sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Ziua Națională a României, sărbătorită de românii din dreapta Tisei


De vreo 11,12 ani, minorităţile naţionale din Ucraina pot sărbători oficial Ziua Naţională a patriei mamă.
javascript:void(0)
Evenimentul de la 1 Decembrie 1918, şi cele premergătoare acestei Zile Mari, vor fi evocate azi, sâmbătă 27 noiembrie, la Primăria oraşului Slatina, de la ora 15, unde au fost invitaţi reprezentanţii românilor din cele 13 localităţi din dreapta Tisei, dar şi oficialităţi din stânga Tisei.

Programul artistic va fi susţinut de Ansamblul „Florile Izei” din Sighet, condus de fraţii Dunca. Ansamblul înfrăţit „Florile Tisei” din Slatina, va concerta miercuri 1 Decembrie, chit că de mîine, duminică, se intră în postul Crăciunului, după calendarul Vechi. Acesta a fost şi unul din motivele decalării acestei sărbători, dar şi faptul că unii dintre români vor să fie prezenţi pe 1 Decembrie, la manifestările de la Sighetu Marmaţiei sau Alba Iulia. (În imagine: reprezentanţi ai celor două ansambluri înfrăţite, în concert la Slatina, astă vară).

Din lipsa arginţilor, principalul organizator al manifestărilor precedente de Ziua Naţională a României în Ucraina, nu va participa la acest eveniment . Este vorba de Consulatul General al României la Cernăuţi .

Culmea, nu de foarte mult timp scriam cu bucurie că se va înfiinţa un birou consular român în Transcarpatia, iar în Maramureş, MAE din Ucraina va deschide un birou similar.

Dar ce mă mai mir, când, după 17 ani de existenţă (necesară), actualul guvern al României a desfiinţat şi Oficiul Prefectural Sighet, Maramureşul istoric rămânând în ceaţă!

Fii ai ploii sau ai ceţii, în ce lume trăim?

Autor: Florentin NĂSUI
SURSA: Graiul.ro

luni, 15 noiembrie 2010

Românii din dreapta Tisei s-au întâlnit la Bucureşti în cadrul Serii Maramureşenilor



Clubul Maramureşenilor din Dreapta Tisei
s-a reunit, sâmbătă, la Bucureşti, alături de prieteni veniţi din mai multe oraşe ale României, dar şi din Republica Moldova, sudul Basarabiei (Odessa) şi Bucovina de Nord (Cernăuţi), în cadrul celei de-a X-a ediţii a Serii Maramureşenilor, eveniment organizat în colaborare cu Institutul “Fraţii Golescu”, grupul de acţiune “Noii Golani” şi Asociaţia "21 decembrie 1989”. Încă de la intrarea în sediul Asociaţiei "21 decembrie 1989”, locul în care s-a desfăşurat evenimentul, oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, pălincă de prune si gogoşi, dar şi cu zâmbetele frumoaselor maramureşence de peste Tisa, actualmente stabilite în România sau studente la diverse facultăţi din ţară. Mai mult decât atât, pentru ca toată lumea să se simtă cu adevărat ca în Maramureş, gazdele evenimentului au decis să ofere fiecărui invitat câte o mică amintire: un clop specific zonei Maramureşului şi o brăţară lucrată manual.

“După pui de moroşan, să nu dai cu bolovan, că dacă li nimeri, vai de capu' tău a hi” sunt versurile care au dat tonul petrecerii şi, totodată, cele mai reprezentative pentru românii din această zonă. Horile maramureşene, expoziţia de fotografii despre viaţa comunităţii româneşti de peste Tisa (Transcarpatia, Ucraina) şi voia bună a celor prezenţi au transformat vila de pe strada Batiştei într-un adevărat adăpost al oamenilor care ţin la cultură, tradiţiile şi graiul românilor.
Pentru al doilea an consecutiv, tonul marii veselii a fost dat şi de actorul şi cântăreţul băimărean Daniel FăT, un apropiat al maramureşenilor de peste Tisa şi caruia îi place să spună despre el că “nu cântă frumos, dar cântă tare”. Preşedintele Clubului Maramuresenilor din Dreapta Tisei, Vasile Cerbanic, le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa păstrării tradiţiilor, atât în România, cat şi în afara graniţelor ei, în Ucraina.

În timpul petrecerii, invitaţii au putut gusta din bucatele tradiţionale maramureşene şi pălinca de prune, veselia ţinând până în zori, cu săritele şi învârtitele din Maramureş.
Istoricul acestor reuniuni a început cu zeci de ani în urmã, când maramureşenii se întâlneau nu o datã pe an, ci în fiecare lunã, la un restaurant din capitalã. Atunci, sufletul petrecerilor era Victoria Darvai, întâia Doamnã a cântecului maramureşean, nãscutã în anul 1926 la Slatina, dincolo de Tisa. Cu timpul, obiceiul organizării unor astfel de întâlniri s-a pierdut, tradiţia fiind reluatã, în cele din urmă, în anul 2000, când Clubul Maramureşenilor din Drapta Tisei a organizat prima “Searã Maramureşeanã”. Românii din Maramureşul Istoric susţin că, prin organizarea acestor evenimente, doresc să transmită mai departe ceea ce au moştenit de la bunici şi părinţi şi că totul porneste din dragostea faţă de obiceiurile românesti, pe care incă de mici au fost invăţaţi să le păstreze cu sfinţenie, oriunde s-ar afla.

Dacă la ediţiile precedente s-a discutat mai mult despre problemele cu care se confrunta cei din Maramureşul de peste Tisa, în acest an, organizatorii au lansat un apel cu privire la necesitatea susţinerii organizării celei de-a X-a ediţii a festivalului de colinde “Noi umblăm şi colindăm”, eveniment care, începând cu anul 2000, se desfăşoară anual în orăşelul românesc Slatina (Solotvino, Ucraina). Clubul Maramuresnilor din Dreapta Tisei a fost înfiinţat în urmă cu zece ani, de către tineri aflaţi la studii în Bucureşti şi în alte centre univesitare din ţară şi are drept obiectiv promovarea tradiţiilor maramureşene şi susţinerea tinerilor de peste Tisa care vin la studii în România.

Sergiu Dan, Liza Pricop


Articol preluat de pe site-ul Agenției de presă RADOR

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

MOROŞENI AU FO Ş-OR HI

Păstrători de tradiţie şi limbă

Tisa face un zgomot nemaipomenit, apa – „clocoteşte”, de parcă şi-ar cânta simfonia. Sunt la centrul geografic al Europei, aflat în apropiere de satul Dilove din regiunea Transcarpatică a Ucrainei. Curios lucru, cel puţin pentru mine, există trei vestigii care indică acest fapt. Primul – o bornă cu alb şi albastru, instalată în 1887, pe timpul imperiului Austro-Ungar; al doilea – o plăcuţă fixată pe timpul Uniunii Sovietice; al treilea – un monument construit după ce Ucraina îşi declară independenţa.

În latină, pe indicatorul austro-ungarilor scrie: “LOCUS PERENNIS DILICENTISSIME CUM LIBELLA LIBRATIONIS QUAE EST IN AUSTRIA ET IN HUNGARIA CONFECTACUM MENSURA GRADUM MERIDIONALIUM ET PARALLELOUMIERUM EUROPEUM MDCCCLXXXVII”, adică: „Loc etern. Folosind aparate special fabricate în Austria şi Ungaria ce măsoară meridiane şi paralele, s-a fixat extrem de precis Centrul Europei. 1887”. Aproape de inima geografică a continentului, pe malul drept al Tisei, îşi scrie istoria din vechime o salbă de sate româneşti. Despre ele şi despre oamenii de aici prea puţin se scrie. Unii colegi din presă mi-au spus că nici nu ştiau că în regiunea Transcarpatică a Ucrainei sunt o mulţime de sate româneşti. Alţii, după ce le-am spus şi i-am îndemnat să meargă acolo, au invocat diverse motive, ba că e prea departe, ba că e obositor. Ajung pentru a doua oară în Maramureşul istoric, în satele urmaşilor demni ai dacilor liberi. Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Slatina, Biserica Albă, Strâmtura, Topcino, Bouţu Mare, Bouţu Mic, Podişor, Cărbuneşti, Plăiuţ – aici trăiesc de sute de ani cei care au stat la temelia neamului românesc, de aici a pornit limba română, datina strămoşească etc. Oamenii locului ştiu mai bine istoria lor - cea adevărată, şi nu au nevoie de una fabricată la Kiev. Doar stând de vorbă câteva minute lesne îţi dai seama cât ţin de mult la limbă, tradiţie şi neam. Chiar dacă li s-a impus pe timpurile sovieticilor glotonimul de limbă moldovenească, oricum ei dintotdeauna au ştiut că vorbesc româneşte şi sunt români. Doar în actele oficiale numele localităţilor româneşti din dreapta Tisei au fost schimonosite, în schimb localnicii le-au spus aşa cum ştiau din moşi-strămoşi. Aici, în dreapta Tisei sunt cele mai vechi aşezări româneşti, populate cu demnitate de urmaşii adevăraţi ai dacilor liberi. Se spune că de prin Maramureşul istoric a descălecat Dragoş către Moldova şi tot de aici porneşte graiul pur românesc. Şi astăzi dacă stai la sfat cu moroşenii poţi observa graiul lor parcă luat din cronici. Limba românească veche şi-n înţeleaptă, vorba lui Eminescu, a fost pe parcursul anilor liantul de păstrare a identităţii româneşti. Nu este întâmplător că de acolo de unde porneşte inima limbii noastre, din Maramureşul istoric, de la Peri, rebotezată de ucraineni Gruşevo, acolo unde s-a aflat Mănăstirea „Sfântul Arhanghel Mihail”, au fost tipărite primele traduceri ale cărţilor sfinte în româneşte.Prima dată, fără a şti de eveniment, am avut norocul să ajung la Conferinţa românilor de pe malul drept al Tisei. Unii ar zice că e vorba de întâmplare, eu, cred, însă, că a fost voia Celui de Sus. A doua oară, iarăşi, fără a şti din timp, am ajuns la un eveniment foarte interesant – Festivalul Regional al Creaţiei Populare Româneşti din Transcarpatia. De Duminica Mare, când aerul e plin de fel de fel de miresme, la Biserica Albă, sute de români s-au adunat pentru a prezenta ce au mai bun: tradiţii, meşteşuguri, obiceiuri etc. Festivalul, ajuns la cea de-a 20-a ediţie, adună voci frumoase, dansatori deosebiţi, meşteri populari iscusiţi din localităţile româneşti de pe malul drept al Tisei. În scenă e mare veselie, atmosfera e încinsă de coconi moroşeni, aşa cum le spun ei copiilor, apoi, rând pe rând, vin artişti de diferite vârste. Când îi privesc, îi ascult, constat că în tot ceea ce fac sunt plini de trăire, cântă - nu doar pentru că aşa li se cere, ci pentru că asta le vrea sufletul, joacă – pentru că astfel ştiu mai bine să arate cine sunt. Gheorghe Berinde, primarul de la Biserica Albă, spune că prin acest festival se demonstrează că nu se pierd tradiţiile culturale româneşti. „Ne-am păstrat pentru că tare suntem uniţi şi nu ne asimilăm, pentru că limba, portul şi tradiţiile ni le purtăm aşa cum a fost şi o sută de ani în urmă şi mai mult. Aici, putem şi arătăm că noi în zona aceasta suntem stăpâni – comunitatea română”, zice primarul. Mai bine de zece ani a fost prin alte părţi, a făcut studii la Ivano-Frankovsk şi Moscova, însă mereu a dus dorul de limba română. Acolo, mai mult ca nicicând a simţit că are nevoie de cultura românească, de izvorul spiritualităţii de acasă. Vasile Mihalca, om de afaceri de la Slatina, susţine acest Festival, argumentând: „Dacă noi n-om sta piept la piept, mână la mână atunci nu avem un viitor! Se ştie că poporul fără istorie nu are viitor”. Dânsul şi-ar dori că astfel de festivaluri, sărbători să fie organizate cât mai des, or prin promovarea valorilor se simt mai puternici, mai uniţi.Îl întreb ce înseamnă pentru el folclorul românesc, răspunsul lui mă pune pe gânduri, adică să caut şi eu prin trăirile mele: „Dacă cântă cetera (n.r. – vioara), te doare inima? Acesta e sângele nostru, muzica noastră, ceea ce ne-au lăsat strămoşii noştri. La noi n-o depins niciodată cine suntem scrişi în actele oficiale, pe noi ne-a interesat cultura noastră, ospitalitatea noastră ca români. Oricine a venit aici a rămas mulţumit. I s-a atras atenţia. Noi suntem români sub orice vremuri, regimuri, noi suntem români care primim pe toată lumea. Nouă ne place să trăim aici, nouă ne plac tradiţiile. Suntem oameni muncitori, iubitori de oaspeţi. Asta-i a nost!!!”Elvira Chilaru, de la radioteleviziunea din Ujgorod, originară din Basarabia, realizează de trei decenii emisiuni despre românii din Transcarpatia. Zice că de fiecare dată constată că moroşenii sunt ataşaţi de pământul lor, de cultură, de limbă română, de spiritualitate. Colega îmi spune: „Hai să ne amintim de jocul nostru din Basarabia?… E unul parcă rupt de pământ, de realitate – picioarele ridicate cât mai sus. Aici, însă, parcă ar fi o spirală a vieţii. E încântător să vezi cum joacă, cântă, vorbesc!”Din folclorul de aici Elvirei Chilaru îi place tot ceea ce este legat de dor, un sentiment pe care-l trăieşte uneori durut orice om aflat departe de casa părintească. „Nu uit cântecele de-acasă, ele sunt icoana sufletului meu, dar am îndrăgit şi folclorul moroşenesc. „Sărăca inima me” aici se cântă într-un fel de te ia de inimă şi te duci în amintiri”, zice colega. Mărioara Popovici e din Slatina, localitate „botezată” de ucraineni – Solotvino, solistă a formaţiei „Florile Tisei”. De mică a început a cântă, iar regretatul ei tată era un ceteraş (n.r. viorist) renumit. „Cândva ziceam şi la zongură (n.r. chitară), acum numa horesc (cânt)”, îmi spune Mărioara. Artista afirmă cu mândrie: „La noi în satele româneşti tradiţia se mai ţine aşa cum a fost din moşi-strămoşi. Au încercat unii cumva să ne abată de la românism, dar cu ajutorul Domnului ne-am păstrat tradiţia. Ne stăruim şi copiii noştri să ştie de unde pornim, ne stăruim pe cât se poate să nu ne pierdem”. Mai multe cocoane (fetiţe) mi-au spus că le place a hori (cânta) şi că au învăţat de la cei mai bătrâni sau de la profesorii de muzică. Şi pentru că sunt moroşence şi nu pot vorbi, aşa pur şi simplu!, mi-au şi cântat ceva foarte vechi.Pălăguţa şi Dumitru Hodor sunt din Slătioara, judeţul Maramureş, România, au trecut Tisa şi-au venit cu drag să-i admire pe moroşenii despărţiţi de ei doar de-o apă. Mulţi ani de-a rândul ştiau că pe malul drept al Tisei trăiesc români, însă nu aveau dreptul să treacă. S-a împlinit, într-un fel un vis. Bătrânii sunt foarte pitoreşti, îmbrăcaţi în port tradiţional, îmi spun, oarecum entuziasmaţi că: „maramureşenii de pe malul stâng nu se deosebesc de cei de pe malul drept. Portul, horele şi graiul sunt aşa ca pe la noi”. „O să mai trecem pe aici că tare ni-o plăcut!”, afirmă mătuşa Pălăguţa. Moş Dumitru e mai scump la vorbă, dar zice şi el: „Am văzut lucruri frumoase care se păstrează aici”. Mătuşa nu mă lasă cu una-cu două, îmi zice şi o strigătură şi îmi promite că data viitoare când o să ne întâlnim o să şi horească (n.r. cânte). Biserica Albă, localitatea în care s-a desfăşurat Festivalul Regional al Creaţiei Populare Româneşti din Transcarpatia, e una „bătrână”, precum zic oamenii locului. Chiar dacă nu apare pe harta Ucrainei şi nici pe cea a regiunii Transcarpatia, aceasta are o pornire istorică foarte veche, de prin anul 1373. Se presupune că toponimul ar fi provenit de la un lăcaş sfânt care se află pe malul Tisei şi era de culoare albă. Cu timpul, apele au şters-o de pe faţa pământului, însă denumirea pentru localitate a rămas. Chiar dacă ucrainenii i-au spus localităţii Bila Ţerkva, românii de aici au zis dintotdeauna: „Am fo ş-om hi în veci din Biserica Albă!”

Dinu RUSU
, Biserica Albă, Transcarpatia

miercuri, 3 noiembrie 2010

Toţi primarii români din Transcarpatia au fost realeşi în funcţie

Duminica trecută, în Ucraina au avut loc alegerile locale, în cadrul cărora electoratul ucrainean a fost chemat la urne pentru a-i desemna dintr-un singur tur de scrutin pe deputaţii (consilierii) locali, raionali şi regionali, cât şi pe primari. În splendida zi însorită de toamnă, am trecut pe jos podul istoric Sighetu Marmaţiei - Slatina, pentru că la maşini era coada foarte mare atât la ieşire, dimineaţa, cât şi la intrare, după-amiază.
Din cei peste 6 mii de alegători din Slatina, 20 de procente se prezentaseră la vot înainte de "biserică". "Dacă nu ar fi alegeri pentru primari, cred că foarte puţini oameni ar veni la vot, era de părere Vasile Mihalca, unul dintre candidaţii români în Rada Raionului Teceu. Radă în care, în ultima legislatură au "încăput" vreo 8 români. Din cele 74 de fotolii de deputaţi raionali, de exemplu, la Teceu, jumătate sunt aleşi de pe listele de partid, depuse, iar cealaltă jumătate din rândul candidaţilor uninominali pe circumscripţii majoritare. Cum românii şi-au depus mai mulţi candidatura, pe diverse liste uninominale sau de partid, în lipsa unităţii, şansele lor scad. De altfel, şi în Rada Regională şansele sunt la fel, adică minime, întrucât chiar dacă toate localităţile cu populaţie românească se învecinează, ele au fost despărţite în două raioane. Astfel atât în Teceu cât şi în Rahău candidaţii români la raion sau regiune obţin voturi înjumătăţite!

Din acest motiv, la precedentele alegeri parlamentare, din primăvară, din Ucraina, românii din dreapta Tisei au votat masiv Partidul Regiunilor al actualului preşedinte al ţării, care a promis multe minorităţilor. Inclusiv românii speră de foarte mulţi ani că toate cele 12 aşezări româneşti (cătune, sate, comune plus oraşul Slatina vor face parte din acelaşi raion). Până atunci, pentru a avea şanse ca românii să aibă măcar un reprezentant în Rada Regională de la Ujgorod, dr. Ion Botoş şi-a depus candidatura în ambele raioane şi speră să-şi reînnoiască mandatul.
Duminică, în jurul amiezii, în Apşa de Mijloc am remarcat 3 zone în care lumea era adunată în păr. Am crezut că toate sunt secţii de votare. Dar era numai una. În celelalte locuri era o adunare a pocăiţilor, iar în alta, o cârciumă.
La Sanatoriul Mineral, managerul acestuia, dr. Nuţu Mihali, era mai mult ca sigur că primarul Negre va fi reales arătându-mi drumul recent betonat din comună. Drumuri care, au fost făcute şi cu contribuţia localnicilor. Harnici gospodari, apşenii au dovedit astfel că pot construi nu numai palate somptuoase în curţile lor, dar pot face împreună şi ceva bun, durabil, pentru comunitate.
Ieri dimineaţă, la ora 9, se ştiau deja primarii din 4 localităţi din cele 6, populate preponderent de români.
La Apşa de Jos, din cei 4 candidaţi, în funcţia de primar a fost reales Ion Negre. Reales a fost şi Vasile Buga, la Strâmtura, deşi a avut 2 contracandidaţi. Fără contracandidaţi şi fără probleme au fost realeşi şi primarii Gheorghe Berinde, la Biserica Albă, şi Mihai Dan, la Topcina.
Încă nu se ştiau, la ora 10, primarii de la Slatina şi de la Apşa de Mijloc, unde primarul Nuţu Şiman a ieşit învingător, deşi a avut 2 contracandidaţi puternici.
La Slatina, primarul Gheorghe Uhali a avut 5 contracandidaţi. Dintre aceştia, doi au fost români, doi maghiari şi unul, evreu. (Cu cel din urmă, în oraşul din dreapta Tisei, în care s-a născut unul din magnaţii presei, evreul Robert Maxwell, am realizat un dialog despre etnicii evrei, care odinioară locuiau în număr mare pe aceste meleaguri.)
Cei 3 candidaţi români la primăria Slatina au fost din partea aceluiaşi partid, al Regiunilor.
Prezenţa la urne a fost sub 50 la sută, din cauza numărului mare de locuitori plecaţi la lucru în străinătate sau a sectelor religioase care nu recunosc statul şi nu votează.
La numărarea voturilor, la cele 3 secţii, s-au situat în frunte Gheorghe Uhali şi Gheorghe Dan, primul ieşind învingător, în cele din urmă, cu peste 300 de voturi în plus. Realesul primar Gheorghe Uhali a fost întâmpinat ieri, la ora 12, de un grup de slătineni, cu ceteră, zongură şi dobă.

Autor: Florentin Nasui

Sursa: www.Graiul.ro

Foto: Şcoala Românească gradul 3 (cu clase I-XI) din Slatina, unde s-a aflat una din cele 3 secţii de vot din oraşul de pe malul drept al Tisei.