joi, 25 august 2011

Români în Cernăuți

Cernăuțiul este un tărâm tulburat. Peste el au trecut secole zbuciumate, care l-au aruncat de colo colo, lăsându-l plin de mistere și zdruncinându-i identitatea.

Centru al unei Bucovine de Nord care a aparținut pe rând voievodatului Moldovei, Imperiului Habsburgic, României Mari, URSS-ului și mai apoi Ucrainei, Cernăuțiul își poartă hainele cosmopolite parcă fără să-i pese de ochii lumii. Această nepăsare aparentă, în fapt rezultat direct al politicii de mână-forte comuniste, face uitate pe nedrept vremurile în care pe clădirile marcante ale orașului nu tronau drapele ucrainene.

Astăzi, din cei 230.000 de locuitori ai Cernăuțiului, 190.000 sunt ucraineni, 27.000 sunt ruși și numai 10.000 sunt români. Alții, 3.000 la număr, se declară moldoveni. Românii de acolo spun că niciun recensământ nu a fost făcut corect în ultimele decenii, cât Bucovina de Nord a fost sub ruși sau sub extremiștii ucraineni. Dacă acestea sunt speculații, un fapt istoric însă este exodul românilor din 1940, când regiunea a fost ocupată de trupele sovietice. În locul românilor refugiați în Basarabia și România, regiunea a fost populată cu ruși aduși din toate colțurile imperiului. Astfel peisajul demografic s-a schimbat cu totul în Bucovina de Nord față de recensământul din 1776, de exemplu, care concluziona că 85% dintre locuitorii săi erau români, 11% slavi și restul de alte etnii.

Românii sunt tot mai puțini în Cernăuți. Îi auzi din când în când pe stradă, când vorbesc la telefon sau sunt în grupuri mici. Cu o farmacistă am dialogat în ucraineană, printr-un translator, până ne-am dat seama fiecare că celălalt e român. Ucraineana, ca limbă dar și ca simțire, îi cuprinde tot mai mult pe cei din familiile românești. A-i trimite pe copii la o școală în limba română pare pentru mulți părinți un efort inutil, din moment ce nu în română își vor trăi cei din urmă viața.

Ajunși în Cernăuți, prima oprire am făcut-o la Consulatul Român, dorind să cerem indicații și recomandări pentru vizita noastră. Soldații de la poartă mi-au spus că nu vorbesc româna. Supărat (deși nu întrutotul îndreptățit: în fond, soldații de la poartă nu țin de consultat, ci de autoritățile ucrainene care îi deleagă acolo), nici n-am mai intrat. Am pornit la pas pe străzile Cernăuțiului, lăsându-mă să fiu surprins de tot ce avea să-mi vină în cale.


În timp ce mergeam pe vechea Stradă Domnească, un domn cu pletele încă negre, așezat la umbră pe o bancă, și-a ridicat privirea din revista pe care o citea. „Bună ziua, frați români!” Îl recunoscuse pe tata, un poet fără preocupări de marketing, dar apreciat în cercurile literare ale Moldovei. Strada Domnească poartă acum numele Olgăi Kobyleanska, o scriitoare modernistă născută la Gura Humorului, și este un bulevard pietonal de toată frumusețea, înțesat de cafenele și restaurante.

Domnul cu plete negre s-a recomandat ca fiind un poet auto-didact, autor de pamflete. După ce ne-a povestit ce mai e nou în viața culturală a românilor din actuala Ucraină s-a oferit să ne conducă la casa lui Aron Pumnul, pe care n-am fi găsit-o ușor fără ajutorul lui. Tata era încântat ca un copil de ziua lui. Pentru el și pentru mulți alții, casa Pumnul e un sanctuar al spiritului românesc pentru că i-a adăpostit pe Eminescu și pe dascălul său. Această locuință, boierească în epocă și umilă în zilele noastre, adăpostea vestita bibliotecă a lui Aron Pumnul, în care atâția elevi, între care și Mihai Eminovici, au cunoscut dragostea pentru poezie și pentru tot ce e românesc.


Am găsit casa lui Aron Pumnul abandonată. Descuiată, nepăzită. Grădina în care odinioară stătea Eminescu lipind cuvinte și idei unele de altele e astăzi, în 2011, năpădită de buruieni. Numai statuia marelui poet, din mijlocul curții, mai semnalizează că locuința nu e una oarecare. Dacă aș fi convins că cernăuțenii știu cine e Mihai Eminescu mi-ar fi teamă pentru integritatea casei dascălului său, în care oricine poate intra la orice oră din zi și din noapte.

Am aflat că ultimii chiriași ai casei au refuzat ani de-a rândul să o părăsească. Acum, că au abandonat-o, fără îndoială că „cineva o va lua în primire”, ne-a spus însoțitorul nostru. Nu știu ce-ar fi mai rău: să o preia statul ucrainean, care s-a priceput atât de bine întotdeauna să stingă scânteile românești, sau să o preia statul român, care e atât de iresponsabil încât a lăsat casa Pumnul să se transforme într-o ruină.


Am ajuns apoi în fața Teatrului Național. Construit de austrieci, el a devenit teatru românesc după Primul Război Mondial. Cu jumătate de secol înainte, la invitația familiei Hurmuzachi și a altor oameni iubitori de cultură românească, primele trupe de teatru românești aveau deja turnee periodice la Cernăuți (între ele și cea a lui Constantin Nottara). Când am ajuns acolo, câteva zeci de tineri demonstrau pașnic în fața teatrului, cu drapele roș-galben-albastre în mâini. „Rumunski?”, ne întreabă o trecătoare, indicându-ne cu privirea steagurile tinerilor. N-am răspuns. În parte, pentru că nu știam cum. Dar mai ales pentru că mi-aș fi dorit să fiu parte dintr-o întâmplare extraordinară: să fiu alături de românii din Cernăuți când își fac vocea auzită. Am aflat însă repede că manifestanții nu erau români, ci ucraineni – aripa tânără a partidului fostului premier Iulia Timoshenko. Demonstrau împotriva tratamentului la care este Timoshenko supusă în prezent de autoritățile ucrainene.

Până atunci aceasta fusese singura noastră întâlnire cu tricolorul românesc la Cernăuți. Pe toate clădirile marcante ale orașului flutură drapelul Ucrainei. Ca un moldovean idealist, patriot și iute ce sunt, recunosc că plimbările prin Cernăuți mi-au dat furnicături în palme. Sub steagurile ucrainene am auzit vorbindu-se româna, am citit mențiuni în chirilice vorbind despre istoria românilor, am găsit urme ale lui Eminescu și Ciprian Porumbescu pe străzi cu nume rusești, am aflat că locul în care Iancu Flondor a citit în 1918 proclamația unirii Bucovinei cu România poartă azi numele unui patriot ucrainean.


Simțeam că vreau să mă urc pe vreo statuie în centrul Cernăuțiului și să flutur tricolorul nostru. M-am lămurit însă repede că nu e cazul când m-am regăsit în caracterizarea pe care Vasile Bâcu a făcut-o unor români din Cernăuți, neștiind că vorbește și despre mine: „sunt unii care se bat cu pumnul în piept, dar nu fac decât să agite apele”. „Lupta noastră e să păstrăm spiritul românesc viu, să construim școli în limba română, să-i convingem pe părinți că nu e inutil să-i învețe româna pe copiii lor, să avem presă și edituri în limba română, să ne putem sărbători valorile naționale, asta e lupta noastră. De restul nu se pot ocupa decât șefii de stat, când o fi momentul”. Vasile Bâcu e președintele Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți. El ne-a însoțit o parte din călătorie și ne-a povestit ce greu le-a fost românilor din Ucraina în vremea sovietelor și cât de multe drepturi și-au câștigat ei în ultimii 20 de ani. Câte școli și câte edituri românești sunt acum în Bucovina de Nord, câte ziare sunt acum scrise în limba română și câte colaborări cu Basarabia și cu România au loc în fiecare an.

„Eminescu ne unește pe toți”, spunea cu o altă ocazie domnul Bâcu. Îl citez și acum, pentru că are dreptate.

Mai multe imagini din Cernăuți aici
Sursa: Laptopiseţul

Limba română, sărbătorită şi la Cernăuţi


Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi va organiza la 11 septembrie 2011 cea de-a XXII-a ediţie a Sărbătorii naţionale „Limba noastră cea română”.

Organizatorii anunţă că în cadrul programului sunt incluse întâlniri cu scriitori şi oameni de cultură, expoziţii de carte apărută în perioada septembrie 2010 – septembrie 2011 (sediul Societăţii, Piaţa Centrală,9, de la ora 10:00), depuneri de flori la monumentul Luceafărului din centrul oraşului Cernăuţi (de la ora 11:30), precum şi reprezentaţii ale artiştilor amatori şi profesionişti din regiunea Cernăuţi, România şi Republica Moldova ( Palatul Academic al Universităţii Bucovinene de Medicină din Cernăuţi – str F. Şchiller, 11 -de la ora 12:00).

Cu acest prilej, Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” lansează un apel către toate persoanele juridice şi fizice interesate de acest eveniment de a contribui după posibilităţi la organizarea manifestării. Sumele de bani pot fi depuse în contul bancar: 57: /UKRSOTSBANK, KIEV, SWIFT UKRSUAUX, 59:/ 26003010073281 (EUR) TOV Rumunskoyi kultury, Tsentralna ploshcsha 9, CHERNIVTSI, CERNIVTSI REGION (cu menţiunea – ajutor nerambursabil pentru activitatea Societăţii „Mihai Eminescu”).

Pentru informaţii suplimentare, sugestii, propuneri de colaborare cu potenţialii sponsori, reprezentanţii Societăţii ,,Mihai Eminescu” pot fi contactaţi la – tel. (0038) 050-627 41 56; 0038-0372 -52-42-85 (în zilele de lucru, între 10.00 – 14.00), e-mail: vasilebycu@gmai.com

Sursa: InfoPrut

duminică, 14 august 2011

Tineri români la un festival interregional din Kiev


In perioada 2-7 august 2011, prin intermediul Federaţiei YMCA Romania, 37 de tineri români au participat la un festival interregional în Kiev, Ucraina, organizat de YMCA Europe. Acest festival se desfăşoară din doi în doi ani şi până în anul acesta era destinat doar ţărilor balcanice; din acest an, i s-a dat o nouă dimensiune, de festival de programe, tinerii participanţi fiind din 20 de ţări europene.

Tinerii români din Baia Mare, Timişoara şi Constanţa au împărtăşit tuturor celor prezenţi cunoştinţele lor, coordonând workshopurile de TenSing (program de leadership prin muzică, dans şi teatru: coordonator Adela Lakatos), arte marţiale (AIKIDO: coordonator sensei Ion State) şi arta şi pictură (ceramică, vitralii, pictură pe sticlă, origami, brăţări: coordonatori - Alina Coman, Roxana Paşcan). Prezentatorul festivalului a fost vicepreşedintele YMCA România, Dan Carpov.

Tinerii din TenSing România (George Ciurdaş, Sorin Vanciu, Alexandru Erdei, Iulia Grebleş, Balint Botond, Hilda Marton, Roxana Mureşan, Lusine Margaryan, Erdost Alkan, Marco Barcarolo, Amalia Pop, Mihai Dragomir, Adela Lakatos) au făcut senzaţie atât prin atitudinea de pe scenă, prin repertoriul ales, dar mai ales prin spiritul de echipă şi cooperarea dintre ei.

La concursul Y factor – toţi cei prezenţi putându-se înscrie indiferent de talentul lor – juriul format din Szekely Szilard (vocal şi chitară Ultimu` Nivel -România), Kita Boncheva (solistă de operetă – Bulgaria) şi Jan Krizan (vocal şi chitară Lude Krawe - Serbia) au acordat premiul III lui Marco Barcarolo (voluntar EVS al YMCA Baia Mare - România pentru jonglerie), premiul II revenind unei voci remarcabile - George Ciurdaş (YMCA România TenSing).

Concertele formaţiei Ultimu` Nivel au ridicat auditoriul în picioare, băieţii făcând cunoscut tuturor celor 250 de tineri prezenţi la festival atât cel mai recent videoclip - “Alexandra”, cât şi hituri precum: “Sabia lui Zorro”, “Sunt adevărat”, “Minerul”, “Fata care linge îngheţată”, “Ioana”, “Şoapte”, “Janu` Valjanu” etc.

Băieţii de la Ultimu` Nivel (România), alături de formatia agro-punk Lude Krawe (Serbia) au reprezentat punctele de atracţie ale serilor de concerte, punându-se astfel bazele unei colaborări fructuoase între cele două trupe.

A fost o experienţă inedită pentru întreaga echipă a YMCA Romania, care aşteaptă cu interes anul 2013 când, în luna august, în Praga, va avea loc festivalul organizat de YMCA Europe - “Love 2 live” - cu o prezenţă de peste 10.000 de tineri din întreaga Europa şi nu numai.

duminică, 7 august 2011

Rezultatele unei colaborari intre ONG-uri din Romania si Ucraina

Nu a trecut un an de zile de la prima intalnire a cluburilor Rotaract TEAM Baia Mare din Romania si Rotaract Uzhgorod din Ucraina si primele rezultate n-au incetat sa apara.

Manati de un spirit rotaryan absolut, abundenta in diversitate culturala si solidaritate si buna colaborare intre popoare cele doua organizatii de tineri profesionisti si-au propus o colaborare pe termen lung. Avand in vedere caracterul multicultural al zonei Maramuresului, a Maramuresului istoric si a Zakarpatiei, o idee ce a fost pusa deja in practica se refera la o promovare reciproca a acestor tinuturi. Pentru a ajunge la romanii de dincolo de Tisa si la ucrainienii din nordul Maramuresului, cele doua organizatii non profit au editat si distribuit gratuit o revista bilingva. Primul numar a fost lansat pe data de 1 decembrie 2010, de ziua nationala a Romaniei, ceea ce a dat o importanta si mai mare acestei colaborari.

Revista Altfel, asa cum a fost intitulata de initiatori, este totodata o provocare pentru acesti tineri care incearca asa cum pot mai bine sa isi uneasca eforturile in atingerea obiectivului organizatiei, de a servi mai presus de tine insuti.

Interesant este faptul ca prima revista a aparut sub coordonarea grupului de initiativa, chiar inainte ca toate procedurile de chartare internationala a clubului baimarean sa fie realizate. Al 2-lea numar al revistei Altfel a aparut in luna iunie in cadrul evenimentului de Chartare, eveniment la care au fost prezenti si membri ai altor cluburi Rotaract si Rotary.

In prezent, revista este printata in 500 de exemplare si distribuita in cate 250 exemplare si de-o parte si de alta a Tisei.

Planurile sunt de a ridica stacheta si de-a imbunatati calitatea materialelor, numarul de pagini si numarul de exemplare. Toti cei care doresc pot sprijini aceasta initiativa.