pocol si presedintele Mircea Man s-au intalnit miercuri, 23 iunie, cu Maria si Vasile Horvat, reprezentanti ai comunitatii volohe ce traieste in Ucraina, care au venit pentru prima data in Romania. La discutii au fost prezenti Teodor Ardelean, consilier judetean, directorul Bibilotetecii Judetene, profesorul Ilie Gherhes, deputatul ucrainean Mihai Botos si Adrian Marchis, jurnalist la Radio Romania, cel care a descoperit de altfel comunitatea.

Comunitatea voloha traieste la aproximativ 200 kilometri de judetul Maramures. Volohii (cuvant derivat din romanescul valah sau vlahi) vorbesc limba romana, insa nu exista un document oficial care sa certifice aceasta comunitate. Volohii traiesc la limita saraciei, fara a avea vreo legatura cu tara noastra sau cu alte comunitati din Ucraina. Fara scoala sau biserica in limba romana, volohii din satele Poroscovo si Mircea au pastrat, aproape inexplicabil, un dialect al limbii romane. Sunt 11 sate situate la poalele muntilor Carpatii Padurosi in care traieste aceasta comunitate. Vasile Horvat a declarat ca traditia s-a pierdut in timp. Exista mai multe teorii legate de existenta comunitatii, dar pana ce va apare una documentata, oficiala, e greu de acceptat o varianta sau alta.

Horvat a spus ca doreste infiintarea unei scoli, cu predare in limba romana, pentru a pastra si transmite generatiilor viitoare limba stramoseasca. Maria Horvat a declarat ca nu a stiut nimic de existenta Romaniei, de faptul ca exista o tara in care limba oficiala este atat de apropiata de a lor. N-a auzit nici de faptul ca in Ucraina traieste o mare comunitate de romani, iar in tara lor, destul de aproape de ei, se afla 13 localitati romanesti.

Autoritatile maramuresene au promis sprijin volohilor

Prefectul si presedintele au promis sprijin pentru primirea intr-o tabara de vacanta din Maramures a 20 de copii si a unui insotitor din comunitatea voloha. De asemenea, vor fi initiate demersuri pentru donarea de carti in limba romana, calculatoare si CD-uri cu muzica romaneasca. Mihai Botos, deputat in Rada Ucraineana, a precizat ca la recensamantul de anul viitor, membrii comunitatii se vor declara romani, pentru a putea beneficia mai usor de sprijinul Romaniei. MirceaMan< “Avem toata deschidere si ne vom implica pentru a va sprijini si va cunoaste mult mai bine. Vom organiza un spectacol folcloric al Ansamblului Transilvania in comunitatea dumneavoastra si vom face toate demersurile necesare pentru obtinerea pasapoartelor necesare copiilor ca sa isi poata petrece vacanta la noi”. Teodor Ardelean a precizat ca gestul de a primi copiii intr-o tabara din Maramures este de apreciat. “Autoritatile maramuresene traiesc un moment istoric, fiind primii reprezentanti ai administratiei publice din Romania care se intalnesc cu membrii comunitatii volohe din Ucraina. Universitatea de Nord si Bibiloteca Judeteana vor initia cercetari lingvistice pentru a studia limba, traditiile, portul, mestersugurile acestei comunitati”, a spus Ardelean. Si daca tot au venit pentru prima data in Maramures, Mircea Man si-a cinstit oaspetii cu albume cu judetul si CD-uri cu muzica populara romaneasca. Prefectul Pocol le-a inmanat doua diplome de recunoastere, prin care se atesta calitatea de a fi primi reprezentanti ai comunitatii volohe care au vizitat Maramuresul. Lui Vasile Horvat, prefectul i-a prins in piept o insigna cu drapelul Romaniei.

Sursa: www.Sighet-Online.ro

luni, 21 iunie 2010

Concurs pentru tinerii români de pretutindeni


Departamentul pentru Românii de Pretutindeni organizează, în perioada 8 iunie – 8 iulie 2010, concursul de clipuri video şi aplicaţii multimedia “De ce iubesc România”. Competiţia se adresează tinerilor etnici români din afara graniţelor, cu vârste cuprinse între 14 – 21 de ani.

Regulamentul concursului:

* Tema concursului: “De ce iubesc România”.
* Cerinţe: realizarea unui clip video sau a unei aplicaţii multimedia cu o durată de maximum 3 minute, în format mpeg, avi, divx, mov sau wma.
* Participanţi: etnici români din afara graniţelor naţionale, din toată lumea, cu vârste cuprinse între 14 şi 21 de ani.
* Persoanele care doresc să se înscrie la acest concurs pot forma o echipă de maximum 3 membri, care să realizeze un material vizual (clip video sau aplicaţie multimedia) şi să elaboreze un scurt sinopsis (o descriere scurtă a materialului înaintat).
* Sunt acceptate în concurs doar proiectele înscrise până pe data de 8 iulie 2010.
* Clipul video sau aplicaţia multimedia va fi trimisă pe adresa comunicare@dprp.gov.ro sau prin intermediul portalului www.transfer.ro şi va fi însoţit(ă) de:

1. - o scurtă descriere a membrilor echipei (nume, vârstă, adresă, e- mail, telefon),
2. - sinopsis,
3. - descrierea proiectului (obiective, concept, mijloace de realizare).

* Proiectele vor fi evaluate de un juriu format din reprezentanţi DRP, ICR şi TVR.
* Rezultatele concursului vor fi anunţate pe data de 15 iulie 2010, pe pagina de internet www.dprp.gov.ro.

Câştigătorii vor fi invitaţi să participe la şcoala de vară “Comunităţi româneşti şi identitate europeană”, care se va desfăşura în Delta Dunării, în perioada 16 – 22 august 2010 şi vor avea ocazia să viziteze cele mai importante obiective turistice ale României.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret vor suporta integral costurile de participare.

VIDEO: http://www.dprp.gov.ro/concurs-pentru-tinerii-romani-de-pretutindeni/

Sursa: www.dprp.gov.ro

vineri, 11 iunie 2010

Burse de studii pentru etnicii români din Ucraina


Admiterea se va desfășura de către comisia mixtă româno-ucrainiană, în localitățile Slatina 5 iulie , Cernăuți 7 iulie și Odessa 9 iulie.

Preselecţia candidaţilor la studii se efectuează pe baza unui interviu cu candidatul, a mediei care rezultă din actele oficiale de studii şi a următorului set de documente:

a) cerere de înscriere;

b) copii legalizate după actele de studii obţinute şi foile matricole cu traducerea în limba română;

c) copie legalizată după certificatul de naştere cu traducerea în limba română.

d) copie după cartea de identitate;

e) certificat medical, care să cuprindă investigaţiile medicale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

f) o fotografie 3x4

Bursierii beneficiază de cazare gratuită în căminele studențești și de următoarele tipuri de burse:

a) pentru elevi si studenti - echivalentul in lei al sumei de 65 de euro/luna;
b) pentru masteranzi, medicii aflati la specializare si cursantii aflati la stagii de specializare/perfectionare postuniversitara - echivalentul in lei al sumei de 75 de euro/luna;
c) pentru doctoranzi - echivalentul in lei al sumei de 85 de euro/luna.

În cazul în care locurile nu ajung acestea vor fi suplimentate pentru ca orice tânar etnic român care dorește să poată studia în România cu bursă.

În scurt timp pe pagina Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului va fi afișat calendarul exact al admiterii și celelate informații necesare. În vederea sprijinirii etnicilor români care vor sa studieze în România, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pune la dispoziția acestora, pentru informații suplimentare, adresa de e-mail sprijin.admitere@dprp.gov.ro Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza.

Aici găsiți repartizarea pe Universități a locurilor pe universități și programe de studii - www.lsgalati.ro/csbb/images/locuri-ucraina.pdf

Sursa: www.basarabeni.ro

luni, 7 iunie 2010

Între festivalul românesc şi amintiri de dincolo de Tisa


În frumoasă zi de Rusalii, caldă şi senină, am trecut din nou peste Tisa.
La orele amiezii, în PTF Sighet- Slatina, erau la datorie doar poliţiştii de frontieră şi vameşii, iar dincolo, vameşii şi grănicerii ucraineni.

În zi de mare sărbătoare, lumea era la biserică, nu la lucru, pe pod! Doar invitaţii şi parte din cei care au neamuri la Biserica Albă erau în trecere pe aici, spre Festivalul regional al creaţiei populare româneşti din Transcarpatia. Un festival anual itinerant, ajuns la ce-a de-a XX-a ediţie, dacă luăm în calcul şi primele ediţii în care festivalul s-a numit "Mărţişorul".
Străbătând pe jos drumul de la Sighet la Slatina, i-am văzut trecând pe vicepreşedintele CJ Satu Mare, pe directorul Centrului Creaţiei de acolo, pe primarul Sighetului, Eugenia Godja, municipiu aproape înfrăţit cu oraşul Slatina (Solotvino), pe Gheorghe Turda, sigheteanul octogenar născut la Biserica Albă, pe universitarul clujean Nicolae Hodor, pe directorul Casei de Cultură din Sighet, Vasile Muste, pe îndrăgita solistă de muzică populară, Anghelina Lungu-Timiş, consilieri locali din Sighet , pe prof. Dumitru Coreniuc, huţul din Bistra, pe primarul din Vadul Izei, pe directoarea Casei de Cultură din Negreşti etc.
Pe şosea, nici un localnic. Magazinele sunt închise. Pe terasă la "Maramureşul”, câţiva muşterii, la o bere. Doi boschetari deja lălăiau.
Am vrut să merg pe jos , vreo 4 km, din Slatina până la Biserica Albă, să refac drumul copilăriei străbătut la pas prin anii ‘60, între cele două aşezări.
Slatina, oraşul minier de pe un bulgăre de sare, are centrul vechi neschimbat. Aproape toate casele sunt aceleaşi şi la fel ca în urmă cu 4-5 decenii. Şi drumul a rămas de atunci, pavat cu piatră cubică, dar denivelat din lipsă de meseriaşi. Şi bariera tot acolo e şi parcă şi trenurile sunt tot alea. Lipseşte doar marfarul cu 40-50 de vagoane, care trecea de două ori pe zi prin Slatina spre Rahău şi mai departe prin România (Câmpulung la Tisa, Sighet, Valea Vişeului). Îmi era dor să privesc Sighetul de pe dealul Sighetului, cum îi zic localnicii dâmbului pe care suie şoseaua. De acolo se vede şi azi aceeaşi panoramă a oraşului, azi municipiu, din stânga Tisei. Din stânga Tisei, de unde priveam în copilărie, prin gardul de sârmă ghimpată dâmbul şi maşinile şi casele şi oamenii din Ucraina, care vorbeau româneşte. Mai exact din Rusia, pentru că aşa îi ziceam noi fostei URSS, cu care ne învecinam la nord. O ţară în care am ajuns odată traversând pe jos podul de cale ferată îngustă Sighet- Biserica Albă şi altă dată cu trenul, Sighet-Suceava-Cernăuţi- Slatina.
Asta povesteam cu Gheorghe Opriş, preşedintele primei Asociaţii social culturale a românilor din Transcarpatia, "George Coşbuc", care a organizat primele ediţii ale acestui festival, pentru aprobarea căruia Vasile Ona Jotu a făcut multe deplasări pe la oficialităţile statului ucrainean.
În zona din care se vede foarte bine Sighetul fără gropi, fără băltoace, s-a ridicat o benzinărie şi un restaurant. Dar n-am observat vreodată un maramureşean,un sighetean, să facă 20 de metri spre marginea de sud a parcării, să vadă oraşul cu splendorile sale, inclusiv sub luminile nopţii. Toţi se grăbesc să facă plinul în rezervor sau burdihan şi viso!
Continuând drumul, mi-am amintit că de Paşti, am fost aici cu un francez născut la Sighet. După ce a văzut toată minunăţia oraşului în care a copilărit, a intrat în restaurant întrebându-mă cum se zice pe ruseşte la bere. I-am spus să o întrebe pe ospătară, în limba română. Aceasta i-a răspuns: de care vreţi?
Coborând panta pe marginea şoselei pe care se circulă în draci, am ajuns la prima uliţă, care ducea cândva spre podul de la Cămara. Acolo, era hăt de mult, un bold, de unde cu o rublă îmi cumpăram un kil de bomboane , iar mai apoi două pacuri de ţigări. Azi, acolo tronează statueta Sfintei Fecioare, loc de închinăciune. Reamintesc:în Biserica Albă, ca de altfel în întreaga Uniune, până la venirea lui Gorbaciov, religia nu era văzută cu ochi buni. De aceea au proliferat clandestin sectele religioase. Cei care nu au apucat să devină neo-protestanţi, au trecut după 1989, cu toţii la cultul greco-catolic, aşa cum au fost strămoşii besermenilor înainte de ocupaţia sovietică.
Pe şoseaua şerpuită, doar curbele au rămas aceleaşi şi o casă sau două, din lemn, păstrate ca amintire. Majoritatea construcţiilor din beton, cărămidă, inox, marmură sunt realizate după 1970, dar în fiecare curte vezi înnoiri, renovări, refaceri. Dacă unul şi-a tras gard de argint, vecinul îl face din aur. Dacă unul are vilă cu 12 camere, celălalt îşi face cu 20. Secretul bunăstării românilor din Biserica Albă este nu numai hărnicia bărbaţilor, care au trudit ani mulţi prin Siberia şi întinsa Rusie, dar şi spiritul de negoţ al femeilor. Unele din ele au făcut bani buni din schimbul de mărfuri dintre orient şi occident sau din comercializarea seminţelor de floarea soarelui sau dovleac pe pieţele din Moscova sau Siberia, pe un frig de minus 30 de grade, adesea.
Pe primărie, sunt arborate drapelele naţionale ale Ucrainei şi României, populaţia fiind aici de 99 procente românească. Lângă Şcoala de gradele 1-3 cu predare în limba română, tronează bustul lui Mihai Eminescu. Şcoală pe are nu mi-o mai amintesc din exterior, dar ştiu că am frecventat-o vreo 3 zile, când eram printr-a VI-a, cu prietenul de atunci, Mihai a Hâdului. După oşcolă, umblam după fete şi dohăneam ca feciorii. M-am îndrăgostit atunci de colega noastră, frumoasa Mariana Negruţului, dar cred că ea n-a aflat niciodată!
În faţa Centrului multicultural, maşini parcate în păr. Lume, lume. Primarul Gheorghe Berinde abia reuşea să-şi întâmpine oaspeţii, că atât de mulţi au venit. Tăţi huc, deodată.
Scena în aer liber era flancată de cele două drapele naţionale, inspirat reconstituite pe două panouri imense ce mascau astfel ruina nouă din spate.
Copiii de grădiniţă şi cei din ciclul primar , îmbrăcaţi în straie tradiţionale maramureşene au deschis festivalul cu un montaj dedicat mărţişorului şi mamei, semn că în martie, "Mărţişorul besermenilor" nu s-a mai ţinut din lipsă de piţule.
În tabloul următor, s-au adresat mulţimii oficialii din Ujgorod, Rahău, Teceu, primarii români şi cei din stânga Tisei.
Printre corturi, la tarabe: spectatorii care n-au mai încăput pe bănci. Cu o ureche ascultau comesenii, cu alta cântăreţii de pe scenă. Cu un ochi se uitau într-acolo şi cu altul la votcă sau zacuscă (ceva de îmbucat). Localnicii povesteau de Siberia sau de stagiul militar făcut la sovietici.
Aproape 3 ore, au evoluat în faţa noastră formaţiile artistice ale şcolilor româneşti din Biserica Albă, Slatina, Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Strâmtura, Topcina, Plăiuţ, Bouţul Mic, Cărbuneşti, Dobric, Bouţul Mare, dar fi ansambluri ucrainene din Bocicoi şi Rahău. Din stânga Tisei au cântat Anghelina Lungu-Timiş, Ani Ardelean ş.a.
Gheorghe Opriş îmi spunea că Centrul Regional de Cultură pentru minorităţi Naţionale Ujgorod a contribuit cu aproape 7 mii de griveni la susţinerea acestui festival, prin Asociaţia "Coşbuc":afişe, invitaţii, premii(3 video-playere, 5 expreso-cafea, 7 ceainice).
Aici i-am întâlnit şi pe ceilalţi 2 preşedinţi, dr. Ion M. Botoş şi dr. Vasile Iovdi, pe Elvira Chilaru de la Televiziunea Ujgorod, dar şi alţi foarte mulţi prieteni. Directorul Şcolii din Bouţul Mic, tot Gheorghe Opriş îl cheamă, mi-a prezentat o elevă, viitoare speranţă a cântecului popular maramureşean, despre care voi scrie separat.
Dintre prieteni am fost răpit de Anghelina Lungu şi Vasile Muste, care m-au recuperat de pe drumul principal pe care încercam să-l parcurg pe jos şi în sens invers. Mai ales că ploaia s-a speriat şi a fugit pe păduri, să spele rusalcele.
Acasă, la familia Gheorghe Buga, unde găzdoaia este o veche admiratoare şi prietenă a Anghelinei, am aflat că domnul şi feciorul au lucrat cândva în Krasnodarsk, la marginea lumii. Acum feciorul e stabilit la Moscova şi nu vrea să vină acasă, mai cu seamă că soţia sa e procuror, acolo.
În timp ce noi povesteam, femeile roboteau prin bucătărie. Ştiam că în dreapta Tisei, nu se pune nimic pe masă, înainte de mâncare. Şi am zis cu voce tare:mi-e sete. Pot bea şi înainte de mâncare. Ileană, adu o bancă! Zice soţul. Dar eu ştiam că în bancă nu se ţin lichidele la care visam. Aşa că, am primit din bancă (borcan mare) un pahar de compot!
Asta, ca aperitiv pentru şoferi.
Numai că şofer era Vasile Muste, poetul.

Florentin NĂSUI, Graiul Maramuresului

luni, 31 mai 2010

CRASNA – SATUL ROMÂNILOR DE LA POALE DE CARPAŢI

Dinu RUSU
Moldova, Chișinău

... Plecam spre dulcea şi trista Bucovină, partea de românime înstrăinată, furată şi uitată. În gând îmi veneau spusele lui Alexandru Vlahuţă: „... numele tău ne doare să-l rostim; şi străbătându-ţi fermecătoarele drumuri, ochii noştri nu-ţi pot privi podoabele decât printr-o perdea de lacrimi”. Între emoţii şi noduri în gât, între replici şi tăceri inexplicabile, încape un mare dor – Bucovina, ţara falnicilor fagi, ţara oamenilor dragi. Dar... cui îi pasă de sentimente într-o ţară (Ucraina) minată de fel de fel de suspiciuni vis-a-vis de românii care locuiesc de sute de ani aici? Ajuns la Cernăuţi trebuie să te conformezi unor realităţi bizare şi oricât ai încerca să explici, oricum nu eşti înţeles. La Autogară, mi se spune, într-o limbă stâlcită, că în Ucraina nu există nicio localitate cu numele Crasna şi că sigur am confundat ceva. Sigur, în nomenclatorul lor nu este de găsit, pentru că de la 1940 au schimonosit acest toponim, o procedură practicată în cazul multor localităţi româneşti. De altfel, Crasna a fost „rebotezată” de ucraineni – Krasnoilsk şi asta pentru a şterge pecetea domnească, pentru a se „autoconvinge” ca acesta, cică!, este un oraş de-al lor. Au construit câteva blocuri, nişte fabrici şi uzine, şi gata... Dar nu au putut schimba sufletul românului. Aici, peste tot eşti salutat în dulcele grai al lui Mihai Eminescu, ţi se vorbeşte frumos şi nuanţat şi se apelează, cu mare îndrăneală, la istorie, pentru a arăta că ei sunt demni urmaşi ai faimoşilor domnitori. Chiar dacă tăvălugul timpului a fost nemilos şi continuă să mai fie, românii de la Crasna, Storojineţ, vorbesc cu mândrie despre ceea ce au ştiut să păstreze cu sfinţenie, despre dragostea lor deosebită faţă de valorile lăsate de strămoşi.

Istorie şi credinţă
Crasna este o vechi localitate de răzeşi români, atestată documentar la 15 iunie 1431, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Aceasta se află pe pârâul Sireţel, între baştina lui Iancu Flondor - Storojineţ -, şi locul de veci al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt - Putna. Potrivit istoricilor, primul proprietar a fost spătarul Şandru, care stăpânea satul cu mult înainte de prima menţiune. Reprezentantul de frunte al Şcolii Monografice, Henry H. Stahl susţine că din cele 755 de sate menţionate în documente până la 1449, mai bine de 600, printre care şi Crasna, au hotare străvechi, dinainte de întemeierea Principatului Moldovei (1359). Documentele vremii mai amintesc că în această localitate a existat şi o prisacă ce aparţinea Mănăstirii Putna, iar pădurile din jurul aşezării erau propiretatea boierului Alexandru Ilschi. Acesta a şi zidit la Crasna, la 1792, o biserică din piatră, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. În biserica veche, pe peretele de la balcon, drept amintie au fost pictate două tablouri care amintesc de ctitorul Alexandru Ilschi şi de soţia sa, Ana. Alături este şi pisania de pomenire, care mainteşte tuturor enoriaşilor: „Această sfântă biserică, unde este hramul „Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul”, este zidită din temelie de Alexandru Ilschi şi soţia sa Ana, întru veşnică pomenire, în anul 1792, iunie”.
Peste ani, satul s-a mărit şi, astfel, vechiul lăcaş sfânt a devenit neîncăpător. La 1 aprilie, crăsnenii au pus temelia unei noi biserici, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Timp de 18 luni, atunci când condiţiile meteo permiteau, fără implicarea tenhicii, au muncit la zidirea lăcaşului. La 14 octombrie 1991, de „Acoperământul Maicii Domnului”, stil vechi, biserica a fost sfinţită de către PS Onufrie, Episcopul Cernăuţului şi Bucovinei. Noul sfânt lăcaş al crăsnenilor, potrivit specialiştilor, a urmat stilul brâncovenesc. Important este că, aici, în spritul locului, a fost plasat un candelabru deosebit – confecţionat din coarne de cerb. De altfel, acestea sunt o mândrie a Bucovinei. Or, se spune că cele mai măreţe coarne de cerb provin din Carpaţi, ele având 44 de raze şi o greutate de aproape 34 de kg.

Minunile Maicii Domnului
Marea dragoste a crăsnenilor pentru credinţa strămoşească a fost binecuvântată de Cel de Sus cu o Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Hramul acesteia este sărbătorit, în fiecare an, de Vinerea Luminată. Precum rugul ce ardea şi nu se mistuia, aşa şi sfânta ta icoană făcătoare de minuni, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, luminează părţile Crasnei, izvorând din belşug minuni şi arătând lumii a ta mijlocire către Dumnezeu, pentru poporul nostru creştinesc”, astfel începe „Acatistul”. Icoana a fost pictată în anii 50 ai secolului trecut de către artistul plastic rus Smirnov. În timpul liber, plasticianul prefera să înfăţişeze chipurile sfinte. Astfel, era rugat de creştini să le mai picteze câte-o icoană. Dând dovadă de o credinţă nestăvilită, Smirnov, adesea, nu le cerea bani. Lucrarea „Maica Domnului cu Pruncul” pictată pentru Istratie Andronic a fost dăruită familiei lui Mihai Mitric de la Crasna, care a păstrat-o cu sfinţenie, alături de alte icoane, la fel primit în dar. Mulţi ani la rând aceste vestigii ale credinţei strămoşeşti au fost ascunse, din cauza timpurilor tulburi, prigonirii bisericii şi oamenilor care credeau cu tărie în Cel de Sus. Deţinătorii icoanelor au plecat la Domnul, iar urmaşii, doar pentru memoriei părinţilor, le-au păstrat, fără a cunoaşte adevărata valoare a lor.

Prin 1995, în Ajunul Floriilor, soţia lui Constantin Mitric, feciorul regretatului Mihai Mitric, a observat un strop, asemenea unei lacrimi, pe chipul Maicii Domnului. Minunea s-a repetat de câteva ori, iar deţinătorii au hotărât să jertfească bisericii această sfinţenie. În cea de-a treia de Paşti familia Mitric a adus icoana la sfântul locaş de la Crasna – „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. De Sf. Gheorghe, 6 mai, stil vechi, se spune că atât preoţii, cât şi enoriaşii au simţit o mireasmă deosebită ce venea de la icoană, iar la 12 mai, de ziua Sfântului Apostol Iacov, pe faţa Pruncului Iisus, a început să iasă din abundenţă mir. Ulterior, acesta a acoperit toată icoana, pătrunzând până pe spate. Acatistul spune că din petele de mir s-a conturat chipul Mântuitorului, aidoma celui pictat pe faţă. Creştinii au înţeles că aceasta este o adevărată minune şi au început a se ruga cu tărie. Astfel, mulţi au cunoscut vindecări miraculoase. Din aceeaşi sursă aflăm că un adolescent, pe nume Lucian Procopoae, care suferea de o boală, încă de pe când era mic, a simţit un cutremur în tot corpul, în timp ce se ruga la icoana Maicii Domnului cu Pruncul, apoi a fost pătruns de o linişte şi o bucurie de nedescris – s-a făcut bine.

„Ne-ai auzit, Maică Precurată rugăciunile şi ne-ai ocrotit de revăsările apelor, iar în vreme de secetă ne-ai rourat câmpiile, fiindu-ne totdeauna mijlocitoare către Domnul. Noi slăvind îndurările tale de Maică cu mulţumire cântăm lui Dumnezeu: Aliluia”, se mai spune în „Acatist”.
Arhiva Bisericii deţine alte sute de mărturii cu referire la minunile celor care s-u rugat Sfintei Fecioare şi Fiului Iisus. În viitorul apropiat se prevede editarea unei cărţi în care vor fi plasate toate faptele revelatorii.

Amintiri despre...
Nea Gheorghe Ursachi este palamar la biserica de la Crasna. Vorbeşte cu multă dragoste despre credinţă şi spune că vine foarte multă lume şi fiecare ajută cu ce poate. „Oamenii de aici sunt buni şi nu se plâng că le este greu. Mereu sunt cu grija la Domnul şi cred că asta-i cel mai bine. Mă bucur că slujbele le ascultă şi tinerii şi că la şcoală se învaţă religia. E un lucru foarte bun credinţa, îi face pe oamenii să fie mai altfel, să se ajute, să se iubească”, spune nea Gheorghe Ursachi.
Cei de la Crasna, de Sfântul Ilie, 2 august, stil vechi, merg cu toţii la cimitir pentru a-i pomeni pe răposaţi. În această zi sunt sfinţite mormintele şi se dă de pomană.
În ograda celor două biserici se află şi o veche căsuţă ţărănească din lemn, pe vremuri casă parohială, acum Muzeul „Mihai Eminescu”. În una din odăiţe sunt ulcele de lut de diverse mărimi, vase pentru lapte, pentru făcut pâine, străchini, unelte de prelucrat pământul etc. În alta – cărţi, documente şi fotografii care amintesc de Mihai Eminescu. Potrivit datelor, la 1871, poetul ar fi trecut pe aici în drum spre Putna, unde aveau să se desfăşoare diverse manifestări prilejuite de marcarea a 400 de ani de la înălţarea mănăstirii.

Viaţă în port naţional
Mătuşa Varvara Percic se apropie de 87 de ani, dar este o prezentă pitorească peste tot. În ziua în care am fost la Crasna, am întâlnit-o, absolut întâmplător, dar în căutare de eroi. Am fost impresionat de flerul comunicării şi de portul naţional al ei. Îmi spune că e din neamul lui Schipor, un român din Vicov, şi că s-a născut într-o familie cu şapte copii: patru fete – toate văduve acum - şi trei băieţi, dintre care nici unul nu mai trăieşte. A făcut cinci clase la român şi-i plăcea foarte mult istoria, fiind interesată, mai ales, de Marea Unire de la 1918. „Am primit şi coroniţă pe cap”, se laudă mătuşa Varvara.
La 19 ani „este luată” de Nicolae Percic şi vine la Crasna. Au trăit jumătate de secol împreună, au gustat şi binele, şi răul. O viaţă plină de griji, de sentimente, de emoţii, de frică. „Toamna ne-am luat şi-n primăvară s-o dus la concentrare, la români. Dupa asta, l-au dus la Baia Mare să facă poduri, ş-apoi la Vidra. Când s-o început războiul l-au departe, tocmai la Bug”, povesteşte mătuşa Varvara. Povestea lor de viaţă e una interesantă, pe alocuri şocantă, de alfel, similară cu a multor români „furaţi” de imperiul răului. La vârsta-i înaintată este incredibil cum îşi aminteşte şi cele mai mici detalii – evacuari, pribegii, reveniri acasă, un permanent du-te-vino. Pe oricine poate impresiona curajul acestei femei, care şi-a luat în piept viaţa, chiar şi pe timpul războiului, când frontul ajunsese la Crasna, ieşind la muncile câmpului, arând şi semănând, or trebuia să-i hrănească şi să crească pe copii.

Acum doi ani, preşedintele ucrainean, Victor Iuşcenko, i-a oferit o medalie de combatant în cel de-al doilea război mondial şi o pensie pentru că a arat, semănat şi recotat pe linia frontului în timpul războiului.
Împreună cu soţul au crescut şi educat trei copii – o fată şi doi băieţi. Acum şapte ani, Nicolae Percic a plecat în lumea celor drepţi. „A fost un om tare puternic, dar aşa i-o fost dat”, zice mătuşa. Se bucură că-i are alături pe copii, dar şi de faptul că mai are puteri să se îngrijească singură. „Omul bătrân totdeauna supără, dacă mai poate face ceva, parcă, stinghereala nu-i atât de mare”, zice mătuşa Varvara.
Şi chiar dacă picioarele, uneori, o mai supără, în fiecare duminică, se trezeşte cam pe la 04.30, pentru a ajunge la biserica de la Crasna, care e la distanţa de vreo 3 km de casa ei. E o mare bucurie că poate să se roage la Cel de Sus, dar şi prilej de a se vedea cu celelalte trei surori. Mătuşa Varvara este una dintre cele mai longevive persoane de la Crasna, de aceea, oricine îi solicită părerea, pentru că un cuvânt spus de ea cântăreşte, de fiecare dată, foarte mult.

Suntem români şi atât!
Ludmila Bobu este directoarea gimnaziului de la Crasna, inaugurat în anul 2002 cu suportul Guvernului României. Conduce un colectiv de 52 de cadre didactice, dintre care 13 au depăşit vârsta de pensionare. Majoritatea profesorilor tineri sunt originari din Crasna. Problema cea mare este lipsa literaturii artistice. „De multe ori ni s-a promis ajutor, dar, deocamdată, doar cu asta am şi rămas. Acum este foarte greu să aducem cărţi din România şi Republica Moldova, ni se pun mereu piedici. De aceea, cred că ar trebui să se facă ceva la nivel oficial”, susţine Ludmila Bobu.
Doamna directoare spune că oricât au dorit autorităţile ucrainene să le ştirbească demnitatea de români, să–i facă să uite de unde pornesc, nu le-a reuşit. Cel mai ciudat este că în acte figurau ca români, dar la şcoală erau impuşi să folosească glotonimul „moldovenească” pentru limba în care studiau. Şi mai bizar este că unii sunt declaraţi ucraineni sau ruşi, pe când ei provin din familii de români.
Cu mare mândrie, Ludmila Bobu spune că instituţia de învăţământ de la Crasna a fost printre primele care a trecut la studierea limbii române cu grafie latină. „Oricum, aici, niciodată, locuitorii nu şi-au spus că sunt moldoveni, ci au susţinut sus şi tare că ei sunt români”, susţine directoarea.

Olga Popescu, profesoară la gimnaziul de la Crasna, spune că programul este unul foarte greoi şi învechit, iar copiii nu sunt deloc cointeresaţi. De aceea, crede că ar fi cazul să se renunţe la materiile de prisos şi să se adauge mai multe ore la umanitare şi să se pună accentul pe practică. „Totodată, un aspect negativ în derularea sistemului educaţional e numărul mare de elevi într-o clasă, plus la asta, mai sunt şi mulţi copii inapţi în asimilarea temelor. Nu prea ţin minte, nu pot reda ceea ce li se spune. Probabil, o fi de vină catastofa de la Cernobâl, lipsa acută de iod”, e de părere Olga Popescu.

Sărbători la poale de munte
Cei de la Crasna afirmă că dintre toţi românii, ei, ca nimeni alţii, au ştiut cel mai bine să păstreze tradiţiile. Astfel, aici, se ţine cu sfinţenie, ca până la Sfântul Gheorghe, 6 mai, stil vechi, să fie „petrecute” oile la stână. E un alai întreg de obiceiuri, de câtece, de dansuri, de strigături.
Apoi, se mai adaugă şi Hora satului, la care toţi vin în port naţional. Interesant este că nunţile se fac pe tolăcuţă. Înainte de a se porni la cununie, la casa miresei vin vorniceii mirelui cu „Vulpea”, o tradiţie care presupune cumpărarea ursitei, cei doi urmând a se întâlni la biserică.
Cât despre tradiţiile la sărbătorile de iarnă, la Crasna acestea „se împletesc” într-un adevărat spectacol. Oamenii locului m-au invitat să-i admir atunci când vor merge din casă în casă pentru a duce cea mai frumoasă veste, pentru a ura de sănătate şi belşug. Aici vin doar cu o parte de colind bucovinean: „N-avem chip şi n-avem modru/ Hai la munte şi la codru,/ Să vânăm un cerbuşoru/ Şi-un chilău de căprioru!/ La munte cum ajungea/ Hiara li se arăta/ Şi din gură glas dădea:/ - Nu mă săgeta pe mine,/ Că şi eu îs om ca tine...”/
La 14 otombrie, de Acoperământul Maicii Domnului, crăsnenii vor sărbători hramul biserici, iar pe masă, cu ceritudine, vor fi bucatele tadiţionale: găluşti (sarmale), câşcă (caltaboş), ciuperci cu smântână, balmoş (mămăliguţă cu brânză şi smântână), pampuşte (gogoaşe) etc.

...Şi din nou: „Cântă cucu bată-l vina” sau poate mai bine „Bătuta de la Crasna”? Depinde de starea de spirit a fiecăruia. Eminescu vedea Bucovina îndoliată, iar Alecsandri – mândră grădină. S-ar putea, ca în aceste timpuri, ambii să aibă dreptate.

Foto: http://andy-babubudu.livejournal.com/101399.html

joi, 20 mai 2010

Întâlnirea maestrului Florin Piersic cu fraţii de peste Tisa


În zi de Sângeorz, după calendarul vechi, împreună cu Adrian Marchiş de la Radio România, am trecut graniţa în Ucraina. În PTF Solotvino(Slatina), când tânărul grănicer, care verifica autoturismul, a aflat că mergem la întâlnirea cu Florin Piersic, acesta a exclamat în limba română:”Poate nu viniţi cu el pi aici, să-l videm şi noi”! Acesta era un semn că nu numai cei trecuţi de 40 de ani îl admiră pe Florinel, dar şi tânăra generaţie din dreapta Tisei. Îmi şi făceam probleme că nu voi încăpea la spectacol de atâţia admiratori din Transcarpatia. De frica aglomeraţiei, mulţi sigheteni au renunţat să treacă frontiera pentru a-şi revedea idolul.

După cum am mai scris, marele actor în vârstă de 74 de ani, doar în buletin, venea de la Cernăuţi, unde a participat şi la nunta nepotului său, Cosmin. În cadrul Zilelor Culturii Române în Ucraina, organizate de Ministerul Culturii din România şi Diplomaţia Română din Ucraina, el a susţinut un spectacol şi în capitala Bucovinei de nord, la finalul căruia spectatorii au aplaudat 10 minute în picioare, îmi mărturisea doamna Tatiana Popa, consul general al Consulatului General al României la Cernăuţi, care l-a însoţit pe maestru şi în Transcarpatia, împreună cu ambasadorul României la Kiev, dl. Laurenţiu Traian Hristea şi cele două reprezentante ale Ministrului Culturii.

Între Biserica Albă şi Slatina, oaspeţii au fost întâmpinaţi de co organizatorii locali, cei care au şi făcut mai demult propunerea ca Florin Piersic să fie invitat în dreapta Tisei. Este vorba de primarul oraşului Slatina, Gheorghe Uhali şi preşedintele Uniunii Regionale „Dacia” a Românilor din Transcarpatia, dr. Ion M. Botoş, care, în ultimii 2-3 ani s-a dovedit a fi foarte activ în activităţile culturale ale fraţilor de dincolo de Tisa.

Vasile Ona-Jotu, cu un clop maramureşean pe cap şi o cămeşă aşişderea, purtând trăistuţa tradiţională şi custură, i-a primit pe oaspeţi cu pâine de mălai, sare, slănină, ceapă şi horincă de Maramureş, fiartă la Sighet. ”De 40 de ani îl aştept pe Florin Piersic la noi, acasă, la Slatina- zice el. De văzut l-am mai văzut între timp, în spectacole, la Cluj şi la Sighet. A fost încântat de bucatele cu care l-am întâmpinat şi din care a gustat cu mare plăcere. L-am servit şi cu nucă prăjită, şi-mi zice/mă ciocoflendere, dar de unde ştii tu că mie-mi plac nucile?/ Şi îi răspund, păi cum să nu ştiu, dacă te ştiu de-o viaţă. Ştiu ce mănânci, ce bei, tăte le ştiu. După ce ne-am pupat la sosire, i-am mai zis: Şi-s bucuros Florine, că un ciocoflender din Slatina, ca mine, n-o sărutat nicicând aşa o moacă”!

Vasile Mihalca, patronul complexului Diana, înainte cu 4 ore de spectacol: „Am primit ordin să nu servim băuturi alcoolice până după spectacol, în toate unităţile din Ocna Slatina,unde ne aflăm. Din Păcate, eu le-am zis organizatorilor că nu e bine să programezi aşa o importantă întâlnire cu Florin Piersic în ziua de Sfântul Gheorghe. Asta-i la noi sărbătoare ca la Paşti. Toţi au neamuri sau prieteni cu prenumele ăsta şi toţi petrec acasă evenimentul. Mă tem că din cauza asta puţină lume va veni în astă seară, aici.”

Ion M. Botoş:”De 3 luni am aşteptat acest eveniment. Cum Casa de cultură este foarte mică, am organizat spectacolul la Complexul „Diana”(la 3 km de frontieră), unde sala a fost frumos aranjată pentru a primii 400 de spectatori. Sonorizarea a fost asigurată de Casa de Cultură din Teceu, director Vasile Kudac. Ne-au onorat cu prezenţa şeful administraţiei raionale Teceu , seful Secţiei Regionale de Cultură de la Ujgorod, diplomaţii români, primarii români şi profesorii din Topcina, Strâmtura , Slatina, Bouţu Mic, Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Biserica Albă, Plăiuţ dar şi oaspeţi din România, de la Baia Mare, Sighet, Negreşti-Oaş, Oradea. Din păcate, ne-am bazat pe afişele care au sosit de la Bucureşti cu două zile înainte de spectacol şi alea, cu programul de la Kiev, Odessa, Cernăuţi şi Apşa de Jos. Noi ar fi trebuit să facem afişele noastre,simple, Florin Piersic la Slatina, data, ora, locul. Din cauza drumului istovitor de la Cernăuţi, spectacolul s-a decalat cu câteva ore, timp în care au fost vernisate cele două expoziţii. Oricum, 200 de spectatori tot au fost şi toţi au fost foarte mulţumiţi şi bucuroşi să-l vadă pe viu pe maestru, să vorbească cu el, să se fotografieze. Inclusiv Florin a fost încântat să revadă vechi cunoştinţe de la noi, dar şi de la Sighet. El chiar a cântat alături de Pătru Bârlea, pe care îl cunoaşte şi admiră de foarte mulţi ani. Aşa cum eu îl admir pe Florin de prin 1970, de pe vremea când între noi era cortina de fier, dar când am văzut la televizor, la Televiziunea Română,care se recepţiona şi dincoace de Tisa, extraordinarul film Pintea, a cărui acţiune se petrece la noi în Maramureş, iar personajele erau nu numai îmbrăcate ca pe la noi, dar şi jucau şi cântau ca noi.(Au cântat regretaţii Gheorghe Covaci- Cioată şi Viorel Costin , dar şi fraţii Florea şi Anuţa Tite-n.n.). La masa festivă care a urmat după minunatul spectacol, au cântat rapsozii noştri, Banda lui Şiman, dar şi cei din Sighet, Pătru Bârlea, Nuţu Leordean şi soţii Arba. Oricum, el a fost foarte încântat de întâlnirea cu noi şi a promis că va reveni cât de curând în dreapta Tisei”.

Râu de frontieră pe care maestrul l-a trecut în după-amiaza zilei următoare. Poliţiştii de Frontieră sigheteni l-au invitat să viziteze Biserica din lemn din curtea IJPF Maramureş, cu hramul „Sf.Voievod Ştefan ce Mare”, sfinţită anul trecut în prezenţa altui mare actor clujean, Dorel Vişan.

Florin Piersic a promis că va reveni şi la Sighet, curând, mai ales că a aflat că soţia sa are neamuri aici.

Laurenţiu Traian Hristea: Florin Piersic a fost primit cu mare căldură de publicul român din regiunile, Cernăuţi şi Transcarpatia. Cel puţin de 20 de ani ei au aşteptat această întâlnire. Discuţiile dlui Piersic cu publicul şi oamenii locului au dovedit că evenimentul a fost mult aşteptat, oamenii primindu-l pe artist cu deosebit de multă căldură. În săli au fost inclusiv spectatori ucraineni, care-l ştiau din filmele sovietice în care a jucat. Florin Piersic este o personalitate artistică extraordinară, care ştie să-ţi stăpânească sufletul , să-ţi inducă emoţie, energie pozitivă , ştie să te facă să râzi sau să plângi în 5 secunde”.

Florentin NĂSUI, Graiul Maramuresului

Articol preluat de pe www.GRAIUL.ro

miercuri, 19 mai 2010

Dumincă la Biserica Albă se va desfăşura Festivalul regional al creaţiei populare româneşti din Transcarpatia

Dumincă, 23 mai 2010, la Biserica Albă, se va desfăşura „Festivalul regioal al creaţiei populare româneşti din Transcarpatia”, ajuns la a 20-a ediţie. Festivalul a debutat în anul 1991 la Slatina din iniţiativa Aociaţiei culturale „G.Coşbuc” şi purta numele de „Festivalul mărţişorului”, urmând să fie organizat în şapte localităţi româneşti din drepta Tisei, fiecăreia venindu-i rândul să fie gazdă prin rotaţie. Anul acesta i-a venit rândul localităţii Biserica Albă.

La organizarea manifestării îşi aduc contribuţia: administraţia regională din Transcarpatia, din raioanele Rahău şi Teceu, asociaţiile culturale româneşti, principal organizator fiind însă, întodeauna, primăria localităţii-gazdă a festivalului. Primarul localităţii Biserica Albă, dl. Gheorghe Berinde, ne-a relatat că administraţia şi comunitatea locală, s-a pregătit pentru a oferi condiţii optime pentru desfăşurarea manifestărilor din acest an, cu toate problemele ridicate de greutăţilor finaciare pe care le au.


Duminică la ora 14,00 va avea loc deschiderea oficială a festivalului la care vor participa reprezentanţi ai administraţiei regionale şi raionale, primarii localităţilor româneşti, preşedinţii asociaţiilor culturale, reprezentanţi ai judeţului Maramureş, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, invitaţi: personalităţi culturale şi reprezentanţi ai mass-media de la Ujgorod şi din stânga Tisei. Va urma un spectacol susţinut de formaţiile artistice din localităţile româneşti din Transcarpatia, un ansamblu profesionist din Ucraina, Ansamblul Mara al Casei de cultură din Sighetu Marmaţiei, solişti vocali şi instrumentişti - interpreţi ai cântecului popular. Primarul Gheorghe Berinde sublinia că asemena manifestări sunt foarte importante în efortul de a se păstra valoriile culturale, tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, de a le transmite nealterate de la o generaţie la alta.
AUTOR: I.D.Mariş
Articol preluat de pe www.SIGHET-ONLINE.ro

miercuri, 5 mai 2010

Caravana culturala in comunitatile de romani din regiunea Odesa (Ucraina)


Institutul Cultural Roman, prin Directia Romani din Afara Tarii, in parteneriat cu Asociatia National-Culturala a Romanilor din regiunea Odesa „Basarabia“ din Utkonosovka (Ismail) organizeaza in perioada 10–15 mai 2010 Caravana teatrului si folclorului romanesc la romanii din Regiunea Odesa (Ucraina).

In program sunt incluse sase spectacole sustinute de trupa Teatrului „Anton Pann“ din Ramnicu Valcea si tot atatea reprezentatii de muzica si dans romanesc ale Ansamblului „Dor Basarabean“ din Erdek-Burnu (Utkonosovka), raionul Ismail.

Teatrul „Anton Pann“ va sustine sase reprezentatii cu spectacolele Punguta cu doi bani de Ion Creanga (scenografie si papusi: Mirela Tofan, scenariul si regia Ioan Brancu) si Ciubotelele Ogarului, dupa un text de Calin Gruia, poveste cu marionete pe fire (scenariul: Alin Antemir, papusile si regia: Alin Antemir)

Caravana va parcurge un traseu ce cuprinde urmatoarele localitati:
Cartal (Orlovka), raionul Reni – in data de 10 mai,
Ciamasir (Prioziornoe), raionul Chilia – in data de 11 mai,
Borisauca (Borisovka), raionul Tatarbunar – in data de 12 mai,
Frumusica Veche (Staroselie), raionul Sarata – in data de 13 mai,
Satu Nou (Novosiolovka), raionul Sarata – in data de 14 mai,
Erdek-Burnu (Utkonosovka), raionul Ismail – in data de 15 mai.

Dupa estimarile organizatiilor culturale romanesti, numarul romanilor din Ucraina este de aproximativ 400 000 de persoane, reprezentand ca marime a doua comunitate etnica dupa cea rusa. Principalele concentratii de romani sunt in regiunile Cernauti (nordul Bucovinei, nordul Basarabiei si tinutul Herta), Odesa (sudul Basarabiei si Transnistria) si Transcarpatica (Maramuresul de Nord).

In regiunea Odesa din Ucraina (Basarabia de Sud), spre deosebire de Bucovina de nord, situatia scolilor romanesti este mai dificila ca urmare a faptului ca, inca din perioada sovietica, romanii din aceasta regiune au fost recenzati sub denumirea de „moldoveni”, incurajandu-se sistematic, si in acest spatiu, ideea de „limba moldoveneasca“.

Legislatia ucraineana garanteaza invatamantul in limba materna, dar autoritatile sunt preocupate de promovarea limbii de stat in sistemul educativ, in multe localitati cu populatie majoritar romaneasca neexistand scoli in limba materna.

Sursa: www.HotNews.ro
Foto: www.utkonosovka.blogspot.com

marți, 4 mai 2010

În localitatea Slatina se va desfăşura o manifestare sub genericul „Zilele Culturii Române din Ucraina”

Joi, 6 mai 2010 în localitatea Slatina se se va desfăşura o manifestare sub genericul „Zilele Culturii Române din Ucraina” , organizată de Ministerul Culturii şi Cultelor, Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia” şi primăria oraşului. În cadrul manifestării va avea loc vernisajul expoziţiei de artă tradiţională a Iulianei Corău şi a unei expoziţii de fotografie documentară intitulată „Satul Maramureşean” a fotografului Felician Săteanu. Cu acest prilej vor fi decernate diplome pentru întrega activitate în slujba comunităţii românilor din Ucraina . Gazdele şi oaspeţii vor avea prilejul să urmărească un recital de excepţie susţinut de marele actor de film şi teatru Florin Piersic. Seara se va încheia cu un spectacol de muzică populară susţinut de artiştii maramureşeni : Pătru Bârlea, Nuţu Leordean şi soţii Maria şi Gabriel Arba. Este de remarcat perseverenţa medicului Mihai Botoş, preşedintele Asociaţiei culturale „Dacia”, pentru organizarea sistematică a unor manifestări culturale menite să păstreze vie identitatea naţională a românilor din Transcarpatia.

I.D.Maris
Sursa: www.Sighet-Online.ro

luni, 3 mai 2010

Zilele culturii Române în Ucraina


Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, cu sprijinul autorităților din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odessa (Ucraina), din județele Maramureș, Suceava și Galați (România), Ambasada României la Kiev, Consulatului General al României la Cernăuţi, Consulatul General al României la Odesa, în parteneriat cu asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale ale minorităţii române din Ucraina, organizează în perioada 4-7 mai 2010 ZILELE CULTURII ROMÂNE ÎN UCRAINA după următorul program:

Kiev
* Vernisajul expoziției „Civilizație medievală românească în context european”, Complexul Muzeal „Bucovina” (Suceava).

Cernăuți
* Spectacolul extraordinar ,,Hoinărind printre amintiri” al maestrului Florin Piersic ce va avea loc pe data de 5 mai 2010, ora 17.30, la Centrul „Tineretul Bucovinei”.
* Concertul de muzică al trupei „Atelier” din data de 6 mai 2010, ora 20.00, la Centrul „Panorama”.
* Vernisajul expoziției de fotografie „Abstract”, a artistului Felician Săteanu, programat pentru 5 mai 2010, ora 17.00, la Centrul „Tineretul Bucovinei’’.

Apșa de Jos
* Spectacolul „Hoinărind printre amintiri” al maestrului Florin Piersic prezentat pe 6 mai 2010, ora 18.00, la Complex „Diana”.
* Vernisaj expoziției de artă tradiționala a Iuliei Corău din data de 6 mai 2010, ora 18.00.
* Expoziția de fotografie documentară „Satul maramureșean” a lui Felician Săteanu (6mai 2010, ora 18.00).

Ismail
* Spectacolul folcloric cu participarea extraordinară a artiștilor Cristina Gheorghiu și Marcel Avram (4 mai 2010, ora 18.00, la Casa de Cultură „Taras Sevcenko”)
* Vernisajul expoziției de fotografie „România pitorească”, a Asociației Fotografilor din România (4 mai 2010, ora 10.00, la Casa de Cultură „Taras Sevcenko”).

Sursa: site-ul Ministerului Culturii si Patrimoniului National
Foto: www.trupa-atelier.ro

marți, 30 martie 2010

Deschiderea unei reprezentanţe consulare a României în Transcarpatia i-ar scuti pe cetăţeni de drumuri în plus


Zilele trecute, în satul Bouţul Mic, comuna Strâmtura, din dreapta Tisei, l-am întâlnit pe consulul Dorin Popescu, de la Consulatul General al României la Cernăuţi.

Ştiind că de 10 ani există promisiuni din partea României că se va deschide o reprezentanţă consulară la Slatina sau în Ujgorod, dar şi faptul că cetăţenii ucraineni din dreapta Tisei şi nu numai au cel mai apropiat consulat român la Cernăuţi, l-am rugat pe distinsul diplomat să ne vorbească despre modul în care etnicii români din Transcarpatia pot vizita mai uşor România, ţara în care mulţi dintre ei au rudenii foarte apropiate, dar nu au fost niciodată în vizită.

Dorin Popescu: „Deplasarea în România a cetăţenilor ucraineni, necesită obţinerea prealabilă a unei vize de călătorie. Aceasta nu înseamnă că trebuie să urci Everestul, dar sunt câteva condiţii care trebuie îndeplinite, România fiind parte a Uniunii Europene, care a impus nişte bariere privind circulaţia şi intrarea în teritoriul european a cetăţenilor ne membri ai spaţiului UE. Toate misiunile diplomatice şi consulare româneşti din Ucraina vin în sprijinul etnicilor români care trăiesc în apropierea graniţelor cu România. Partea română negociază cu partea ucraineană un acord politic privind micul trafic la frontieră. Nădăjduiesc că nu va dura multă vreme până va fi semnat şi implementat acest acord, care va permite deplasarea în România, respectiv în Ucraina, a cetăţenilor celor două ţări, care locuiesc în zona de frontieră, pe o distanţă care încă nu a fost stabilită. Cetăţenii ucraineni din această zonă nu vor avea nevoie de viză,ci doar de un permis de călătorie . Totodată, partea română pledează insistent şi aşteaptă un răspuns de la partea ucraineană, cu privire la deschiderea în regiunea Transcarpatia a unui nou oficiu, birou sau consulat simplu ori general al României. Deschiderea acestuia ar facilita deplasarea etnicilor români şi nu numai în România din regiunea Transcarpatia şi cele adiacente, fără a mai fi necesară deplasare la Cernăuţi, cale de 450 km dus-întors. De asemenea, vă informez că de o vreme, la Consulatul General de la Cernăuţi am renunţat la practica listei de aşteptare, astfel încât, în momentul de faţă, orice cetăţean care se prezintă în vederea deplasării în România cu documentele necesare obţinerii vizei, în zilele de luni, marţi, joi şi vineri,primeşte acest înscris în termen de 7 zile pe o durată de 6 luni sau mai mult, funcţie de scopul şi natura deplasării. Preţul standard, stabilit la nivelul întregii Uniuni Europene, este de 55 dolari pentru toate tipurile de viză, însă există 14 categorii de cetăţeni care beneficiază de gratuităţi: minorii, cei care se deplasează la acţiuni culturale,umanitare sau sportive, pensionarii etc. La ora actuală, mai mult de 55 la sută dintre solicitanţi obţin viză gratuită. Fiind nevoiţi a se deplasa de două ori la Cernăuţi, locuitorii din Slatina,bunăoară, pierd două zile pe drumuri. (Cu un autoturism bun, străbaţi acest traseu, fără oprire, dus-întors în 9 ore). Până la soluţionarea cererii noastre de deschidere a reprezentanţei consulare româneşti în Transcarpatia, nu există alte soluţii.”

Reamintim că atât românii din regiunea învecinată, cât şi maghiarii sau ucrainenii au neamuri în judeţele vecine Maramureş şi Satu Mare. Aceşti cetăţeni, au nevoie de o invitaţie din România pentru a obţine viza. În cazul în care aceştia obţin altfel de viză, ei nu sunt obligaţi să prezinte la intrarea în România o anumită sumă de bani în valută convertibilă sau alte documente prin care să facă dovada asigurării subzistenţei pe un anumit număr de zile.

Din păcate, mulţi dintre cetăţenii celor două ţări care au rudenii, dincolo de graniţă, nu au paşapoarte, sau nu au vize. Cunosc inclusiv maramureşeni din stânga Tisei, care nu şi-au mai permis să-şi reînnoiască paşaportul sau nu au avut niciodată aşa ceva, în afară de acele permise de trecere în regim simplificat a frontierei, valabile până în urmă cu câţiva ani.

În imagine: consulul Dorin Popescu în dialog cu primarul comunei Strâmtura din raionul Teceu, Vasile Buga.

Autor: Florentin NĂSUI/Graiul Maramuresului

Sursa: www.SIGHET-ONLINE.ro

joi, 18 martie 2010

Bouţul Mic, un mare sat, în tradiţii ancorat



De mult mi-am tot dorit să ajung în satele Bouţul Mic şi Bouţul Mare ce aparţin de comuna Strâmtura din raionul Teceu, Ucraina.
La invitaţia medicului Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale „Dacia” a românilor din Transcarpatia , am trecut din nou Tisa pentru a participa la Ziua Limbii Materne, manifestare internaţională ce s-a desfăşurat luna trecută, în întreaga lume.

De ce s-a sărbătorit această zi la Bouţul Mic, cu două săptămâni după, am aflat mai târziu. Adică, în a doua zi frumoasă a începutului de martie, cu soare şi temperaturi maxime de 15 grade Celsius.

Din Apşa de Jos, îmbarcaţi în Loganul condus de doctorul în istorie Ilie Gherheş, copilotat de doctorandul Dorel Todea, am urmărit „Lada”dlui Botoş, pe un drum care începea să devină tot mai…„desgropat” şi şerpuit din cauza băltoacelor ce trebuiau ocolite. În timp ce localnicii treceau pe lângă noi ca vântul în limuzinele lor înnoroiate, noi nici Lada n-am mai ajuns-o, de-am tot întrebat:bine merem spre Bouţ? Şi-am tot mers din hop-hârtop admirând imensele case şi strălucitoarele garduri de pe lungul drum al Apşei.

După 10 kilometri, la intrarea în Strâmtura, am dat de o porţiune cu asfalt, dar bucuria a durat 2 kilometri, că iar am ajuns în sălbăticie. Nici case, nici oameni, nici maşini. Doar un indicator care ne informa că până la Bouţul Mare şi Bouţul Mic mai sunt 2 km…infernali. Cu pante şi rampe lungi şi abrupte, cu prăpastie în dreapta, şi munte dezgolit, în stânga, cu stânci, gata să se prăvale peste tine, cu băltoace şi tină până la toba de eşapament. Ce bine că nu-i zăpadă, că nu-i iarnă, că nu-i februarie! După aproape o oră, de când ne-am abătut de la drumul naţional, am ajuns la destinaţie, afirmând în sinea mea că nu mai vin aici niciodată!

După câteva ore însă, descoperind comorile satului populat de oameni minunaţi, mi-am schimbat părerea.

Şcoala Medie de gradul I-II, băgată sub un deal, sub pădure,nu-i prea arătoasă pe din afară, dar în interior este foarte bine pusă la punct şi îngrijită. De la director, prof. Gheorghe Opriş, am aflat că la întreţinerea şcolii, alături de cei 10 profesori şi învăţători participă şi părinţii celor 126 de copii ce învaţă aici. Primarul comunei, Vasile Buga, cel mai tânăr primar român, era încântat de solidaritatea consătenilor săi din centrul de comună şi cele 3 sate, aceşti români maramureşeni, oameni ai muntelui, care participă cu drag la toate acţiunile la care sunt solicitaţi, inclusiv când e vorba de vreo susţinere financiară. Tot el îşi cerea iertare pentru starea drumurilor, scuzându-se că iarna şi dezgheţul au fost de vină, dar în curând , uliţele vor fi tomnite la loc. Un localnic îmi povestea despre ospitalitatea bouţenilor, despre viaţa deloc uşoară pe care o duc într-un cadru natural mirific, dar sălbatic, mai ales pe timp de iarnă, când legătura cu restul lumii se face telefonic, prin internet sau antene parabolice lipite de mai toate casele, unele chiar vechi, din lemn. Altele, palate.

Cele două sate, cătune, cum zic ei. Se întind pe valea Bouţului, lungă, lungă. Cu secole în urmă, strămoşii-întemeietorilor aşezărilor, erau mari crescători de vite. Când urcau din Apşa, cu ciurda la păscut, rumegătoarele adulte erau separate de cele tinere: acolo merge bouţul mare, dincoace merge bouţul mic!

Când profesoara de română, Ileana Gandig, regizoarea întâmplărilor culturale, a anunţat că programul durează 4 ore, m-am speriat. Nu numai că îmi voi pierde răbdarea, dar şi ziua! În sensul că ne va prinde noaptea pe un drum cu cântec.

Dar am constatat apoi, că timpul lung s-a scurs ca un moment excepţional.

„Am văzut aici multă bucurie şi dragoste pentru limba română şi tot ceea ce este românesc, atât la românii din România, prezenţi aici, cât şi la românii din această parte a Maramureşului – avea să-mi mărturisească la final dl. Dorin Popescu, consilier diplomatic la Consulatul General al României de la Cernăuţi. Am văzut copii care au simţit poezia, muzica şi dansul, copii care nu au încetat nici o clipă, preţ de câtva ore, să fie foarte vii şi iubitori de tot ce este în jur. Am văzut foarte multă dragoste faţă de lucrurile pe care eu le preţuiesc, le apăr , le promovez în virtutea poziţiei mele faţă de valorile românităţii. Chiar dacă o parte dintre cei din Bouţul Mic nu au fost niciodată în România de azi, ei nu ar fi putut atinge acest nivel de bucurie interioară, dacă nu ar fi fost în România străveche mai profund decât dacă ar fi făcut-o vreodată, fizic, azi. Ei au fost şi sunt în România culturală, în România inimii. Pe de altă parte, Maramureşul este altceva decât toate celelalte zone româneşti în ceea ce înseamnă încrâncenarea cu care oamenii îşi menţin şi perpetuează tradiţiile. Din păcate, şi aici tradiţiile se degradează, dar mai lent. Nunta anilor 1950 pe care am văzut-o este fictivă, alegorică, o nuntă care nu mai este pusă în practică de către tineri, nici de cei care aparţin acestei zone. Eu mi-aş dori foarte mult ca această nuntă jucată fără trac de cei 40 de elevi şi profesori îmbrăcaţi în straie tradiţionale maramureşene, să mai vedem şi în alte localităţi. Prin eforturi consolidate ale tuturor celor care ţin la poporul lor, la folclorul lor, la tradiţii, la românitate, vom reuşi să stopăm sau să încetinim ritmul galopant al degradării tradiţiilor. Să ţinem cu dinţii de tradiţii şi de tot ceea ce ne este drag. Am văzut pe scenă bucuria reală faţă de ceea ce fac. Bucuria pe care nici dansul nu o poate da, dar nici directorul nu o poate comanda. Comunitatea care are, creşte şi dezvoltă asemenea copii, are şansa de supravieţuire. Mă bucur să văd că există legături strânse între românii din Maramureşul din dreapta Tisei şi cei din Maramureşul din stânga. I-am rugat pe cei prezenţi să apere în continuare limba română împotriva tuturor intemperiilor istorice, pentru că orice intemperie are caracter accidental, iar ei şi limba română au un caracter etern. Totodată, avem un neţărmurit respect faţă profesorii şi conducerea şcolii din Bouţul Mic, dar mai ales faţă de dl. Ion Botoş, preşedintele Uniunii”Dacia”, care în primele 3 luni ale anului, a organizat deja 3 manifestări importante în localităţi româneşti mai puţin cunoscute, prin care ei arată lumii cât de frumoşi sunt românii din acest colţ de rai".

Celor două sate ale Strâmturii se adaugă Cărbuneşti . În total, comuna se întinde pe 5 mii hectare, are 5.500 locuitori, 1.800 fumuri şi 100 km de uliţe. La Bouţul Mic, trăiesc circa 800 locuitori în peste 270 de case. Cele mai apropiate târguri, la Podişor, sat care aparţine de Apşa de Mijloc şi la Slatina, 30 km.

Ileana Gandig:”La noi, limba noastră e a noastră. Obiceiurile, tradiţiile populare sunt ale noastre, sunt la noi acasă. Tot ce avem, să rămână generaţiilor care vin şi să transmită mai departe. Cer iertare că am pornit această nuntă în Postul Paştelui, dar eu cred că Învierea Domnului ne aduce şi altă înviere: învierea vechilor tradiţii, obiceiuri şi a tot ce s-a ascuns sub praful uitării. Nici prezentul nici viitorul nu poate exista fără trecut. Eu sunt venită aici, prin căsătorie, din Bucovina de nord. Când am venit la Bouţ am găsit ceva deosebit:un folclor minunat de care eu sunt pasionată. Când am participat la prima nuntă, mi s-a părut că am nimerit într-o poveste. Nunta maramureşeană este un spectacol, este ceva deosebit. Să aşezăm vechile obiceiuri alături de nunta modernă, care se face acum. Să revigorăm strigăturile care se făceau odinioară, jocul găinii, împodobitul steagului şi cununii, îmbrăcatul miresei”.

Ion Botoş: „Nu întâmplător am ales această localitate pentru a sărbători Ziua Limbii materne, a limbii române. Dorim să cunoaşteţi mai bine aşezările româneşti, situate mai departe de frontiera României, să le scoatem din anonimat tocmai prin intermediul tinerei generaţii”.

Vasile Buga: „Ziua de azi am vrut-o a fi una a limbii române, ziua unirii, ziua revederii”.

Gheorghe Opriş:” Satul nostru a fost întemeiat cu vreo 200 de ani în urmă. Munţii, dealurile şi apele, au denumiri româneşti. Copiii au omagiat azi bogăţia şi frumuseţea limbii române şi au încercată trezească în sufletele tuturor dragostea de limba maternă, moştenită de la moşi şi strămoşi. Mă bucur că la sărbătoarea limbii materne, în sala de spectacole au fost prezenţi nu numai oaspeţi din România (Maramureş şi Oaş), elevi şi profesori, dar şi fraţi mai mari ai copiilor noştri, părinţi şi bunici, mulţi octogenari, care au urmărit cu atenţie programul nostru, spectatori care chiar au jucat învârtita în sală, alături de protagoniştii spectacolului”.

Muzicanţi buni au fost soliştii vocali , românii Ion Zmicală dobaş, şi Vasile Benzed zonguraş, dar şi ceteraşul Zerni, instrumentist ucrainean

foarte bun. Lor li s-au adăugat şi 2 baianişti.

Alături de Graiul Maramureşului, Radio Sighet şi TV Negreşti- Oaş(Maria Tripon ), din stânga Tisei, la excepţionala întâmplare de la Bouţul Mic presa a fot reprezentată şi de TV Ujgorod, secţia Română: Elvira Chilaru şi Nina Munteanu.

Donaţii de cărţi în limba română şi publicaţii au făcut Consulatul, General al României din Cernăuţi, Uniunea”Dacia” cu sediul în Apşa de Jos, Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei, şi „Graiul Maramureşului”, Baia Mare.

După ce am stat cu toţi la masă, în lungul drum al nostru către casă, cu Ilie şi Dorel, am compus un cântecel: Fie mare sau micuţ, nu-i mai mândru ca Bouţ, satul cu oameni de frunte, mult mai mari decât un munte. Şi de-o fi să fie vară, v-om veni aicea iară!

Florentin NĂSUI, Graiul Maramuresului